Franklin Graham se va alătura creștinilor din Regatul Unit pentru a împărtăși speranța pe care o aduce credința în Isus Cristos.
Turneul se va desfășura pe parcursul mai multor zile. Ele sunt punctul culminant al unor luni de rugăciune, planificare și pregătire pentru o echipă formată din membrii bisericilor locale.
Franklin Graham, care ocupă funcția de președinte și director executiv al Asociației Evanghelistice Billy Graham, și-a dedicat viața proclamării Evangheliei lui Isus Cristos și satisfacerii nevoilor oamenilor aflați în suferință din întreaga lume.
Primul său eveniment de evanghelizare a avut loc în 1989, iar de atunci a continuat să răspândească Vestea Bună prin sute de acțiuni de evanghelizare în întreaga lume. De curand, Franklin a împărtășit speranța lui Cristos în opt orașe, de-a lungul unui traseu istoric din SUA care se întinde pe 3.000 de kilometri, de la Chicago la Los Angeles.
Seară de seară, în timpul turneului, sute de oameni au răspuns la mesajul iubirii lui Dumnezeu. În 2022, Franklin așteaptă cu nerăbdare să proclame același mesaj simplu al Evangheliei în Milano, Italia; Rio de Janeiro, Brazilia; Sankt Petersburg, Rusia; Noua Zeelandă și Regatul Unit.
Franklin continuă lucrarea de o viață a tatălui său, Billy Graham, care a avut o apreciere și un respect profund pentru Regatul Unit și a predicat aici mai mult decât în orice alt loc din lume în afara SUA.
La fel ca și tatăl său, Franklin lucrează cu bisericile locale pentru a împărtăși oamenilor din Regatul Unit faptul că Dumnezeu îi iubește și că are un scop pentru viețile lor. Domnul a pus o povară pe inima lui Franklin de a proclama numele lui Isus Cristos în toată Marea Britanie, iar acest scop și pasiunea evanghelistică au continuat să crească de-a lungul anilor. Franklin a împărtășit deja Evanghelia lui Cristos în Perth, Scoția (1999); Belfast, Irlanda de Nord (2008); și Blackpool, Anglia (2018).
Pe lângă funcția de președinte și director executiv al „Asociației Evanghelistice Billy Graham”, Franklin conduce și organizația creștină internațională de ajutorare și evanghelizare Samaritan’s Purse, care ajută la satisfacerea nevoilor refugiaților, victimelor războiului și ale dezastrelor naturale, bolnavilor, săracilor și celor aflați în suferință, în peste 100 de țări din întreaga lume.
Sub conducerea lui Franklin, șase spitale de urgență de teren au fost desfășurate în zone grav afectate de COVID-19 în perioada pandemiei, tratând peste 950 de pacienți cu coronavirus în nordul Italiei, New York, Bahamas, Carolina de Nord, sudul Californiei și Mississippi.
Samaritan’s Purse oferă, de asemenea, îngrijiri medicale, truse de igienă, pături și alte bunuri de primă necesitate pentru evacuații afgani disperați care au fugit din cauza crizei din Afganistan.
Programul întalnirilor din Marea Britanie este următorul: 14 mai Liverpool, la Exhibition Centre; 21 mai South Wales, la ICC Wales, Newport; 25 mai Sheffield, la Sheffield Arena; 20 iunie, Rugăciune cu pastorii, Londra, la Emmanuel Centre; 16 iulie, Londra, ExCel London.
Mai multe informații puteți afla site-ul dedicat evenimentului: God Loves You Tour.