O dramă biblică originală despre unul dintre cele mai sfâșietoare pasaje din Biblie, atunci când Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să își sacrifice singurul său fiu, a intrat în istoria crowdfunding-ului.

His Only Son („Singurul lui fiu”) a devenit acum primul film pentru cinematografe care face crowdfunding pentru fonduri de marketing, pentru a plăti cheltuielile de distribuție și publicitate. Descris ca fiind ,,corect din punct de vedere biblic’’ și ,,autentic’’, filmul urmează să fie lansat pe 31 martie în cinematografe de Angel Studios, platforma de streaming din spatele celor mai de succes spectacole creștine finanțate prin crowdfunding din toate timpurile, precum The Chosen.

Angel Guild, format din investitori Angel din fiecare emisiune, au evaluat acest film cu unul dintre cele mai mari punctaje pe care le-am primit vreodată în sistemul nostru’’, a declarat pentru Fox News Neal Harmon, CEO și cofondator al Angel Studios.

Povestea filmului Îl urmărește pe Dumnezeu punându-l la încercare pe Avraam, poruncindu-i să îl ia pe fiul său promis, Isaac, și să-l sacrifice pe muntele Moriah, așa cum este relatat în capitolele 12-22 din Geneza, din Vechiul Testament al Bibliei. Scriptura ne spune că Dumnezeu a promis că îl va face pe Avraam tatăl națiunilor, iar apoi l-a testat după ce i l-a dăruit pe Isaac.

,,Acest lungmetraj ilustrează impresionanta relatare, urmărindu-l pe Avraam, pe fiul său și pe cei doi servitori ai lor în timp ce călătoresc timp de trei zile până la locul jertfei. De-a lungul drumului, bărbații întâlnesc pericole și încercări, în timp ce Avraam retrăiește în tăcere amintiri care se întind pe parcursul deceniilor, în care el și soția sa, Sara, au tânjit după fiul pe care Dumnezeu promisese că îl va oferi… fiul pe care acum trebuie să-l pună pe altar’’, se arată într-o descriere a filmului de pe site-ul Angel Studio.

Issac (Edaan Moskowitz), în stânga, îl urmează pe tatăl său, Abraham (Nicholas Mouawad), în timp ce călătoresc spre muntele Moriah, într-o scenă din His Only Son.

Investitorii studiourilor care au vizionat filmul descriu povestea ca fiind The Chosen meets The Passion.

David Helling, regizorul filmului și un veteran al Corpului de Marină al SUA, a declarat că a fost nevoie de cinci ani pentru a realiza His Only Son. În timp ce își servea țara în Irak, el s-a întors la Domnul. Credința care a rezultat l-a determinat să facă din aducerea poveștilor biblice pe marele ecran misiunea vieții sale.

Filmul îl are în rolul lui Abraham pe actorul libanez de film și televiziune Nicolas Mouawad. Sara Seyed, Jasmine din serialul original Netflix Young Wallander, o interpretează pe Sarah, soția lui Abraham.

Angel Studios, producătorul de filme de familie care a distribuit la nivel național filmul His Only Son, a produs mai multe spectacole de mare succes, printre care The Chosen, Dry Bar Comedy și The Wingfeather Saga.

The Chosen, primul serial TV care conține mai multe sezoane despre viața lui Isus Hristos, a fost unul dintre primele proiecte ale companiei, care a obținut sute de milioane de vizualizări în întreaga lume.

Lansat în perioada Paștelui, filmul His Only Son face trimitere la moartea și învierea lui Isus, Singurul Fiu al Tatălui, care nefiind cruțat, a fost sacrificat pentru noi toți.

Sursa: CBN News