Dacă ești astăzi un urmaș credincios al lui Isus, încearcă următorul exercițiu: imaginează-ți că, peste cinci ani, te-ai îndepărtat complet de Isus.
Nu te mai îndoiești, nu te mai lupți cu propriile întrebări și nu mai cauți argumente. Nu te mai frămânți dacă să rămâi sau nu în Biserică. Nu mai deschizi niciodată Biblia. Aproape că nu mai simți nevoia să te rogi. Îi eviți pe toți cei care vor să vorbească despre Dumnezeu. Pur și simplu ai plecat. Ai plecat cu totul.
Sper că acest gând ți se pare înfiorător, aproape de neimaginat. Nu exagerez când spun că nimic mai rău nu ți s-ar putea întâmpla (Apocalipsa 14:11).
Dacă privești cu sinceritate acest scenariu ipotetic înfricoșător, ce crezi că te-ar fi putut îndepărta de Dumnezeu? Ce ar fi putut înăbuși iubirea puternică pe care o aveai cândva pentru Isus?
Poate că te gândești imediat la un păcat persistent, la o relație deosebit de dureroasă sau la un aspect al Bibliei pe care nu l-ai putut accepta niciodată. Din nefericire, în fiecare zi, sufletele Îl părăsesc pe Isus din tot felul de motive cumplite.
Dacă te-ai obliga să enumeri 12 amenințări serioase la adresa credinței tale, ți-ar trece prin minte și pericolul lumesc? Te temi vreodată că ai putea ajunge să iubești atât de mult această lume, încât să nu-L mai poți iubi pe Isus? Prea puțini dintre noi ne temem suficient de mult de acest lucru.
Ai putea ajunge precum Dima?
Știm cât de periculoasă poate fi iubirea pentru cele lumești datorită exemplului lui Dima. Dumnezeu l-a inspirat pe apostolul Pavel să scrie: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit” (2 Timotei 4:10).
Dima păruse cândva un urmaș deosebit de devotat și dedicat lui Isus (Coloseni 4:14) – un propovăduitor îndrăzneț și eficient al Evangheliei! – însă a continuat să guste din lucrurile nepotrivite. Iar pe măsură ce o făcea, o dorință nesănătoasă creștea tot mai mult, până când L-a respins pe Isus. Pavel și-a privit cândva apropiatul prieten pierzându-se în plăceri trecătoare.
Lumesc înseamnă să iubești ceea ce iubește lumea, în detrimentul lucrurilor pe care le iubește Dumnezeu. Uneori, această atitudine presupune iubirea pentru ceva rău – beția, bârfa, violența sau pornografia. Alteori, înseamnă o iubire exagerată și disproporționată pentru ceva bun – familie, mâncare, carieră sau sex. Lumea necredincioasă iubește aceste lucruri, însă într-un mod care Îl sfidează pe Dumnezeu și denaturează tot ceea ce El iubește: Cuvântul Său, Fiul Său și Biserica Sa.
Iubești vreo vocație, pasiune sau relație într-o asemenea măsură încât aceasta a început să erodeze cele mai importante iubiri din viața ta? Observi în propria viață semne ale căderii lui Dima?
- Simți că gândurile tale sunt acaparate de muncă?
- Petreci ore întregi alături de familie, dar vorbiți rareori despre Isus?
- Nu ratezi niciodată emisiunea ta preferată, dar îți găsești cu greu timp să te rogi?
- Amâni plecarea la biserică, dar te grăbești să ajungi acasă pentru a urmări meciul?
„Lumesc înseamnă să iubești ceea ce iubește lumea, în detrimentul lucrurilor pe care le iubește Dumnezeu.”
Isus ne avertizează asupra seminței care cade printre spinii lumescului: „Cei înfățișați de sămânța căzută între spini sunt aceia care aud Cuvântul, dar grijile lumii acesteia, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri pătrund în ei, înăbușă Cuvântul și-l fac astfel neroditor” (Marcu 4:18-19).
Isus descrie sufocarea sufletului – tentaculele ascuțite ale lumescului care se încolăcesc încet în jurul inimii și înăbușă speranța, bucuria și iubirea. Este înfricoșător. De ce ar permite cineva să se întâmple așa ceva?
Pentru că Satana știe prea bine cum să ne facă să considerăm grijile lumești mai importante decât Dumnezeu (Matei 4:2-3) și uneltește pentru a ne face plăcerile pământești să pară mai atrăgătoare decât Dumnezeu (Geneza 3:4-5). „Lumea aceasta este tot ceea ce contează cu adevărat”, ne șoptește el. Iar dacă îl credem, ajungem să ne dorim lumea creată de Dumnezeu, dar fără Dumnezeu.
Patru pericole ale lumescului
Când apare această ispită – și va apărea –, vom ceda și vom fugi precum Dima sau vom lupta pentru singura iubire care ne poate împlini cu adevărat? Dumnezeu ne înarmează pentru a înfrunta acești spini ucigători:
„Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume. Și lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2:15-17)
Nu iubiți lumea. Aceste versete ne învață că iubirea pentru cele lumești ne înșală, ne întinează, ne dezamăgește și, în cele din urmă, ne distruge.
1. Iubirea pentru cele lumești ne va înșela
„Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. […] Căci tot ce este în lume – pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții – nu este de la Tatăl, ci din lume.” (1 Ioan 2:15-16)
Când Ioan vorbește aici despre lume, nu se referă la lumea creată de Dumnezeu, ci la lumea care se răzvrătește împotriva Lui. Nu iubiți modul în care lumea alege să trăiască în această lume, modul în care ia lucrurile bune, le denaturează și Îl înlătură pe Dumnezeu din ecuație.
Prin iubirea pentru cele lumești, vrăjmașul nostru țese cu subtilitate minciuna potrivit căreia, pentru că Dumnezeu a creat toate aceste lucruri – indiferent despre ce este vorba și cât de mult ne-ar putea acapara devotamentul –, ele sunt, desigur, bune și pentru sufletul nostru. Ioan ne avertizează însă: „Tot ce este în lume […] nu este de la Tatăl, ci din lume” (versetul 16).
Unii oameni își extrag bucuria din lumea creată de Dumnezeu în moduri pe care El nu le-a intenționat și care Îl desconsideră. Ei iau ceva minunat, creat de Dumnezeu, îl topesc și îl transformă într-un idol urât și lipsit de viață, menit să-I ia locul. Indiferent despre ce este vorba, acel lucru nu vine de la Tatăl.
2. Iubirea pentru cele lumești ne va întina
„Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2:15)
Cei care iubesc lumea pierd dragostea Tatălui. Pe măsură ce credem în aceste minciuni și ne lăsăm pradă lor, iubirea pentru cele lumești ne corupe.
„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt” (Matei 6:24).
Sufletul omenesc nu are loc atât pentru Duhul lui Dumnezeu, cât și pentru un alt stăpân care concurează cu El – fie că este vorba despre Buddha sau nevoia de aprobare, Brahma sau cumpărături, Allah sau sex. Devotamentul față de orice alt stăpân deschide calea către tot felul de rele.
Ceea ce ajunge să te stăpânească te și modelează, în bine sau în rău. Iar dacă acel stăpân este oricine sau orice altceva în afară de Dumnezeu, consecințele sunt, fără îndoială, negative.
3. Iubirea pentru cele lumești ne va dezamăgi
„Și lumea și pofta ei trec.” (1 Ioan 2:17)
Lumea te poate mulțumi pentru o clipă, însă, oricât de bine te-ai simți în acel moment, satisfacția nu va dura. Este adevărat că plăcerile unei mese, ale unui serial sau ale unei experiențe sexuale sunt dureros de scurte și te lasă mereu înfometat de mai mult (Eclesiastul 2:1-2).
Totuși, ideea lui Ioan este mai amplă: întreaga lume este trecătoare. Dacă îți pui toate speranțele în această lume, vei fi profund dezamăgit. Totul dispare – și în curând. Fiecare lucru bun din această lume te îndeamnă să cauți împlinirea în altă parte: la Cel care a creat această lume.
4. Iubirea pentru cele lumești ne va distruge
„Dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2:17)
Observați contrastul: „Și lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”. Lumea care trece nu înseamnă doar lucrurile materiale, ci și oamenii. Aici sunt incluși toți cei care nu fac voia lui Dumnezeu.
Nu toți vor dăinui în veșnicie. Foarte multe suflete pier, iar pierzania lor va fi veșnică, fără alinare și fără sfârșit. Acesta este prețul pe care îl plătim pentru plăcerile trecătoare ale lumii.
Mai bine să pierzi lumea decât pe Dumnezeu
Apostolul Iacov își adaugă glasul la avertismentele lui Isus și ale lui Ioan: „Suflete preacurvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu” (Iacov 4:4).
Odată cu acest avertisment sever, primim și o invitație: în loc să ne împrietenim cu lumea și să-i împărtășim iubirile, să ne împrietenim cu Dumnezeu și cu promisiunile Sale. Să ne închinăm Lui, iar tot ceea ce a creat va deveni o altă rază a luminii Sale și o invitație de a ne bucura și mai mult de El.
Acolo unde lumea denaturează și înșală, Dumnezeu nu minte niciodată. Acolo unde lumea întinează, Dumnezeu răscumpără și purifică. Acolo unde toți ceilalți stăpâni care concurează cu El dezamăgesc, Dumnezeu oferă împlinire – deplină și veșnică: „Tu îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta” (Psalmul 16:11).
Iar acolo unde lumea distruge, Dumnezeu înnoiește și oferă viața veșnică.
Nu iubiți lumea și nici lucrurile acestei lumi. Nu cedați în fața grijilor nesănătoase sau a plăcerilor care vă slăbesc treptat credința și bucuria. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și prietenia cu El, iar astfel veți câștiga mult mai mult decât a cunoscut vreodată lumea.
Sursa: desiringgod.org