Asistența maternală și adopția sunt provocări majore, însă date recente arată că familiile motivate de credință nu doar depășesc dificultățile, ci chiar devin mai împliniți prin ele.
Un sondaj recent din SUA indică faptul că familiile conduse de convingeri religioase se dezvoltă mai bine în fața acestor greutăți. Atât credința, cât și provocările par esențiale pentru bunăstarea lor pe termen lung.
A primi un copil în plasament sau adopție este una dintre cele mai solicitante, dar și împlinitoare experiențe. Mulți părinți o consideră cea mai grea încercare din viața lor.
Copiii ajung în sistemul de protecție din cauza unor situații grave: doar 15% dintre cazuri implică abuz dovedit, dar frecvent apar probleme precum dependența părinților, boli mintale, violență domestică sau traume severe. Acești copii au trecut prin suferințe majore, iar vindecarea lor este lungă și dificilă.
Implicarea în aceste forme de îngrijire este puternic influențată de credințele religioase. Un studiu al Christian Alliance for Orphans (CAFO) a chestionat peste 1.500 de americani, analizând legătura dintre adopție, plasament și nevoi aferente.
Rezultatele arată o legătură clară între credință și implicare socială. Persoanele religioase sunt mult mai dispuse să se implice în viața copiilor din sistemul de protecție decât cei fără afiliere religioasă.
Creștinii adoptă aproape de două ori mai des și devin părinți de plasament de peste trei ori mai frecvent decât cei fără religie. Ei donează mai mult și sunt de două ori mai activi în voluntariat pentru familii adoptive sau de plasament.
Cu cât o persoană este mai implicată în practica religioasă, cu atât este mai activă în sprijinul acestor copii și familii.
Un aspect și mai important este că familiile implicate, în special cele religioase, se simt mult mai împlinite. Doar 5% dintre cei fără religie care nu au adoptat spun că au devenit mai împliniți, comparativ cu 20% dintre creștinii implicați. Totodată, doar 2% dintre creștini se simt „în dificultate”, față de 19% dintre cei care nu sunt religioși.
Desigur, adopția și plasamentul sunt grele. Rămâne întrebarea dacă oamenii echilibrați aleg provocări mari sau acestea îi formează. Experiența arată că ambele sunt adevărate.
Decizia de a adopta sau a deveni părinte de plasament vine adesea dintr-o credință trăită autentic: convingeri profunde, practici zilnice, sprijin comunitar și dorința de a răspunde unui apel spiritual. Toate duc la o împlinire autentică.
Pentru multe familii în dificultate, ideea de a avea o viață împlinită pare greu de crezut. Dar cei care nu renunță reușesc să culeagă roade frumoase.
Un părinte adoptiv a spus: „Au fost momente crunte, dar nu aș da înapoi pentru nimic. Fetele noastre aveau nevoie de noi, iar nimic nu ne-a schimbat mai mult și nu ne-a apropiat mai mult de Hristos.”
Această perspectivă contrazice mesajele dominante care pun accent pe evitarea durerii și pe îngrijirea de sine. Dar adevărata împlinire nu vine în ciuda greutăților, ci prin ele.
Credința învață că încercările nasc perseverență, caracter și speranță. E mai bine să dai decât să primești, iar viața adevărată apare când o dăruiești.
Sursa: CBN Newshttps://cbn.com/news/us/foster-care-and-adoption-are-hard-new-data-suggests-it-helps-faith-driven-families-flourish