Mai mulți lideri religioși s-au alăturat în inițiativa de a opri planul companiei Meta de a crea o versiune de Instagram destinată utilizatorilor tineri. Astfel, printr-o scrisoare trimisă de grupul Children’s Screen Time Action Network, directorul executiv al Meta, Mark Zuckerberg, a fost îndemnat să renunțe la această intenție.
Din septembrie anul trecut, Instagram și-a întrerupt planurile de a introduce o versiune pentru copii a aplicației, pe măsură ce opoziția față de proiect a crescut. „După multă meditație și rugăciune, afirmăm că platformele de social media care vizează mințile încă imature, practică extragerea de date lipsită de etică și nu reprezintă un instrument care să contribuie la binele universal al copiilor”, se spune în scrisoare, care a fost semnată de peste 70 de lideri religioși.
Instagram și compania sa mamă, Meta Platforms, au fost supuse unei analize intense pentru a afla impactul serviciilor lor asupra sănătății mintale, imaginii corporale și siguranței tinerilor utilizatori.
În decembrie, șeful Instagram, Adam Mosseri, a fost interogat despre siguranța online a copiilor de către mai mulți oficiali din Senat. O coaliție de procurori generali a deschis, de asemenea, o anchetă asupra companiei Meta pentru a investiga inițiativa Instagramului de a promova platforma dedicată copiilor.
Meta a declarat că, în toate aceste discuții, a fost conturată o imagine falsă a activității companiei și că intenția lor a fost aceea de a oferi un loc mai sigur, dedicat utilizatorilor tineri. Însă au refuzat să comenteze scrisoarea primită din partea liderilor religioși.