Curtea Supremă a Statelor Unite a decis, cu 6 voturi la 3, că statele pot impune ca elevii să participe la competițiile sportive în funcție de sexul lor biologic. Instanța a stabilit că astfel de legi nu încalcă Constituția și nici prevederile Titlului IX, legea federală care interzice discriminarea pe criterii de sex în educație.
Hotărârea vine după contestarea legilor adoptate în statele Idaho și Virginia de Vest, care interzic sportivilor născuți de sex masculin să concureze în echipele feminine.
Procurorul general al statului Virginia de Vest, J.B. McCuskey, a declarat că legea nu este îndreptată împotriva persoanelor transgender, ci urmărește să asigure competiții corecte și sigure pentru toate participantele.
Organizația Alliance Defending Freedom a susținut că sportivul transgender Becky Pepper-Jackson, născut de sex masculin, a învins peste 470 de sportive în mai mult de 1.400 de probe și a câștigat inclusiv un campionat feminin la aruncarea greutății.
Deși decizia se aplică direct doar în Idaho și Virginia de Vest, ea ar putea influența și celelalte 25 de state care au adoptat legi similare.
Organizația Becket Fund for Religious Liberty a salutat hotărârea, numind-o „o victorie de bun-simț în sportul feminin și libertatea religioasă”, deoarece împiedică reinterpretarea legislației federale într-un mod care, potrivit organizației, ar fi afectat și instituțiile religioase.
