Cum putem avea grijă de forma corpului nostru fără să cădem în obsesia pentru felul în care arătăm? este o întrebare dificilă. „E păcat să mă bucur de felul în care arăt, pe măsură ce continui un stil de viață sănătos? Dacă observ schimbări în bine, e greșit? Și dacă da, cum mă desprind de asta?”
Mi se pare important că până și lumea (o lume care Îl ignoră pe Dumnezeu și se ridică în slăvi pe sine) recunoaște că există o problemă atunci când dragostea pentru propria imagine trece o limită. Știm asta pentru că lumea însăși a inventat cuvântul „narcisism”. Definiția de pe Google spune: „Narcisismul este un tipar de personalitate caracterizat prin preocupare excesivă pentru sine, un sentiment exagerat al propriei importanțe, lipsă de empatie față de ceilalți și nevoia de admirație excesivă.” Asta include, evident, și admirația exagerată pentru propriul corp, propria imagine.
Dacă cineva ar scrie un articol impecabil, biblic și spiritual corect, intitulat „De ce îmi observ corpul și îmi place cum arată?”, aproape toți cititorii ar simți că „ceva nu sună bine”. De ce ai scrie așa ceva? Ce te împinge să formulezi titlul astfel? Pare să fie ceva nepotrivit în formularea asta.
Cred că motivul este următorul: felul în care Scriptura se raportează la aparența fizică nu este unul direct și central, ci mai degrabă un ecou al unor principii mai mari. Iar atunci când transformăm ecoul în strigătul principal, totul devine stângaci. Acesta este motivul pentru care e atât de greu să vorbim natural despre acest subiect.
Cred că ar fi util să abordăm într-un mod mai sănătos felul în care vorbim despre imaginea noastră, fără să folosim expresii de genul „Îmi place cum arăt.” sau „E în regulă să observ cum arăt?”. Deși frazele pot fi, în sine, nevinovate, ele creează impresia, nu neapărat reflectând realitatea, că persoana este puțin prea concentrată pe aspectul fizic. Iată câteva sugestii:
Țintește să fii prezentă ca persoană, nu ca aparență.
În felul în care te îmbraci, vorbești și te prezinți în public, caută să fii o persoană implicată, interesată de ceilalți, nu cineva preocupat în primul rând de felul în care este perceput vizual. Să ne preocupe, mai degrabă, sănătatea și frumusețea caracterului, nu a corpului. Scriptura pune un accent covârșitor aici.
Prezintă-te într-un mod care nu le pune altora piedici în a-L vedea pe Hristos.
Asta înseamnă să evităm imoralitatea sau modul de a ne îmbrăca ce spune, direct sau subtil: „Uită-te la mine, uită-te la trupul meu.” Există haine care transmit, foarte clar, un mesaj sexualizat.
Același principiu ne îndeamnă să evităm și neglijența exagerată, murdăria sau aspectul neîngrijit. De asemenea, să evităm stilurile care ies în evidență excesiv, fie pentru că sunt prea extravagante, fie pentru că sunt prea demodate. Nu vrem ca aspectul exterior, fie el super-stilizat, fie neglijent, să devină tema principală. Ne dorim ca ceea ce spunem, modul în care ne comportăm, felul în care îi tratăm pe oameni să fie ceea ce se remarcă, nu imaginea noastră. Există un mod de a te îmbrăca, și un mod de a face fitness, care transmite asta. Și există un mod care spune opusul.
Astăzi este evident că atât bărbații, cât și femeile, de la președinți până la prezentatori TV, sunt preocupați de păr, ten și siluetă. Totuși, istoria, experiența și Scriptura arată că, în mod natural, Dumnezeu a pus în psihicul feminin dorința de a fi frumoasă și plăcută privirii. Sara, Rebeca, Rahela, Estera, toate sunt descrise în Biblie ca femei frumoase și nu sunt criticate pentru asta.
Soția mea mi-a spus încă din primul an de căsătorie: Femeile fac mult mai des comentarii asupra înfățișării altor femei decât o fac bărbații între ei. Ea mi-a zis: „Știi că, de obicei, femeile se îmbracă pentru alte femei, nu pentru bărbați, nu?” Eu nu știam.
Așa că nu cred că această componentă naturală a feminității trebuie asociată cu seducția sau vanitatea. Deloc. Am cunoscut foarte multe femei credincioase, modeste, care se îmbracă foarte frumos. Și prin „frumos” nu mă refer la atractiv în sens senzual, ci la eleganța discretă, potrivită contextului.
Asta ar trebui să le învețe mamele pe fiicele lor (Tit 2:3–5). Fiindcă dacă ele nu o fac, lumea va prelua imediat rolul și va convinge fetele că există o singură formă de atractivitate: cea promovată de lume, ceea ce este fals.
Proverbe 11:22 spune: „Ca un inel de aur în râtul unui porc este femeia frumoasă, dar fără minte.” Implicația este clară: inelul de aur este bun, doar că nu are ce căuta în râtul unui porc. Cu alte cuvinte, frumusețea unei femei este un dar, dar trebuie să meargă mână în mână cu discreția, înțelepciunea, modestia și frumusețea caracterului (1 Petru 3:3–4).
Concluzionând, fă-ți exercițiile, mănâncă sănătos, îmbracă-te cu gust, iar apoi uită de tine însuți în slujirea celorlalți, pentru Hristos.