cross one radio logo

Orașul Medellín, cândva cunoscut drept una dintre cele mai violente metropole din lume, este martorul unei transformări remarcabile. În cartierele dominate odinioară de cartelurile de droguri, Dumnezeu schimbă vieți printr-o lucrare care îmbină fotbalul cu vestirea Evangheliei.

Misionarul Mark Wittig, întors în Medellín în anii în care violența făcea zeci de victime în fiecare zi, a observat că tinerii implicați în bande aveau o pasiune comună: fotbalul. A organizat un campionat pentru ei, iar înainte de fiecare antrenament le vorbea despre Hristos și îi invita să studieze Biblia.

„Ei veneau pentru fotbal, iar eu mergeam pentru sufletele lor”, spune Wittig.

În timp, mulți dintre acești tineri și-au predat viața lui Isus și au devenit, la rândul lor, lideri și antrenori.

Printre ei se află Alex Saldarriaga, crescut într-o familie implicată în cartelurile de droguri. La doar zece ani curăța armele tatălui său, iar mai târziu a fost implicat în violență și trafic de droguri.

„La primul antrenament am văzut un antrenor cu Biblia în mână. Pentru prima dată am auzit vorbindu-se despre dragoste, ceva ce nu auzisem niciodată de la tatăl meu”, își amintește Alex.

După ce și-a predat viața lui Hristos, spune că întreaga sa viață s-a schimbat. Astăzi este director sportiv în cadrul organizației COSDECOL și se întoarce periodic pentru a-și vizita tatăl, care încă face parte dintr-un cartel, împărtășindu-i Evanghelia lui și celor care îl înconjoară.

Și alți foști membri ai bandelor sau traficanți de droguri au devenit antrenori și mentori pentru copii, folosind fotbalul ca mijloc de a le vorbi despre Hristos și de a-i ține departe de violență.

În prezent, lucrarea COSDECOL a ajuns la peste 45.000 de persoane, desfășurând programe sportive, educaționale și de ucenicizare în unele dintre cele mai vulnerabile comunități din Columbia.

Mark Wittig spune că tot ceea ce se întâmplă este dovada harului lui Dumnezeu: „Harul lui Dumnezeu este mai mare decât orice păcat. Acolo unde păcatul s-a înmulțit, harul s-a înmulțit și mai mult. Asta am văzut aici, în Medellín: vieți schimbate, familii restaurate și speranță reaprinsă.”

Sursa: CBN News