Am crescut într-o biserică revizionistă din Sud. La fiecare câțiva ani, aveam o „cruciadă” cu programe speciale în serile din timpul săptămânii și un invitat special, din afara orașului. Îmi amintesc că am cântat Revive Us Again (De noi fii slăvit) drept tema noastră, în timpul uneia dintre aceste adunări. Nu mi-am dat seama la momentul respectiv că ceea ce cântam era, de fapt, Scriptura, mai exact Psalmul 85:
„Nu ne vei înviora iarăși, pentru ca să se bucure poporul Tău în Tine?” (versetul 6)
Istoria poporului lui Dumnezeu, de la vechiul legământ și până la cel nou, este o înregistrare a diverselor perioade ale sale, a regreselor și a trezirilor miraculoase. Oricât de ușor ar fi să criticăm aspecte ale tradiției revizioniste, există ceva profund corect și sănătos în inima creștinului care tânjește și se roagă pentru trezire spirituală – ca poporul lui Dumnezeu să se bucure în mod autentic, în El.
În fiecare generație, sentimentele cu privire la perioada spirituală prin care trecem sunt subiective, dar în același timp reale. Ne aflăm trăind în vremuri în care adevărata religie pare să fie în creștere, alteori în declin. Atunci când aceasta este în creștere, ne-am putea ruga ca ea să crească și mai mult. În vremuri de aparent declin, ne rugăm ca valul de credință să se întoarcă. Orice ar fi, ne rugăm pentru o trezire definită în linii mari.
Dar ce facem în continuare? Când inimile noastre înalță rugăciuni cerându-I lui Dumnezeu să facă o trezire spirituală în biserica Sa, pe ce ar trebui să ne focusăm viața, în timp ce ne rugăm și așteptăm?
Scopul trezirii și mijloacele prin care e făcută
O percepție din Psalmul 85, confirmată prin întreaga Scriptură, ne oferă elementul cheie al oricărei adevărate trezirii autentice. Versetul 6 Îi cere lui Dumnezeu o trezire spirituală („Nu ne vei înviora iarăși …”) și clarifică care este esența acestei treziri („ …pentru ca să se bucure poporul Tău în Tine”). Finalul, sau scopul, unei treziri biblice este ca noi, poporul lui Dumnezeu, să ne bucurăm de El, să ne bucurăm în El și să Îl avem pe El ca bucuria noastră cea mai mare.
Apoi, versetul 8 ne oferă o privire de ansamblu asupra mijloacelor esențiale pe care Dumnezeu le folosește în realizarea acestui scop măreț, acela ca poporul Său să se bucure în El:
„Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul, căci El vorbește de pace poporului Său și iubiților Lui” (Psalmul 85:8)
Așadar, trezirea începe cu Dumnezeu – prin vorbirea Lui, prin vocea Lui, prin Cuvântul Lui. Omul nu poate crea adevărata trezire spirituală; Dumnezeu o face. Iar modul în care face acest lucru este prin Cuvântul Său. Atunci când Dumnezeu trimite focul Duhului Său să cadă asupra inimilor poporului Său într-o binecuvântată trezire locală sau regională, focul cade pe lemnul Cuvântului Său.
Așează-ți lemnele
Psalmul 85 este o mărturie prețioasă, dar numai una – și avem mult mai multe dovezi în întreaga Scriptură că Dumnezeu se pune pe Sine Însuși în centrul trezirii, prin Cuvântul Său. În orice trezire de lungă durată, Dumnezeu face ca propriul Său Cuvânt să fie fundamental și proeminent. Psalmul 19:7 menționează faptul că legea Domnului – învățătura, cuvântul Său – înviorează sufletul. Flacăra Duhului nu poposește fără aprinderea Cuvântului Său și, prin urmare, meditarea la Cuvântul lui Dumnezeu este un alt element esențial în procesul celor care se roagă dorindu-și o trezire spirituală.
Nucleul revelației divine este remarcat în adevărata închinare a profetului Samuel, și mai târziu, a regelui Iosia. Samuel își începe slujirea prin recunoașterea faptului că „Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea” (1 Samuel 3:1). Așa intră tânărul profet, cu Dumnezeu revelându-Se pe Sine Însuși „prin cuvânt”, iar Cuvântul lui Dumnezeu ajungând la tot Israelul prin slujirea lui Samuel. (1 Samuel 3:19-4:1).
La fel și cu Iosia, care a devenit rege în tinerețe și a umblat pe căile neprihănirii, dar ani de zile, inițiativele sale nu au funcționat decât până la un punct, până când “preotul Hilchia a găsit cartea Legii Domnului, dată prin Moise” (2 Cronici 34:14). Oricât de surprinzător ar fi pentru noi, cumva ei reușiseră să rătăcească Cartea! Se pare că plictiseala spirituală dusese la neglijență, iar neglijența a dus la rătăcirea Cuvântului lui Dumnezeu. Dar când preotul și regele au descoperit Cartea și au citit cu voce tare poporului „toate cuvintele Cărții Legământului, care a fost găsită în Casa Domnului” (versetul 30), atunci s-a aprins focul trezirii naționale.
Oferă-ne o trezire
Vedem centralitatea Cuvântului lui Dumnezeu în trezirea spirituală a poporului Său încă o dată, în trezirile după exil, sub conducerea lui Ezra și Neemia. În Ezra, focul cade în capitolul 9, dar nu fără decenii de pregătire relatate în capitolele 1-8. Cu aproximativ optzeci de ani înainte, primul val de evrei exilați se întorsese la Ierusalim după decretul lui Cyrus din 539 î.Hr. Capitolele 1-6 din Ezra relatează această primă întoarcere și sfertul de secol care urmează (până în 515 î.Hr.), cu începutul și (mai târziu) finalizarea fundației și a templului, precum și cu restaurarea închinării și a sărbătorilor.
Ezra își face apartiția abia în capitolul 7, la aproape 60 de ani după capitolul 6, iar când intră în scenă, este prezentat ca fiind „priceput în Legea lui Moise, dată de Domnul” (Ezra 7:6). Accent pe cuvântul “dată”. Ezra a primit Cuvântul lui Dumnezeu așa cum a fost dat, așa că l-a studiat, l-a ascultat și l-a învățat, nu pentru a-l modifica, ci l-a luat exact așa cum a fost dat de Dumnezeu. „Căci Ezra își pusese inima să adâncească și să împlinească Legea Domnului și să învețe pe oameni în mijlocul lui Israel legile și poruncile.” (Ezra 7:10).
Descrierea lui Ezra ca om al Cuvântului lui Dumnezeu, în capitolul 7, pregătește terenul pentru trezirea ce urmează. Ezra este “un învățat în ce privește poruncile Domnului” (versetul 11) și chiar și regele persan, Artaxerxes, scrie de două ori despre Ezra că este „preotul și cărturarul Legii Dumnezeului cerurilor” (versetele 12 și 21). Ezra, așadar, este însărcinat de către rege să dea învățătură poporului din Cuvântul lui Dumnezeu.
Aparent, Ezra manifestă o asemenea pricepere și familiaritate cu Scriptura, încât, chiar și regele păgân recunoaște: „tu ești trimis de împărat și de cei șapte sfetnici ai săi ca să cercetezi Iuda și Ierusalimul în ce privește Legea Dumnezeului tău, Lege pe care o ai în mâna ta” (versetul 14). Cu binecuvântarea regelui, Ezra adună „comandați puternici” (7:28), iar ei se smeresc cu rugăciune și post, implorându-L pe Dumnezeu să îi păzească de orice rău în călătoria lor (8:21), și ajung cu bine la Ierusalim (8:31).
În capitolul 9, Ezra află despre compromisul moral (și marital) al poporului lui Dumnezeu făcut cu națiunile din jur (9:1-2). El este îngrozit și se întristează, iar „toți aceia care tremurau de frică la auzul cuvintelor Dumnezeului lui Israel” se adună în jurul lui (9:4). Aici lemnele sunt puse la locul potrivit: un om al Cuvântului, acum înconjurat de cei care se tem de Dumnezeu. În acea seară, Ezra îi conduce într-o rugăciune de pocăință care are, ca subiect principal, infidelitatea națiunii față de Cuvântul lui Dumnezeu: „am părăsit poruncile Tale” (9:10).
În timp ce Ezra se roagă și se pocăiește, începe trezirea: „s-a strâns la el o mare adunare de bărbați, de femei și de copii din Israel, căci poporul plângea amarnic.” (10:1). Ei îl imploră pe Ezra să îi învețe Cuvântul lui Dumnezeu. Bătrânii lansează o proclamație pentru toți exilații reveniți, fără excepție, să se adune la Ierusalim în trei zile – și astfel începe lucrarea de trezire (10:11)
Trezirea lacrimilor și a bucuriei
Această primă trezire protejează națiunea încă treisprezece ani până ce sosește Neemia în 445 î.Hr cu un nou val de exilați și cu misiunea de a reconstrui zidurile.
Neemia 1-7 relatează povestea autorizării sale de către Artaxerxe, venirea la Ierusalim, depășirea opoziției și finalizarea zidurilor. Capitolul 8 izbucnește apoi cu lumina reînnoirii legământului și a trezirii spirituale sub conducerea lui Ezra și a lui Neemia, care lucrează mână în mână – iar acum centralitatea Scripturii este și mai pronunțată.
Ezra apare din nou în mijlocul poporului adunat „ca să aducă Cartea” (Neemia 8:1), atât din punct de vedere fizic, cât și teologic. El este așezat pe o platformă de lemn și deschide Scriptura în văzul întregului popor (iar acesta stă în picioare ca semn de reverență față de Dumnezeu). El citește din Carte și dă învățătură (8:8) – el și încă treisprezece preoți, bine înzestrați de către Dumnezeu. În mod izbitor, Neemia 8 caracterizează poporul, din nou și din nou, ca fiind atent, ascultând, înțelegând și fiind receptiv la Cuvântul lui Dumnezeu, mai întâi privindu-și cu jale propriul păcat, și odată instruiți mai departe, având acea bucurie în El din Psalmul 85:6.
Ezra și Neemia, împreună cu preoții, reamintesc poporului că această zi este sfântă (nu este o zi de post, ci Sărbătoarea Corturilor) și caută să înlocuiască durerea poporului cu a se bucura în mila lui Dumnezeu:
„Căci este o zi sfântă pentru Stăpânul nostru. Nu vă întristați, căci bucuria Domnului este puterea voastră!” (Neemia 8:10)
Aici surprindem trezirea ca fiind bucuria în Dumnezeu. Tăria (în ebraică maoz) este literalmente „refugiu” sau „fortăreață” sau „cetate”, un loc unde găsim protecția lui Dumnezeu. Plângerea păcatului este necesară, dar, având în vedere mila lui Dumnezeu, întristarea trebuie să facă repede loc bucuriei. Iar această bucurie în Domnul este o fortăreață, un refugiu, pentru poporul Său. Bucurându-se în Dumnezeu, ei sunt în cele din urmă în siguranță și protejați, chiar și de propriul lor păcat și de consecințele acestuia. După cum explică John Piper:
„Începea să iasă la iveală că nu-L poți onora pe Yahweh ca sfânt dacă doar te întristezi în prezența Lui. Durerea este bună. Teama este bună. Pocăința este bună. Lacrimile sunt bune. Dar nu și dacă asta e tot ce simți. Sfințenia lui Dumnezeu este puritatea și perfecțiunea nu doar a dreptății Sale, ci și a milei și harului Său. Iar oamenii care se lasă conduși de teamă nu ajută la amplificarea gloriei harului.” (The Joy of the Lord Is Your Stronghold)
O zi mai târziu, poporul se întoarce „să li se explice cuvintele Legii” (Neemia 8:13), iar trezirea continuă în călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu, zi de zi, pe măsură ce citesc din Carte (versetul 18). În capitolul următor, ei citesc din Carte timp de “un sfert din zi”. Când s-a produs trezirea, Cuvântul lui Dumnezeu era la centru, Dumnezeu Însuși lucrând cu putere prin Duhul Său, prin Cuvânt.
Inima adevăratei treziri
Pentru aceia dintre noi care tânjesc și se roagă pentru trezire spirituală astăzi, ce am putea reține din aceste treziri remarcabile din Scriptură?
În primul rând, Dumnezeu va avea grijă ca poporul Său, în suișurile și coborâșurile călătoriilor lor spirituale din această lume bolnavă de păcat, să fie reînnoit și reînviat. Chiar și în dorința și rugăciunea noastră pentru trezire se află deja o mare licărire a lucrării suverane a lui Dumnezeu. Apoi, în al doilea rând, când focul Duhului Sfânt vine cu putere, el se aprinde din lemnele Cuvântului lui Dumnezeu. În dorințele noastre sfinte și în rugăciunile noastre fierbinți, deschidem Cartea. O citim, o recitim, medităm asupra ei, o memorăm, o studiem, o învățăm, o predicăm, o trăim, o răspândim. Cuvântul lui Dumnezeu va fi acela care va transforma în flacără licărirea inimilor noastre arzătoare.
Iar în și prin Cuvântul Său, Dumnezeu Însuși va fi marea răsplată. Dumnezeu în Hristos va fi cel mai mare câștig în orice trezire autentică. Finalul va fi bucuria deplină a poporului Său, în El.