Mulți creștini privesc cu reticență știința și tehnologia, însă filosoful olandez Egbert Schuurman atrage atenția asupra faptului că suspiciunea ar fi greșit orientată. În eseul său Omul fără Dumnezeu, acesta afirmă că tehnologia nu este rădăcina problemelor contemporane, ci omul însuși.
„Știința și tehnologia sunt adesea acuzate pentru haosul în care trăim, dar aceasta este o neînțelegere gravă. Originea crizei este omul însuși”, scrie Schuurman.
Filosoful observă că omul modern a ajuns să se considere „Alpha și Omega” al existenței. Dincolo de prezentul observabil, nu mai există altceva. Astfel, sensul vieții și al istoriei este redus la ceea ce poate fi măsurat și controlat.
În lipsa unei relații vii cu Dumnezeu, omul occidental și-a pus speranța în ceea ce știința și tehnologia pot construi pentru viitor. „Spiritul omului a fost atins de viziunea perfecțiunii, pentru că a cunoscut ecoul Paradisului. Dar, respingând iubirea lui Dumnezeu, el își folosește libertatea nu ca administrator al creației, ci pentru a clădi o utopie proprie”, avertizează Schuurman.
Această ruptură de Hristos nu îl aruncă pe om înapoi în păgânism, ci îl transformă într-un „om post-creștin”, care ridică o nouă religie seculară, bazată pe știință și tehnologie — domenii dezvoltate inițial chiar datorită credinței creștine.
Atunci când este folosită în afara cadrului credinței, tehnologia poate căpăta trăsături neliniștitoare. „Când omul secular devine stăpân peste pământ și resursele sale, tehnologia capătă un caracter tiranic și îl epuizează atât pe el, cât și mediul înconjurător”, explică filosoful.
Secularizarea tot mai accentuată conduce la o cultură lipsită de lege și de sens. În locul unui progres autentic, societatea se împarte între două forme de nihilism: cel tehnocratic, care caută să controleze totul prin tehnologie, și cel revoluționar, care dorește distrugerea oricărei ordini în numele libertății. Rezultatul este o cultură divizată, prinsă între ordine mecanică și haos autodistructiv.
Schuurman avertizează că, dacă nu are loc o întoarcere radicală la Dumnezeu, cultura occidentală va continua să alunece spre nihilism și ruină. „O cultură fără Dumnezeu poartă în sine germenii propriei distrugeri”, spunea deja teologul Klaas Schilder în 1924, într-o analiză a Apocalipsei aplicată vieții sociale.
Totuși, filosoful pune în lumină faptul că Dumnezeu nu abandonează cultura, chiar și atunci când aceasta Îl respinge. Pentru creștini, perspectiva este eshatologică: speranța revenirii lui Hristos și a instaurării Împărăției lui Dumnezeu.
„Credinciosul este chemat să-și pună darurile — inclusiv munca științifică și realizările tehnice — în slujba Împărăției lui Hristos”, conchide Schuurman.