Eseul lui Egbert Schuurman analizează una dintre cele mai sensibile teme ale lumii contemporane: până unde poate merge știința atunci când încearcă să controleze sau să modifice apariția vieții umane în afara corpului mamei. Dezvoltarea ingineriei genetice, a tehnicilor de reproducere asistată și a cercetărilor asupra embrionilor a deschis posibilități care, deși promițătoare din punct de vedere medical, ridică numeroase dileme etice, sociale și filozofice.
Schuurman pornește de la constatarea că tehnologia actuală permite deja manipularea materialului genetic uman, fie prin recombinarea ADN-ului, fie prin analizarea detaliată a structurii genetice a fiecărui individ. Odată cartografiat genomul uman, informațiile pot deveni extrem de vulnerabile la abuzuri: angajatori, companii de asigurări sau instituții publice ar putea discrimina persoanele cu predispoziții genetice considerate „nefavorabile”. O problemă și mai delicată apare atunci când profilul genetic al părinților este comparat cu cel al fătului, deschizând drumul unor avorturi motivate nu de riscuri medicale reale, ci de criterii de selecție legate de „calitatea” viitorului copil.
Pe acest fundal, Schuurman avertizează că biologia modernă se apropie de un prag istoric: posibilitatea de a influența direct procrearea umană în afara uterului. Inseminarea artificială, fertilizarea in vitro și tehnicile de reproducere asistată oferă deja soluții pentru cuplurile infertile, dar au fost folosite și pentru proceduri precum donarea anonimă de spermă sau implantarea unor ovule fertilizate în corpul altor femei. În timp, astfel de tehnologii ar putea fi folosite nu doar pentru a preveni transmiterea unor boli ereditare, ci și pentru a selecta trăsături considerate superioare, transformând embrionul într-un „proiect” genetic. În acest punct, apare dilema fundamentală: avem dreptul de a „construi” ființe umane după criterii prestabilite?
Autorul amintește și de experimentele controversate în care cercetătorii au combinat material genetic uman cu cel al unor animale, precum încercarea de a fertiliza un ovul de hamster cu spermă umană. Deși aceste teste au fost oprite rapid, ele arată cât de subțire este linia dintre cercetarea legitimă și încercarea de a crea forme de viață hibride, inacceptabile din perspectivă morală.
Schuurman observă că legislația și controlul etic nu țin pasul cu ritmul accelerat al progresului tehnologic. Odată cu acceptarea socială a avortului, a crescut și disponibilitatea folosirii fetușilor pentru experimente sau transplanturi de țesuturi. Numeroase publicații științifice consideră aceste practici utile pentru dezvoltarea de noi terapii, însă autorul atrage atenția că ele presupun o viziune asupra ființei umane în care viața devine un simplu „material biologic”.
În analiza sa, Schuurman identifică o problemă de fond: răspândirea unei concepții materialiste despre om, în care persoana este redusă la un ansamblu de mecanisme biologice sau la un program genetic sofisticat. Această perspectivă, alimentată de științele naturale și tehnologie, transformă omul într-un obiect asupra căruia se poate interveni, manipula sau selecta. Pentru autor, această viziune ignoră demnitatea intrinsecă a fiecărei ființe umane și este consecința unei culturi care s-a îndepărtat de rădăcinile religioase și morale.
El contrastează această paradigmă cu perspectiva creștină, în care omul este purtător al chipului lui Dumnezeu, cu o valoare absolută care nu depinde de perfecțiunea genetică. Din acest punct de vedere, știința este binevenită atunci când vindecă, alinând suferința sau tratând defecte ereditare, dar nu atunci când transformă omul într-un produs calibrat după standarde de performanță.
În final, autorul avertizează că tehnologia actuală riscă să conducă la o societate dominată de criterii tehniciste, în care viața umană este evaluată, clasificată și, eventual, eliminată dacă nu îndeplinește anumite standarde. Pentru a evita această direcție, Schuurman propune o schimbare radicală de perspectivă: știința și tehnologia trebuie puse în slujba omului, nu invers. Iar pentru aceasta, el pledează pentru o redescoperire a valorilor spirituale, capabile să redea demnitatea și unicitatea fiecărei ființe umane și să stabilească limite morale clare în fața tentației de a remodela viața după criterii pur materiale.