Un grup de membri ai parlamentului britanic îndeamnă influencerii să oprească editarea fotografiilor lor de pe rețelele de socializare.
Pledoaria vine în contextul în care Comitetul pentru Sănătate și Protecție Socială face apel ca reclamele cu imagini editate să afișeze un logo. Acest lucru înseamnă că schimbările tenului și a formei corpului din imagini vor fi marcate clar.
Hope Virgo, o creștină influncer pe social media, este de acord că imaginile editate îi pot determina pe utilizatori să se compare cu influencerii și acest lucru poate duce la probleme de sănătate mentală.
„Cred că ar trebui să arătăm în mod autentic cine suntem și să ne aducem aminte că, de fapt, nu este important cum arătăm, ci ce se petrece în interiorul nostru”, a declarat Virgo. Ea a mai spus că, „de multe ori, în ce privește imaginea de sine și identitatea, aceste lucruri merg mână în mână. Oamenii se luptă cu imaginea de sine și această luptă se naște din dilemele legate de identitatea lor. Ei uită cine sunt, care este scopul lor pe pământ și că sunt extraordinar de unici. Am întâlnit mulți creștini care se luptă cu ideea de identitate, iar eu însămi am trecut prin astfel de probleme”.
Virgo a susținut și că „noi ar trebui să fim mulțumiți cu felul în care arătăm, pentru că identitatea noastră vine de la Dumnezeu. Dar pentru că suntem constant bombardați de aceleași mesaje chiar și în biserică, cred că acest lucru îi oprește pe oameni să se deschidă și să vorbească despre ce se întâmplă cu ei cu adevărat. Ei se simt deseori vinovați la gândul că ar putea împărtăși prin ce trec din punct de vedere mental. Dar, de asemenea, dacă se luptă cu imaginea de sine, ei se simt oarecum ipocriți, ca și cum nu ar trebui să aibă aceste lupte”.
„Cred că, odată cu rețelele de socializare”, a conchis tânăra britanică, „toate aceste lucruri s-au amplificat și mai mult și devine din ce în ce mai greu să purtăm această discuție în mediile creștine”.