Imaginează-ți că te confrunți cu una dintre ispitele cu care te confrunți de obicei. Un vecin e deschis să poarte o conversație despre Isus, iar teama te paralizează. Un frate sau o soră te nedreptățește, iar tu găsești amărăciunea ca fiind o scuză potrivită pentru a te răzbuna. Frumusețea unui străin îți atrage atenția, iar ochiul tău ar dori să se adâncească tot mai mult în păcat.
Dar acum imaginează-ți că spui, chiar în mijlocul ispitei: „Am suflet”.
Se schimbă ceva? Găsești forța proaspătă de a vorbi, de a ierta, de a privi în altă parte?
Când Domnul nostru Isus a umblat printre noi, a întâlnit mulți oameni neatenți la sufletele lor. Sigur, dacă i-ai fi întrebat, ar fi recunoscut: „Am un suflet”. Dar viețile lor transmiteau adesea altceva. Pentru că dacă ar fi știut, ar fi știut cu adevărat, că au un suflet — un suflet prețios, nemuritor, pe cale de dispariție — nu s-ar fi lăsat captivi păcatului atât de ușor. Și-ar fi tăiat o mână sau și-a fi scos un ochi ca să-și protejeze sufletul (Matei 5:29-30).
Așadar, Isus le spune în mod repetat, lor și acum nouă: „Ai suflet. Cum îți vezi sufletul? Îl protejezi? Simți greutatea și valoarea lui? O, tu, cel ispitit, lasă-mă să-ți vorbesc despre sufletul tău”.
Sufletul tău este nemuritor
Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul. (Matei 10:28)
Primul și cel mai fundamental fapt pe care trebuie să îl știm despre sufletul nostru este că sufletul nostru va trăi veșnic. Lamele și gloanțele, bolile și dezastrele pot ucide trupul, dar nu pot ucide sufletul. Acesta este, prin designul lui Dumnezeu, nemuritor.
Ispita are un mod de a întuneca acest viitor nemuritor. Lasă-mă doar să spun acest cuvânt, să-mi satisfac această dorință, să evit această datorie, să mulțumesc această persoană fără să mă gândesc la ziua de mâine, cu atât mai puțin la eternitate. Dar Isus, aici și în alte locuri, aduce neîncetat prezentul în contextul de atunci. Împotrivește-te poftei acum, sfidează frica acum, luptă împotriva amărăciunii acum pentru că ele îți amenință veșnicia (Matei 5:29-30; 10:28; 16:26).
O stimă adecvată pentru trup ne va determina să sacrificăm multe plăceri trecătoare. Ne vom refuza desertul sau ne vom urni din pat îndreptându-ne către sală pentru a avea grijă de trupul pe care Dumnezeu ni l-a dat. Dar după aproximativ șaptezeci de ani, când acest trup se va întoarce în țărână, sufletul nostru abia va începe să trăiască. Iar când Dumnezeu va înălța trupul nostru pentru a trăi la fel pentru totdeauna, viitorul său etern se va baza pe starea sufletului (Ioan 5:28-29). Nu ar trebui atunci să ne pese mult mai mult de bunăstarea acestuia? Nu ar trebui să trăim mai întâi pentru sinele care nu va muri niciodată?
Așadar, împotriviți-vă ispitelor cu eternitatea: „Am un suflet care nu va muri niciodată”.
Sufletul tău este în pericol
Ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? (Matei 16:26)
Nemurirea sufletului devine mortal de serioasă atunci când înțelegem un al doilea fapt: deși sufletul nostru nu poate muri niciodată, el poate fi pierdut, pierdut, distrus (Matei 10:28). Într-o zi, poate într-un moment la care nu ne așteptăm, Dumnezeu ne va cere socoteală pentru sufletul nostru (Luca 12:20). Iar de cealaltă parte a morții, partea noastră va fi fie desfătare veșnică, fie distrugere veșnică (Matei 25:46).
Isus, marele iubitor de suflete, a mers până la cea mai mare depărtare pentru ca desfătarea și nu distrugerea să fie a noastră. El însuși a luat suflet omenesc și a suferit cea mai mare durere sufletească pentru a ne salva sufletele (Matei 26:38). Acum El trăiește și domnește pentru totdeauna pentru a păstra în siguranță sufletele care vin la El.
Dar același Isus, la fel de iubitor, ne avertizează în cei mai fermi termeni să nu tratăm această siguranță cu ușurință. Când a vorbit despre potențiala distrugere a sufletului, se adresa ucenicilor Săi (Matei 10:1, 28). Mai târziu, I-a avertizat pe aceiași doisprezece oameni cu privire la pericolul de a-și pierde sufletul (Matei 16:26) — și pe bună dreptate, pentru că unul dintre ei avea să o facă în curând (Matei 26:47).
Noi, ucenicii moderni, nu trăim dincolo de astfel de avertismente. Aceleași ispite despre care i-a avertizat el — pofta, frica de oameni, iubirea de bani, amărăciunea — ne rănesc și nouă sufletele. Firea încă cere să fie satisfăcută. Lumea încă ne mai ademenește. Diavolul încă înșală. Așadar, împotriviți-vă ispitelor cu teamă: „Am un suflet care poate fi distrus”.
Sufletul tău a fost făcut pentru mai mult
Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. (Matei 22:37)
Isus ne avertizează să nu ne neglijăm sufletul nu numai pentru că nu vrea să ne pierdem sufletul, ci și pentru că știe, mai profund decât oricine altcineva, că sufletul nostru a fost făcut pentru mai mult. Atunci când a vorbit despre iubirea din tot sufletul față de Domnul Dumnezeul nostru, El a citat o poruncă pe care nu am reușit cu toții să o respectăm, da, dar și una pe care El a venit să o revendice. Dumnezeu ne-a făcut să-L iubim din tot sufletul — și în Hristos, cu ajutorul Duhului Său care locuiește în noi, putem face aceasta din ce în ce mai mult.
Dumnezeu se ocupă de schimbarea sufletelor noastre. El curăță sufletele murdare, lărgește sufletele înguste, înnobilează sufletele crude, răscumpără orice fel de suflet. Dacă îi aparținem, atunci, într-un fel sau altul, El va deține tot sufletul nostru, nu doar o parte din el, și de fiecare dată când călcăm ispita în picioare, îi spunem: „Mai mult! Ia mai mult din sufletul meu pentru ca eu să pot lua mai mult din Tine!”
Cel care a transformat colectorii de taxe în donatori veseli, prostituatele în evangheliști, hoții răstigniți în supuși ai regelui și chiar unii farisei în urmași umili — el este pe deplin capabil să restaureze capacitățile enorme de iubire ale sufletului tău și să te întoarcă din rătăcire. El nu te condamnă la o viață plină de frustrări emoționale, o viață care încă iubește păcatul, dar care spune „nu”. El te pregătește pentru o iubire din toată inima, din tot sufletul, care disprețuiește păcatul pentru că Îl iubește pe El.
Tu, cel finit, ai fost făcut pentru Cel Infinit și nimic mai puțin. Așadar, împotrivește-te ispitei cu mai multă iubire: „Am un suflet care a fost făcut pentru mai mult”.
Un suflet care tânjește după odihnă
Veniți la Mine … și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. (Matei 11:28-29)
În centrul lucrurilor pentru care a fost creat sufletul nostru se află Hristos, care promite că El, și numai El, poate oferi odihna profundă după care tânjește sufletul nostru. Aceste suflete ale noastre, care zburdă ca păsările din ramură în ramură, din plăcere în plăcere, din păcat în păcat, își găsesc în El odihna și căminul dorit.
Desigur, și ispita promite odihnă. Atât de des poftim, râvnim, ne lăfăim și lenevim în căutarea unui cămin călduros pentru sufletul nostru, un loc călduros unde să ne cuibărim și să ne găsim liniștea. Dar ascultă-L pe acest Isus care te invită să vii și să primești adevărata odihnă. Doar El a coborât din Cer pe pământ pentru a lua suflet de om. Doar iubirea Lui a fost destul de puternică pentru a-ți spune adevărul. Și numai El a înfruntat moartea ca să îți smulgă sufletul din iad.
Păcatele tale nu-ți vor oferi niciodată ceea ce El ți-a dăruit. Așadar, deși poate nu înțelegi cum Hristos poate liniști setea sufletului tău, nu-L vei crede tu, chiar și atunci când nu înțelegi cum?
Păcatul dorește să te încânte pentru o clipă doar pentru a te condamna pentru totdeauna. Dar Isus oferă odihna și bucuria care se adâncesc în eternitate. Așadar, împotrivește-te ispitei spunând: „Am suflet, iar acesta își găsește odihna doar în Hristos”.