Cu siguranță ai trăit această experiență. Cineva din biserica ta sau dintre prietenii tăi spune ceva nepotrivit sau face ceva care te pune pe gânduri. În interiorul tău se aprinde un mic semnal de alarmă, dar alegi să nu spui nimic. Îți spui că este doar o întâmplare, un caz izolat.
Apoi se repetă. Și poate încă o dată. Un nou comentariu. O nouă bârfă. O altă replică aspră față de soț sau o ironie dureroasă față de soție. Un nou compromis evident cu păcatul.
În acel moment, devine clar că ar trebui să intervii. Știi că ar fi bine să spui ceva. Totuși, crezi că altcineva ar fi mai potrivit să abordeze situația sau pur și simplu eviți conversațiile incomode. Poate ambele motive la un loc. Așa că alegi, din nou, să taci.
Însă, între timp, păcatul fratelui sau al surorii tale nu tace deloc. El continuă să vorbească, să ispitească, să atragă și să înșele. Și, încet-încet, inima prietenului tău începe să se împietrească.
Anatomia unui îndemn
Cunosc bine această situație. Privind în urmă la anii mei pe calea credinței, îmi dau seama câte lucruri importante am lăsat nespuse. De câte ori am ales să tac, când ar fi trebuit să vorbesc. De câte ori am ales tăcerea din comoditate, în loc să ascult îndemnul din Scriptură: „Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.” (Evrei 3:13)
Acest verset, cunoscut de mulți dintre noi, merită analizat cu atenție. El ne spune: „Îndemnați-vă unii pe alții.” Dar ce înseamnă, concret, acest lucru? Cuvântul „a îndemna” sugerează o vorbire care trezește, motivează și pune în mișcare. Atunci când îndemnăm, îi chemăm pe alții la acțiune. Uneori îi ajutăm să se îndepărteze de păcat. Alteori îi încurajăm spre fapte bune. Întotdeauna, însă, îi apropiem mai mult de Dumnezeu.
Dacă privim Epistola către Evrei în ansamblu, observăm că autorul o numește chiar „un cuvânt de îndemn”. Astfel, structura unui îndemn devine mai clară. Îndemnurile abordează păcatele și ispitele specifice ale unei persoane. Ele se sprijină pe autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Ele împletesc cu înțelepciune mângâierea, promisiunile și avertismentele. Păcatul este recunoscut ca dușman, iar scopul este ascultarea plăcută lui Dumnezeu.
Mai presus de toate, îndemnurile scot în evidență superioritatea lui Isus. Mesajul este repetat mereu: „El este mai bun.” Mai bun decât bârfa. Mai bun decât mânia. Mai bun decât pofta. Mai bun decât orice lucru la care trebuie să renunțăm. Acesta este mesajul pe care ni-l transmitem unii altora: „Frate, El este mai bun.”, „Soră, El este mai bun.”
Puterea care protejează
Un îndemn spus la momentul potrivit are o putere spirituală enormă. Totuși, mulți dintre noi ezităm. Găsim mereu motive să nu vorbim, de aceea epistola către Evrei nu ne spune doar ce trebuie să facem, ci și cine, când și de ce trebuie să facem acest lucru.
CINE
„Îndemnați-vă unii pe alții… pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească.”
Mai târziu, autorul spune: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu”. Este o imagine a unei comunități în care fiecare este atent la celălalt. Toți sunt gata să intervină, pentru ca nimeni să nu se rătăcească. Suntem responsabili unii pentru alții. Desigur, unii oameni se află mai aproape de noi: familia, prietenii, grupul mic. Dar dacă vedem un creștin care se îndepărtează și nimeni nu face nimic, atunci știm cine trebuie să facă primul pas: noi.
CÂND
„Îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”.”
„Astăzi” se referă la toată perioada vieții noastre pe acest pământ, înainte de a ajunge în odihna cerească. Suntem asemenea unor pelerini în pustiu. Nu am ajuns încă la destinație. Nu am trecut încă „Iordanul”. Până atunci, trăim într-o luptă continuă. Dacă am fi deja acasă, dacă am fi complet în siguranță, avertismentele nu ar mai fi necesare. Încă ne aflăm pe un teritoriu periculos, încă suntem expuși atacurilor. De aceea avem nevoie de îndemnuri. Pentru a nu cădea pe drum. Pentru a nu ne pierde pe parcurs și pentru a-i ajuta și pe alții să rămână în picioare. Cu cât înțelegem mai bine acest pericol, cu atât îndemnurile ni se vor părea mai normale. Vom înțelege de ce Isus și apostolii vorbeau atât de des în acest fel. De această parte a cerului, îndemnurile nu ar trebui să fie ceva neobișnuit, ar trebui să facă parte din cotidian.
DE CE
„… ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.”
Prin voia lui Dumnezeu, cuvintele pline de dragoste, înțelepciune și curaj ale unui credincios îi protejează pe ceilalți de împietrirea inimii. Ele sunt unul dintre mijloacele prin care Dumnezeu ne ajută să rămânem statornici până la sfârșit. Îți dai seama ce putere a pus Dumnezeu în cuvintele tale? Poate că fratele tău este prins în neascultare. Poate că este blocat. Dar, prin lucrarea lui Dumnezeu și prin puterea Duhului Sfânt, cuvintele tale pot rupe funia păcatului. Ele pot smeri mândria, pot risipi pasiunea pătimașă, pot păstra inima maleabilă în mijlocul suferinței. În unele situații, cuvintele tale pot fi chiar principalul mijloc pe care Dumnezeu intenționează să-l folosească în viața cuiva. Dragă frate, dragă soră, Dumnezeu vrea să te folosească pentru a-i ajuta pe alții să nu cadă.
Cine are nevoie să audă?
Gândește-te puțin la oamenii din jurul tău. La cei din biserică. La prietenii tăi. Pe cine ai evitat să confrunți? A cui inimă pare mai împietrită decât înainte?
Roagă-te și gândește-te la cea mai înțeleaptă abordare. Gândește-te cum să aplici Cuvântul lui Dumnezeu cu discernământ. Gândește-te cum să arăți că Isus este mai bun decât orice altceva. Alege momentul potrivit. Apoi, în conversație, poți începe prin a pune întrebări blânde de clarificare. Poți vorbi despre ce ai observat. Poți întreba cu empatie de ce se întâmplă anumite lucruri. Dar, la final, deschide-ți gura și vorbește. Spune clar ce vezi. Exprimă-ți sincer îngrijorarea. Vorbește despre Hristos, Cel care satisface cu adevărat. Lasă-L pe Dumnezeu să folosească vorbele tale pentru a înmuia inima acelui frate sau a acelei surori.