„A fi sau a nu fi — aceasta este întrebarea.”
Celebra replică a lui Shakespeare redă suferința unei inimi disperate. Hamlet se întreabă: de ce să înfrunți loviturile și rănile vieții, când le poți ocoli pe toate prin moarte? „A muri, a dormi — nimic mai mult…”.
Îi pare că ar putea exista o posibilă prietenie cu moartea — dar somnul îl îngrozește, pentru că nu știe ce vise ar putea să-l aștepte dincolo de el.
„Cine ar răbda poverile vieții,
Să suspine și să se chinuiască sub greutatea ei,
Dacă nu teama de ceea ce ar putea urma după moarte,
Necunoscutul…
Ne face să suportăm relele pe care le cunoaștem
Mai degrabă decât să ne aventurăm spre ceea ce nu cunoaștem?”
El descoperă că oamenii gem și se văicăresc sub povara unei vieți obositoare pentru că sunt sclavi ai fricii — nu le e frică de moarte, ci de ceea ce le-ar putea aduce ea. Ei sunt blocați în inactivitate de teama consecințelor veșnice. Mai bine să îndurăm „biciul și disprețul timpului” decât să alunecăm într-un necunoscut profund. Mai bine o dezamăgire cunoscută decât o calamitate ascunsă. Frica de necunoscut îl făcea să se mulțumească cu prezentul: „Astfel, conștiința ne arată că suntem cu toții cuprinși de lașitate”.
Speranța lui Pavel
Neliniștea lui Hamlet în fața întâlnirii cu viața de apoi dezvăluie un om fără Hristos. El are dreptate să se teamă. Dumnezeu avertizează: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi plăti”, iar Isus poruncește: „Temeți-vă, mai degrabă, de Cel Ce poate să distrugă și sufletul și trupul în gheenă” (Romani 12:19; Matei 10:28). Dar, în timp ce omul pierdut suferă sub pedeapsa care-l pândește, creștinul tânjește după răscumpărarea promisă.
Priviți cum se ridică din nou cortina. Un alt om discută despre această viață în umbra celei viitoare.
Pentru acest om, ideea unei vieți îndelungate părea a fi doar o dezamăgire. Ar fi putut să își piardă viața în orice moment. Spre deosebire de Hamlet, el se simțea împăcat cu perspectiva morții sale, pentru că a fi departe de trup însemna a fi acasă cu Domnul său.
Pavel cunoscuse suferința — bătăi, lapidări, naufragii. Cu toate acestea, el declară că moartea este un câștig, nu pentru a scăpa de suferințe, ci pentru că dorește să fie cu Hristos, ceea ce, pentru el, este un câtștig. Iată cum reflecta el în închisoare asupra morții și a ceea ce urmează după moarte:
„Căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, acesta este rodul lucrării mele; totuși, nu știu ce să aleg. Sunt strâns din două părți: am dorința să plec și să fiu împreună cu Cristos, căci este cu mult mai bine” (Filipeni 1:21-23).
Aceeași etapă care dezvăluie disperarea omului pierdut prezintă, în același timp, încrederea creștinului. El era prins între două binecuvântări, nu între două necazuri: să slujească Biserica sau să ajungă în prezența lui Isus. Viața l-ar fi făcut fericit, căci era pentru el mai mult decât poveri și suferințe.: „A trăi este Hristos”. Dar sufletul său tânjea mult mai mult „să moară — să nu mai trăiască” în păcat sau departe de Isus. Ar fi alergat cu bucurie în țara de dincolo, traversând coridorul rece al morții, cântând imnuri pe drumul într-acolo.”
Pavel nu a privit într-un abis al incertitudinii — el a văzut un Rege milostiv în împărăția Sa, făcându-i semn. Moartea era un câștig, deoarece Hristos era viața și cerul era casa. El știa în cine crezuse (2 Timotei 1:12), știa cărui împărăție îi aparținea și, la fel ca tâlharul de pe cruce, tânjea să fie cu Hristos în paradis.
Viața ta, pusă în scenă
Dar tu, dragă cititorule? Aceeași scenă ne vizează acum pe tine și pe mine.
Când luminile se sting și îți asculți inima, ce îți șoptește ea? Necunoscutul rămâne încă întunecat? Te simți nepregătit pentru acest somn? Te vei trezi într-un coșmar? A fi sau a nu fi? Aceasta este întrebarea. Îl cunoști pe Hristos sau nu? Acesta este răspunsul.
Vei înfrunta restul vieții precum Hamlet — prins în valuri repezi și alergând spre cădere? Sau vei cunoaște speranța lui Pavel într-un Hristos care a murit pentru păcatele tale și a înviat din mormânt? El stăpânește peste mormânt, și numai credinciosul poate spune cu adevărat că moartea este un câștig și că această viață este doar o trecere către un tărâm mai bun.
Și ce tărâm!
„Acolo — poverile dispar,
Nu mai gemi sub greutatea vieții,
În așteptarea a ceea ce urmează după moarte:
Țara necunoscută… Regele încă necunoscut.
Ne îndeamnă să lăsăm în urmă bucuriile vieții
Și să ne avântăm spre altele încă neexplorate.”
Să murim, să dormim, să trăim veșnic într-un vis. Într-un regat, alături de un popor îmbrăcat în alb. Îngeri înconjurând tronul. Domnim împreună cu El. Petrecem împreună cu El. Tristețea — doar o amintire pe jumătate uitată. Bucuria — mereu deplină, mereu desăvârșită. Aici, întrebarea se pierde printre râsete: „O, moarte, unde este victoria ta?” Astfel, Hristos ne face pe toți biruitor.
O, cititorule, viața ta este cu adevărat Hristos și moartea este cu adevărat un câștig? Care va fi ultimul tău discurs? Când cortina se va închide, lasă în urmă amintirea unei vieți care nu a fost trăită pentru această lume și plăcerile ei, nici una care se temea de lumea de dincolo cu misterele ei, ci una care, cât timp ai respirat, a fost trăită pentru Hristos și a știut că moartea este un câștig. Acea viață ridică întrebări. Acea viață indică Răspunsul. Acea viață, găsindu-și împlinirea în Hristos mai presus de orice, îl glorifică în toată lumea și oferă o trezire fericită dincolo de această viață.