Trebuie să ne întrebăm foarte clar ce presupune a-L sluji pe Dumnezeu și ce nu presupune slujirea adusă lui Dumnezeu. Dacă începem să Îl slujim pe Dumnezeu ca și cum am putea să câștigăm un salariu de la El, sau ca și cum am putea să Îi satisfacem nevoile, sau ca și cum am putea să îl facem beneficiarul nostru, atunci o să se aprindă un beculeț roșu de avertizare. De exemplu, în Ioan 15:15, Isus le spune ucenicilor Săi: „Nu vă mai numesc sclavi, pentru că sclavul nu știe ce face stăpânul lui, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ceea ce am auzit de la Tatăl Meu.” Și totuși, în Ioan 15:14, versetul precedent, spune: „Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu”. Uau! Ce fel de prieten este acesta?
Așadar, sensul cuvântului „sclav” sau „slujitor” este clar. Și sensul de „prieten” este la fel de clar. Nu putem să presupunem că ceea ce înțelegem noi prin „rob” sau „prieten” este ceea ce înțelege Isus prin „rob” sau „prieten”. Trebuie doar să ascultăm.
Sau iată o altă atenționare: „[Dumnezeu nu este] slujit de mâini omenești, ca și cum ar avea nevoie de ceva, de vreme ce El însuși dă tuturor oamenilor viață, suflare și toate cele” (Fapte 17:25). Deci da, slujiți-l, dar nu în acest fel – nu ca și cum ar avea nevoie de serviciul vostru.
Dumnezeu spune: „Dacă mi-ar fi foame, nu v-aș spune, căci lumea și plinătatea ei sunt ale mele. . . . [Tu] Mă chemi în ziua necazului; te voi izbăvi și Mă vei proslăvi” (Psalmul 50:12, 15). Acesta era unul dintre versetele preferate ale lui Spurgeon. El l-a numit textul lui Robinson Crusoe, pentru că este cel pe care îl citează în carte. Da, slujește-i lui Dumnezeu, dar nu presupunând că-i îndeplinești nevoile. El deține totul. El nu are nevoie de aprovizionarea ta. Noi Îl chemăm la nevoie, nu invers.
„Fiul Omului nu a venit ca să I se slujească”— acesta este un avertisment destul de clar – „ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10:45). El ne salvează pe noi; nu noi îl salvăm pe El. El răspunde nevoilor noastre; noi nu răspundem nevoilor Lui.
Iată o altă avertizare cu privire la slujirea lui Dumnezeu în orice mod care credem că ar putea fi corect. În Romani 4:4-5 – nu se poate obține ceva mai explicit de atât – Pavel descrie cum începe viața creștină. Suntem îndreptățiți și ne îndreptățim față de Dumnezeu prin faptul că lucrăm pentru Dumnezeu – câștigând un salariu – sau prin faptul că ne încredem în El că va lucra pentru noi, în neputința noastră? Iată citatul: „Pentru cel care muncește, salariul său nu este socotit ca un dar, ci ca un drept al său. Iar celui care nu lucrează, ci crede în Cel care îi justifică pe cei nelegiuiți, credința lui este socotită ca neprihănire.” Noi nu ne-am împăcat cu Dumnezeu la începutul vieții noastre creștine slujindu-I pentru un salariu de mântuire. El a lucrat pentru noi, ne-a slujit pe noi, nu noi pe el. El a făcut imposibilul din punct de vedere uman pe cruce.
Așadar, cu toate aceste avertizări, ar fi bine să nu-I slujim lui Dumnezeu în acest fel – ca și cum am putea câștiga un salariu, ca și cum am putea satisface nevoile Lui, ca și cum am putea să-L facem beneficiarul nostru.
Fiecare pas este un dar
Poate că răspunsul cel mai profund și mai clar este 1 Petru 4:11. Ani de zile, acesta a fost versetul la care reflectam chiar înainte de a predica: „Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie glorificat în toate, prin Isus Cristos, ale Căruia sunt gloria și puterea, în vecii vecilor! Amin.
Așadar, orice efort depus pentru Dumnezeu este un dar oferit de către Dumnezeu. Aceasta poate fi cea mai importantă frază. Permiteți-mi să o repet: Orice efort depus pentru Dumnezeu este un dar dat de către Dumnezeu. Altfel, ne vom gândi mereu că îi aducem lui Dumnezeu lucruri pe care El nu le are, ca și cum am putea să-I satisfacem nevoile, când El nu are niciuna. El nu este slujit ca și cum ar avea nevoie de ceva.
Așadar, da, lucrăm; da, slujim. Avem un stăpân; ne supunem. Dar fiecare pas mic pe care îl facem în ascultare de Stăpânul nostru este un dar de la El pentru noi. Prin urmare, nu ar trebui să ne gândim niciodată la slujirea noastră față de Dumnezeu ca la o modalitate de a-L răsplăti în semn de recunoștință pentru bunătatea Sa față de noi, pentru că fiecare pas pe care îl facem în această așa-zisă răsplată este un alt dar de la El.
Viața sub o cascadă
Iată o ultimă imagine a acestui tip special de slujire pentru Dumnezeu. Isus a spus: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia și-l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și bogăției.” (Matei 6:24). Așadar, întrebarea este: Cum slujești banilor? Acesta ar fi un indiciu. A sluji banilor nu înseamnă a face lucruri pentru a satisface nevoile banilor. Slujești banilor făcând continuu calcule și încercând să beneficiezi cât mai mult de ceea ce îți promit banii. Îți calculezi întreaga viață pentru a beneficia de ceea ce îți promit banii. Viața ta se învârte în jurul încercării de a te pune în poziția de a beneficia cât mai mult de bani.
Asta înseamnă, de asemenea, să-L slujim pe Dumnezeu. Îl slujești pe Dumnezeu calculându-ți toate planurile și toate eforturile pentru a beneficia de tot ceea ce Dumnezeu promite să îți ofere. Viața ta se învârte în jurul încercării de a te plasa sub cascada celei mai mari binecuvântări a lui Dumnezeu, poziționându-te pentru cel mai mare beneficiu pe care Dumnezeu îl are de oferit – și anume, El Însuși.
Deci, concluzionez, da, Dumnezeu ne înrolează în slujba Sa, ceea ce înseamnă că ne cheamă să avem un rol în realizarea scopurilor Sale, nu în satisfacerea nevoilor Sale. Cel care dăruiește primește gloria; slujitorul primește bucuria. Acesta este scopul lui Dumnezeu pentru lumea Sa: gloria Sa și bucuria poporului Său în El.
Sursa: Desiring God