Justin Welby, arhiepiscopul de Canterbury al Bisericii Anglicane, a declarat că „diplomația ar trebui să continue până în ultimul moment în confruntarea din Ucraina, ca să permită ambelor părți să se retragă.”

Subliniind nevoia de mediere, arhiepiscopul de Canterbury a avertizat că „odată cu izbucnirea războiului, se va pierde orice control, iar consecințele vor fi teribile”.

În discursul său din Parlament, el a insistat asupra nevoii de a pregăti ajutor umanitar pentru refugiați, dacă va fi cazul. Declarația sa vine în contextul temerilor crescânde determinate de posibila invazie a Rusiei, care a deplasat 100 000 de soldați la granița cu fostul vecin sovietic.

Ca răspuns, Lady Natalie Evans, liderul Camerei Lorzilor, a declarat că diplomația este singura cale de a ieși din situația actuală, iar Rusia ar trebui să respecte acordurile internaționale pe care le-a semnat și suveranitatea Ucrainei. Trebuie să rămânem deschiși la eforturile de a reduce tensiunea din zonă și să încurajăm Rusia să lucreze transparent pentru dezamorsarea situației. De asemenea, Lady Evans a subliniat că Regatul Unit a alocat 40 de milioane de lire sterline pentru a ajuta Ucraina.