Un studiu efectuat de Lifeway Research prezintă cum se confruntă pastorii tineri cu problemele de sănătate mintală.
Mulți pastori au fost martorii unor boli de sănătate mintală în biserici, iar unii au văzut semnele unor astfel de probleme la ei înșiși.
Un studiu de cercetare Lifeway a investigat experiența pastorilor protestanți din Statele Unite cu boala mintală și cât de bine au fost echipate bisericile lor să răspundă celor care au nevoie de ajutor.
Peste jumătate din pastori care au participat la sondaj (54%) spun că în bisericile unde au slujit, ei au cunoscut cel puțin un membru al bisericii care să fi fost diagnosticat cu o astfel de tulburare severă precum depresie clinică, tulburare bipolară sau schizofrenie.
„…pastorii mai tineri și de vârstă mijlocie sunt mult mai probabil să fi întâlnit oameni cu boli mintale severe în biserică decât pastorii seniori” a spus Scott McConnell, director executiv de la Lifeway Research. „Cu toate acestea,” a continuat el, „nu este clar dacă numărul celor cu probleme mintale grave, prezenți în biserică crește, sau dacă pur și simplu acestora le este mai ușor să împărtășească diagnosticul lor cu pastorii mai tineri.”
Conform statisticilor din urma studiului Lifeway, 26% din pastori americani protestanți au declarat că ei înșiși s-au luptat sub o formă sau alta cu probleme de sănătate mintală, comparat cu anul 2014, unde 23% au declarat acest lucru, iar procentajul celor care au fost diagnosticați a crescut de la 12% la 17% în ultimii opt ani.
McConnell a mai spus că „în timpul pandemiei COVID-19, mulți americani s-au luptat cu provocări în ce privește sănătatea mintală.”
Sursa: Christianity Today