Sydney McLaughlin, o celebră atletă americancă, a stabilit vineri, 22 iulie, un nou record la cursa de 400 de metri garduri, în cadrul Campionatului Mondial de Atletism de la Eugene, în statul american Oregon.
Tânăra de 22 de ani a alergat toată cursa în doar 50,68 secunde, bătându-și propriul record de 51,41 secunde pe care l-a înregistrat luna trecută. După cursa de vineri, McLaughlin a vorbit cu reporterii de la postul TV NBC Sports despre succesul ei și a atribuit tot meritul pentru reușita ei lui Dumnezeu.
„Trebuie să încep spunând că toată gloria Îi aparține lui Dumnezeu”, a declarat ea. „Zilele trecute, când mă pregăteam pentru această cursă, am avut în minte versetul din Evrei 4:16 – să vin înaintea tronului Său și să primesc har și îndurare. Și eu chiar cred că El mi-a dat puterea necesară de a reuși astăzi, așa că toată gloria să fie a lui Dumnezeu. Ultima sută de metri a fost dificilă, dar sunt foarte mulțumitoare pentru că am înregistrat acest timp record și pentru că am adus o medalie pentru echipa Statelor Unite”.
Vara trecută, McLaughlin a stabilit un record la 51,46 secunde la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a câștigat medalia de aur. Înainte de aceasta, ea devenise prima femeie care a încheiat cursa în mai puțin de 52 secunde, parcurgând distanța în 51,90 secunde la probele olimpice din Statele Unite. Acum ea este prima femeie din lume care încheie cursa în mai puțin de 51 secunde.
Sursa: CBN Sports.