Organizația caritabilă creștin-evanghelică “Samaritan’s Purse” a desfășurat 1000 de voluntari pe teren în sud-vestul Floridei, pentru a ajuta rezidenții să-și revină după Uraganul Ian și pentru a le arăta că Dumnezeu îi iubește. Coordonatorul “Samaritan’s Purse”, reverendul Franklin Graham, a declarat pentru The Christian Post: “Răspunsul voluntarilor a fost destul de puternic și sperăm că se va menține astfel” și a lansat o avertizare: “dacă apare un alt eveniment care să devină o știre și oamenii renunță apoi să mai vorbească despre Florida, atunci devine și mai dificil să găsești voluntari care să se implice. Cred că vom fi acolo până la iarnă, poate chiar și pe parcursul primăverii… Este așa de mare nevoia acum”.

“Tot ceea ce facem, vrem să facem în numele lui Isus Hristos”, a subliniat el. “Vreau ca oamenii să știe că Dumnezeu îi iubește, că nu i-a uitat. De multe ori, în astfel de furtuni, oamenii cred că poate Dumnezeu este supărat pe ei și îi judecă. Nu, vreau să știe că Dumnezeu ne iubește.”

Graham a reflectat asupra devastării la care a fost martor când a vizitat sud-vestul Floridei la începutul acestei săptămâni: “Oamenii din aceste case au pierdut tot ce aveau. Toată mobila, lenjeria de pat, pernele, îmbrăcămintea, totul a fost înmuiat în această apă sărată și distrus”.

Pe 28 septembrie, Ian a ajuns pe uscat ca o furtună de categoria 4, cu vânt susținut ce a atins 150 de mile pe oră lângă Cayo Costa, Florida. Serviciul Național de Date și Informații de Mediu prin Satelit l-a catalogat drept “al cincilea cel mai puternic uragan înregistrat în Statele Unite” și “cel mai puternic uragan care a lovit Florida de la Michael, în 2018”.

Sursa: The Christian Post