Un cuplu de creștini a întâmpinat probleme cu vecinii din cauza unei decorațiuni de Crăciun în formă de cruce. Lumina răspândită de această cruce a ofensat pe cineva din vecinătate și le-a fost cerut să o scoată.

Familia Weierud, din orașul norvegian Bryggeåsen, lângă Berger, a primit o scrisoare anonimă prin care se solicita îndepărtarea decorațiunii de Crăciun, relatează Dagen. Crucea se află pe casa lor tot anul, dar în decembrie, familia aprinde lumina, astfel încât să devină parte din decorațiunile lor de Crăciun. „Vrem să arătăm că de Crăciun sărbătorim nașterea Mântuitorului”.

Însă, acest fapt nu este pe placul tuturor, așa cum arată scrisoarea anonimă care a fost pusă joi în cutia poștală. Un vecin scrie că este deja al treilea an când crucea este luminată și că nu îi place să o vadă în fiecare zi. „Biserica Berger este aproape, iar acolo sunt destul de multe cruci. Ele aparțin locului aceluia, nu așezate pe o casă dintr-o zonă rezidențială. Credem că ne strică priveliștea străzii și nu ne place să o vedem acolo”, se arată în scrisoare. În plus, expeditorul solicită mutarea crucii, astfel încât să fie mai puțin vizibilă, sau chiar îndepărtarea sa. Scrisoarea este semnată de „vecini buni”.

Cu toate acestea, familia Weierud este afectată de conținutul acesteia. „Ne-am așezat și ne-am rugat pentru vecini”, îi spune May Britt lui Dagen. „Suntem patru creștini care trăim în această casă și nu deranjăm pe nimeni. Ne dorim doar să fim acceptați”.

Între timp, mai mulți vecini i-au anunțat că îi susțin și nu au nicio legătură cu scrisoarea aceasta, scrie Dagen. De asemenea, pe Facebook, familia Weierud primește destul de mult sprijin.

Potrivit lui Norge Idag, unii dintre vecini au trimis o altă scrisoare. „Vă acordăm tot sprijinul și toată simpatia. Crucea face parte din Evanghelia Crăciunului și faptul că aceasta luminează este ceva foarte frumos”, spun autorii scrisorii.

„Îndepărtarea crucii nu este o opțiune”, spune May Britt Weierud. „Când cineva ne trimite o scrisoare anonimă, simt că nu putem face ceea ce ni se cere. Nu putem fi obligați să dăm crucea jos”.

Sursa: CNE News