Filmul de animație „David”, inspirat din viața unuia dintre cei mai cunoscuți regi ai Bibliei, este disponibil de acum și în format digital, pe platforma Light Distribution, după ce a avut premiera în cinematografe în luna aprilie. Producția spune povestea tânărului păstor care, prin credință și curaj, ajunge să îl învingă pe Goliat și să devină, în timp, regele Israelului.
Versiunea dublată în limba română reunește o distribuție cunoscută, din care fac parte Pavel Bartoș, Bogdan Farcaș, David Măruță, George Horga Jr. și Sarah Purcar Handaric, cea care interpretează vocea mamei lui David. Dublajul și producția vocală au fost realizate de echipa BBSO, coordonată de Răzvan Rește.
Filmul poate fi folosit și în cadrul taberelor, școlilor de vară sau al altor evenimente dedicate copiilor și familiilor, oferind un punct de plecare pentru discuții despre curaj, credință și încrederea în Dumnezeu.
Povestea lui David și Goliat rămâne una dintre cele mai cunoscute relatări biblice despre confruntarea dintre frică și credință. Prin parcursul personajului principal, filmul îi provoacă pe spectatori să reflecteze la propriile provocări și la modul în care pot fi depășite prin încrederea în Dumnezeu.
La nivel internațional, animația s-a bucurat de succes comercial. Potrivit producătorilor, filmul a înregistrat încasări estimate la 22 de milioane de dolari în primul weekend de la lansare și peste 83,9 milioane de dolari la nivel mondial. Producția a fost realizată cu contribuția unei echipe internaționale de peste 400 de artiști și specialiști în animație.
Lansarea în România a fost însoțită și de o campanie cu scop caritabil. O parte din valoarea fiecărui bilet vândut pe durata rulării în cinematografe a fost direcționată către SOS Satele Copiilor România, pentru sprijinirea copiilor și tinerilor din programele organizației. Inițiativa are o semnificație personală pentru Lucian Mustață, fondatorul Light Distribution, care a crescut într-una dintre casele familiale ale asociației și a rămas implicat în susținerea copiilor vulnerabili.
