De ce este sfințenia lui Dumnezeu esențială pentru noi, ca oameni credincioși? Și de ce nu mă simt atras de sfințenia lui Dumnezeu așa cum știu că ar trebui?
Sfințenia lui Dumnezeu
Dumnezeu nu are în afara Lui un standard al binelui și răului, al curăției și necurăției, al frumuseții și urâțeniei, al sfințeniei și păcatului. El nu are o carte la care să facă apel. El a scris Cartea. El pur și simplu a existat dintotdeauna fiind în mod absolut ceea ce este.
Pentru oameni, bunătatea sau sfințenia sunt întotdeauna derivate. Depindem de Dumnezeu ca să ne definească binele, frumusețea și sfințenia. Dar de cine depinde Dumnezeu? De nimeni.
Dumnezeirea lui Dumnezeu, însăși ființa Lui, felul în care El este și a fost din veșnicie, reprezintă propriul Lui standard de sfințenie. El este într-o categorie unică, infinit mai presus, infinit diferit de orice altceva. El este. Pur și simplu este în mod absolut, complet distinct, separat, altfel decât orice lucru creat. Cuvântul teologic pentru aceasta este „transcendent”.
Nimic nu se compară cu Dumnezeu. Nimic nu poate concura cu valoarea Lui. Toate celelalte valori sunt dependente, derivate. Ele depind de valoarea și frumusețea infinită a lui Dumnezeu.
Sfințenia Lui nu înseamnă doar că El este „departe”, separat și transcendent, ci și că este moral curat, perfect curat, fără nicio urmă de întuneric sau păcat. Aceasta era formularea preferată a lui R.C. Sproul pentru sfințenia lui Dumnezeu: puritate transcendentă.
Pentru a completa această descriere a sfințeniei lui Dumnezeu, trebuie să vedem cum se raportează ea la acțiunile, gândurile și emoțiile Lui. Relația este aceasta: toate emoțiile, gândurile și acțiunile lui Dumnezeu sunt în acord cu valoarea și frumusețea Lui transcendentă. Ceea ce Dumnezeu simte, ceea ce Dumnezeu gândește și ceea ce Dumnezeu face izvorăște din prețuirea dreaptă pe care El o are față de propria Lui valoare și frumusețe infinită.
Asta face ca lucrurile să fie drepte sau greșite pentru Dumnezeu: sunt ele în acord cu valoarea Lui infinită?
Chemați să fim sfinți
De ce este acest lucru absolut esențial pentru noi?
Trec acum peste faptul că prețul infinit al morții lui Isus nu ar avea sens fără standardul infinit al sfințeniei lui Dumnezeu. Și trec și peste existența iadului. Un iad al chinului veșnic ar părea o reacție complet disproporționată din partea lui Dumnezeu, dacă păcatul nu ar fi o ofensă infinit de gravă împotriva sfințeniei infinite a lui Dumnezeu. Nici crucea, nici iadul nu au sens separat de sfințenia lui Dumnezeu.
Dar iată un alt motiv pentru care sfințenia lui Dumnezeu este atât de importantă. Apostolul Pavel nu-i numește niciodată pe credincioși „creștini”. În treisprezece epistole, el nu folosește niciodată cuvântul pe care noi îl folosim cel mai des. Lucrul acesta este surprinzător. Atunci cum ne numește? Care este termenul lui preferat pentru credincioși?
Răspunsul este foarte clar: termenul lui preferat este sfinți. Pavel folosește cuvântul „sfinți” de 39 de ori pentru a se referi la creștini. „Sfinți” înseamnă „cei puși deoparte”. Uimitor.
De ce i-ar plăcea lui Pavel atât de mult să-i numească pe creștini „sfinți”? Pentru a răspunde, ar trebui probabil să privim întrebarea în lumina a ceea ce înseamnă sfințenia pentru Dumnezeu. Ce înseamnă pentru noi să fim sfinți? Biblia spune de mai multe ori: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.” (de exemplu, 1 Petru 1:16).
Când încercăm să legăm sfințenia noastră de sfințenia lui Dumnezeu, lucrurile arată așa: noi împărtășim sfințenia lui Dumnezeu atunci când simțim, gândim și acționăm în acord cu valoarea infinită a lui Dumnezeu. Pentru că aceasta este sfințenia lui Dumnezeu: El acționează întotdeauna în acord cu propria Lui valoare infinită.
Asta este sfințenia Lui. Și asta este și sfințenia noastră. Dumnezeu Își măsoară toate acțiunile după felul în care ele sunt în acord cu valoarea Lui. Noi ne măsurăm toate acțiunile după felul în care ele sunt în acord cu valoarea lui Dumnezeu. Aceasta este sfințenia Lui; aceeași este sfințenia noastră.
Darul sfințeniei
Diferența, desigur, este că noi suntem păcătoși. Și nu merităm să împărtășim sfințenia Lui, nici nu suntem capabili să o împărtășim prin noi înșine. Tocmai de aceea Isus Hristos este absolut esențial. El face posibil ca noi să fim sfinți, iertându-ne și curățindu-ne de orice nelegiuire (1 Ioan 1:9). Efeseni 1:4 spune că Dumnezeu ne-a ales ca să fim sfinți. Efeseni 5:25–27 spune că Hristos a murit ca să ne facă sfinți.
Toată sfințenia lui Dumnezeu Îi este absolută. El nu o împrumută. Nu depinde de nimeni pentru ea. Nu a trebuit cumpărată. El este sfânt. El definește sfințenia.
Dar pentru noi, sfințenia este un dar, darul de a fi puși deoparte pentru Dumnezeu, darul de a fi făcuți asemenea lui Dumnezeu, de a trăi într-un fel care reflectă caracterul Lui.
Nu este acesta răspunsul la întrebarea de la început? Ar trebui să fim atrași de sfințenia lui Dumnezeu nu doar pentru că aceasta este cine este Dumnezeu, ci și pentru că a împărtăși sfințenia Lui este ceea ce El a ales pentru noi. Și, minune a minunilor, suntem atrași de sfințenia lui Dumnezeu pentru că vom descoperi că a fi făcuți sfinți, așa cum El este sfânt, înseamnă bucurie veșnică.
Nu este minunat faptul că roada Duhului Sfânt este dragostea, bucuria și pacea (Galateni 5:22)? Să lăsăm acest adevăr să pătrundă adânc în noi: roada Duhului Sfânt este bucuria.
Și nu este întâmplător că Isaia spune în capitolul 12, versetul 6: „Strigă de bucurie şi veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel!”