Să fim realiști, nu totul este plin de bucurie și strălucire. Pentru unii, sezonul Crăciunului poate fi cu adevărat cel mai minunat moment al anului, dar cu toții știm în adâncul sufletului că nu totul este atât de frumos în această lume – sau în noi. De unele sărbători ne simțim povara și greutatea mai mult decât de altele.
Unele personalități pline de viață pot continua să sărbătorească Crăciunul chiar și în cele mai grele perioade din viața lor. Dar pentru alții, toate discuțiile despre bucurie și veselie de Crăciun pot face ca tristețile lor să fie cu atât mai apăsătoare și durerile lor cu atât mai profunde. Viața de fapt este plină de greutăți. Este și mai greu când toată lumea pare să cânte, să sune din clopoței și să pretindă că totul devine dintr-odată vesel. Presiunea care se pune pe noi pentru a simți bucuria Crăciunului ne poate face să simțim o durere în sufletele noastre.
„El a venit să dea viață morților, să-i salveze pe cei care pier, să vindece pe cei bolnavi, să distrugă lucrările diavolului.”
Adevăratul Crăciun, însă, nu ne ignoră suferința. Când deschidem paginile Scripturii și ne întoarcem la acel prim Crăciun, descoperim, fără îndoială, că nu totul a fost vesel și plin de strălucire. Acele prime raze de lumină străluceau într-un tărâm de întuneric profund.
Timp de mii de ani, poporul lui Dumnezeu a așteptat împlinirea promisiunilor și timp de patru sute de ani, Dumnezeu, așa părea, a tăcut – până când a început să plângă, întrupându-se ca nou-născut în Betleem. Gândiți-vă la durerile, mizeria și temerile primului Crăciun.
Maria și Iosif
În primul rând, priviți la Maria. Fără îndoială, multă emoție și bucurie au străbătut-o odată cu anunțul pe care i l-a transmis îngerului – împreună cu o mare confuzie și neînțelegere. În curând avea să apară. Logodit, dar necăsătorit. În curând, oamenii din Nazaret, aveau să o facă subiectul principal al șoaptelor și judecăților lor.
Și priviți la Iosif. Logodnica lui „a fost găsită însărcinată” înainte de căsătoria lor (Matei 1:18). Ce rușine l-ar fi putut copleși de îndată ce a primit această veste? Cât de rănit trebuie să se fi simțit când a găsit-o însărcinată? Părea atât de minunată, atât de rafinată, atât de favorizată de Dumnezeu. Oare ce vise au fost spulberate? Cu ce frământări trebuie să se fi confruntat, cât de lungi să i se fi părut acele ore și acele zile, între momentul în care a aflat că este însărcinată și momentul în care îngerul i-a apărut mai târziu în vis?
„Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” (Matei 1:20)
Încrederea în cuvântul îngerului i-a adus mângâiere sufletulului său, dar Iosif trebuie să fi avut îngrijorări de moment. Iar vorba care se putea răspândi despre visul său nu ar fi oprit bârfele celor din jur.
Păcate pentru care S-a jertfit
Totuși, mai semnificativă decât durerea lui Iosif sau a Mariei este durerea și păcatul, suferința și ruina pentru care a venit Isus să se jertfească. Îngerul i-a spus lui Iosif: „Îi vei pune numele Isus, căci va mântui poporul Său de păcatele lui” (Matei 1:21). Fiecare evreu a fost de acord că poporul lui Dumnezeu are nevoie de mântuire – de la ocupația și stăpânirea romană. Venirea lui Hristos a fost cel puțin o amintire a subjugării lor politice față de neamurile păgâne. Dar mesajul îngerului pentru Iosif nici măcar nu a menționat Roma. Poporul din primul legământ al lui Dumnezeu avea într-adevăr nevoie de salvare – de propriile păcate, de întunericul și corupția din interiorul lor.
„Crăciunul, în această epocă, nu garantează veselie și strălucire. Nu încă.”
Dacă poporul lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de celelalte națiuni, nu ar fi avut nevoie disperată de salvare, nu ar fi existat Crăciun. Hristos nu a venit doar să-și facă apariția în istorie. El a venit să dea viață morților, să-i salveze pe cei ce pier, să vindece pe cei bolnavi, să distrugă lucrările diavolului. Timp de secole, mizeria și întunericul s-au agravat. Doar venind într-o lume atât de depravată și coruptă, se putea ca sosirea Lui ar semnala strălucire și speranța unei adevărate bucurii.
Un Betleem umilitor
Când a venit timpul ca Pruncul să se nască, orașul Betleem avea să-i ofere o primire surprinzător de modestă. Îngerul spusese că aceasta era Mesia. Acesta a fost regele mult așteptat. Și totuși, nicio primire regală nu s-a dovedit a se întâmpla. Fără palat. Fără Ierusalim. În schimb, la șase mile în afara orașului mare era un orășel, cunoscut drept orașul natal al lui David, cel mai mare rege al națiunilor cu o mie de ani înainte – cunoscut nu pentru propriile sale calități, ci pentru că era un loc unde, surprinzător de umil pentru astfel de oameni, s-a născut un mare rege.
Fie că era un „han” așa cum îl știm noi sau se asemăna cu o „cameră de oaspeți” la o reședință privată (greacă kataluma; apare și în Marcu 14:14 și Luca 22:11), este clar că „nu exista loc pentru ei” în ea (Luca 2:7). Putea fi acesta cu adevărat Hristosul și nu exista loc pentru el? Până la urmă Maria și-a culcat primul născut într-o iesle. Fie că a fost cea mai dificilă situație, fie că nu, este clar că nu a fost idealul.
Pe urmă, situația a fost și mai umilitoare, având în vedere cine nu si-a făcut apariția (și cine a făcut-o). Din câte știm, nu i-au vizitat demnitari locali sau naționali. Ceva mai târziu, aveau să vină astrologi străini, ceea ce la vremea respectivă poate fi pe cât de confuz, pe atât de încurajator. Fără îndoială, vizita și adorația păstorilor, precum și mesajul unui anunț angelic uimitor, trebuie să fi fost un impuls extraordinar pentru acest cuplu. Maria avea să prețuiască aceste lucruri și să se gândească la ele cu mare bucurie, în inima ei (Luca 2:19). Și totuși, vizita păstorilor nu a făcut decât să le ofere încurajare. Având în vedere promisiunile că acesta era Mesia, ce drum lung, umil și dureros va fi spre gloria Lui de mult vestită!
Sabie pentru a-ți străpunge sufletul
Pentru Maria, șocul trebuie să fi venit la scurt timp după naștere, când și-a prezentat Fiul nou-născut în templu. Un bătrân pe nume Simeon a confirmat că acest copil este Hristosul, dar apoi s-a întors să o privească în ochi pe Maria și să-i spună un cuvânt profetic de trezire:
Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” (Luca 2:34–35)
Faptul că Fiul ei era Hristosul nu-i asigura imunitate la controverse, dușmani și dureri mari – ci dimpotrivă. O sabie îi va străpunge propriul său suflet. Ce ar putea însemna asta decât că a fost numită o mare tragedie? Ar putea propriul ei suflet să fie străpuns de altceva decât de moartea lui prematură?
Irod și măcelul
În cele din urmă, în legătură cu acel prim Crăciun a venit una dintre cele mai mari tragedii din întreaga Biblie. Zeci de sugari și băieți, până la vârsta de doi ani au fost smulși din brațele părinților și măcelăriți de un tiran nesigur și vicios.
Irod „s-a înfuriat și a trimis și a ucis pe toți bărbații din Betleem și din toată regiunea aceea, care aveau doi ani sau mai puțin” (Matei 2:16). Acesta nu a fost măcelul celor vinovați, așa cum vedem în diferite locuri de-a lungul Scripturii, dar, din moment ce Faraon arunca pe fiii nou-născuți ai evreilor în Nil, acesta a fost un măcel de nevinovați. Oh, ce suferință ar veni în urma primului Crăciun.
„Crăciunul nu ignoră suferințele noastre; nici nu ne cere să ne înecăm în ele.”
Din nou, Dumnezeu L-a salvat pe Fiul Său din acest măcel, pentru a-L păstra pentru un altul care avea să urmeze mai târziu și acela fiind mult mai înfiorător. Însă vremea Mariei, așa cum a fost profețită, avea să vină destul de curând.
O bucurie mai profundă decât întristarea
Viața celui ce a venit pe lume de acel prim Crăciun nu avea să fie una ușoară. Nici la naștere, nici în copilărie, nici la maturitate. De fapt, cuvintele de la începutul Evangheliei lui Ioan surprind o adevărată durere cu privire la viața lui Isus în ansamblu:
El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. (Ioan 1:10–11)
Isaia prorocise că Hristos va fi disprețuit și respins, și așa a fost; că va fi un om al durerii și obișnuit cu suferința și într-adevăr așa a fost (Isaia 53:3). Dar această viață, oricât de dureroasă și provocatoare era, a fost asociată și cu bucuria profundă care l-a încurajat pe Omul Durerii.
Bucuria își va face apariția
Nespusa bucurie pe care îngerii au anunțat-o de acel prim Crăciun ne poate cuprinde și pe noi. Crăciunul nu ne ignoră cumplitele dureri; nici nu ne cere să ne înecăm în ele. Crăciunul le ia în serios, mai în serios decât orice sărbătoare seculară, și ne reamintește că Dumnezeul nostru ne-a văzut suferința și a auzit strigătele noastre de ajutor (ca în Exod 2:23–25; 3:7–9; 6:5), și El însuși a venit să ne dea eliberare.
Crăciunul, în zilele noastre, nu garantează bucurie și strălucire. Nu încă. Dar promite că bucuria și strălucirea își vor face apariția. Crăciunul, în cea mai bună formă a lui, ne oferă o perspectivă asupra bucuriei fără compromisuri care urmează să vină și, pe măsură ce o zărim, chiar și de departe, ne putem face o idee în legătură cu ceea ce va veni. La fel ca apostolul Pavel și însuși Omul Durerii, noi suntem „ca nişte întristaţi şi totdeauna suntem veseli” (2 Corinteni 6:10). S-ar putea să fim nespus de întristați de Crăciun și totuși, în Hristos, prin Duhul Său, Dumnezeu ne poate da mijloacele pentru a ne bucura.
Sursa: Desiring God
https://www.desiringgod.org/articles/christmas-doesnt-ignore-your-pain