Șase întrebări care își vor aduce claritate în noul an.
Îmi amintesc cuvintele care au bântuit odată sufletul pastorului John Bunyan (1628-1688) din secolul al XVII-lea. El și-a imaginat că diavolul se furișează, nu ca un balaur furios, ci ca un șarpe răbdător și calculat, ca unul care așteaptă „până la momentul oportun” (Luca 4:13).
„Ce-mi pasă mie”, spune ispititorul, ”că îmi va lua șapte ani să-ți răpesc inima, dacă în final aceasta îmi va aparține?”
Diavolul folosește multe arme în timpul atacului său împotriva sufletului nostru, dar cea la care ne gândim cel mai puțin este timpul. Suntem creaturi schimbătoare într-un război lung, chemați să „ne împotrivim diavolului” nu pentru o zi, o săptămână sau un an, ci pentru o viață întreagă (Iacov 4:7). Iar sănătatea spirituală de ieri nu ți-o garantează pe cea de astăzi.
Așadar, să ne oprim puțin pentru a verifica câțiva indicatori vitali ai sănătății spirituale. Cum stai cu sănătatea sufletului tău?
Șase întrebări pentru sufletul tău
Bunyan nu este singurul care ne îndeamnă să fim atenți. Răspândiți de-a lungul Scripturii, profeții și apostolii, înțelepții și Omul-Dumnezeu ne îndeamnă cu toții să veghem și să rămânem treji „ca nu cumva să ne abatem de la ele” (Evrei 2:1). Dacă nu ne păzim inimile „mai mult decât orice” (Proverbe 4:23), ele vor ajunge în mâinile inamicului.
Pentru a începe, am putea să ne concentrăm atenția asupra a șase dintre cele mai importante domenii ale vieții creștine: inima noastră, obiceiurile noastre, speranța noastră, dușmanii noștri, prietenii noștri și aproapele nostru.
1. Inima ta: Tânjești după Dumnezeu?
Proverbele ne îndeamnă să ne păzim inima mai mult decât orice pentru că „din ea ies izvoarele vieții” (Proverbe 4:23). Dacă îți pierzi inima, ai pierdut totul. Iar în centrul unei inimi sănătoase este tânjirea după Dumnezeu. „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta” (Deuteronom 6:5).
Cum arată, așadar, tânjirea ta după Dumnezeu în acest moment? Împreună cu David, „frumusețea Domnului” a devenit căutarea sufletului tău (Psalmul 27:4)? Ai spune cu Asaf că Dumnezeu Însuși este raiul tău și că pământul nu are rival pentru El (Psalmul 73:25)? Poate inima ta să cânte cu Pavel despre „măreția cunoașterii lui Isus Hristos, Domnul meu” (Filipeni 3:8)?
Dumnezeu ne-a creat astfel încât să ne fie foame și sete după El (Psalmul 42:2), să tânjim după El (Psalmul 63:1).
Desigur, tânjirea noastră după Dumnezeu crește și scade de-a lungul acestei vieți decăzute. Nici măcar cel mai matur sfânt nu trăiește cu un sentiment continuu al apropierii de Dumnezeu. Dar, după cum scrie Don Whitney, „Una este să tânjești după un sentiment al prezenței lui Dumnezeu fără să îl experimentezi, și alta este să trăiești în mod obișnuit fără să conștientizezi absența Lui” (Don Whitney, Ten Questions to Diagnose Your Spiritual Health, 61).
Așadar, îl dorești? Sau inima ta s-a răcit față de Cel a cărui iubire statornică este mai prețioasă decât viața (Psalmul 63:3)?
2. Obiceiurile tale: Cât de mult te apropii de Dumnezeu?
De obicei, sănătatea inimii noastre reflectă sănătatea obiceiurilor noastre din ultimele săptămâni sau luni. O inimă rece trădează adesea o Biblie închisă. O inimă amorțită dezvăluie adesea o viață de rugăciune neglijată. Și astfel, obiceiurile noastre de astăzi profețesc starea viitoare a inimii noastre.
Obiceiurile publice (cum ar fi părtășia regulată și închinarea colectivă) sunt cruciale pentru o inimă sănătoasă. Dar obiceiurile private pot solicita o atenție și mai mare din cauza ușurinței cu care le putem omite fără ca ceilalți să observe. Nimeni nu vede dacă medităm la Scriptură sau vizităm cabinetul de rugăciune sau postim și, prin urmare, nimeni nu vede dacă nu o facem. Dar atât de des, aceste obiceiuri private, aceste hotărâri tainice, clădesc zidurile care ne protejează inimile.
Gândiți-vă, deci, la ultima lună sau ultimele două luni. Cât de des (și cu câtă plăcere) te-ai rugat „Tatălui tău care vede în ascuns” (Matei 6:6)? Cât de regulat (și cu câtă plăcere) ai meditat la învățăturile Sale dătătoare de viață (Psalmul 1:2-3)? Cât de familiară sau străină este pentru tine mărturia lui Robert Murray M’Cheyne (1813-1843), care a scris odată în jurnal: „M-am trezit devreme pentru a-L căuta pe Dumnezeu și L-am găsit pe Cel pe care îl iubește sufletul meu. Cine nu s-ar trezi devreme pentru a avea o astfel de companie?” (Robert Murray M’Cheyne, Memoir and Remains, 23).
3. Speranța ta: Trăiești cu gândul la cele de sus?
Aproape de inima credinței noastre se află speranța că, într-o zi curând, vom trăi cu Dumnezeu într-o lume fără sfârșit. Vom părăsi acest trup muritor pentru unul nemuritor, aceste lacrimi pentru cântece de bucurie, acest pământ blestemat de spini pentru „o țară mai bună” (Evrei 11:16). Ne vom trezi atunci privind la Fața pe care sufletele noastre au fost făcute să o vadă, a cărei privire ne va ucide păcatul rămas și ne va umple inimile de fericire până la rupere (1 Corinteni 13:12; 1 Ioan 3:2). Reflectă viața noastră toate acestea? Ar putea cineva, observând un zâmbet pe chipul nostru, să întrebe motivul bucuriei și să audă răspunsul: „Cerul”? Măreția gloriei viitoare ne pune durerea în perspectivă, astfel încât să suferim fără să ne plângem și să ne lamentăm fără să ne pierdem speranța (2 Corinteni 4:16-5:2)? Ne căsătorim, cumpărăm, vindem, râdem și vărsăm lacrimi ca și cum „chipul acestei lumi ar trece” (1 Corinteni 7:31), ca și cum viața pe care o cunoaștem acum se va prăbuși în curând pe țărmurile eternității?
Cei cu gânduri cerești sunt cunoscuți prin bucuria lor încăpățânată în suferință, așteptările lor modeste pentru această lume, stabilitatea lor în haosul societății și disponibilitatea lor de a risca și de a se sacrifica ca și cum cerul va compensa orice confort pierdut aici.
4. Dușmanii tăi: Oare lași pe cineva să te domine?
Creștinii pot avea dușmani umani (Matei 5:44) și cu siguranță avem dușmani demonici (Efeseni 6:12), dar cei mai periculoși dușmani ai noștri nu sunt nici umani, nici demonici, ci firești, care țin de firea pământească (1 Petru 2:11). Purtăm un război interior, cu armate de „dorințe înșelătoare” care atacă teritoriul pe care Hristos l-a recucerit (Efeseni 4:22).
Pe măsură ce studiem acești dușmani, răspunsul lui Pavel către corinteni ne poate focaliza ochii acolo unde nu ne gândim să privim:
„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite”, dar nu toate sunt utile. „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite”, dar nu voi fi dominat de nimic. (1 Corinteni 6:12) Adesea, dușmanii care ne costă cel mai scump par legitimi, cel puțin la început. Ei nu sunt răi în alb și negru, ci periculos de gri. Libertatea creștină ne asigură că ne putem aventura aici fără vină; conștiința noastră se obișnuiește cu decorul. Putem să ne uităm la aceste videoclipuri, să urmărim aceste persoane influente, să bem atât de multe pahare, să remarcăm frumusețea acestei persoane, să postăm aceste gânduri online, să petrecem atât de mult timp pe social media sau să ne permitem anumite fantezii cu privire la o viață diferită.
Fiecare dintre acestea poate fi legitimă și nevinovată — și fiecare ne poate domina în cele din urmă, ducând fie la o cădere dureroasă, fie la o viață plină de indiferență pe plan spiritual. Dacă ne punem un semn de întrebare cu privire la o activitate, un moft sau un gând care exercită o influență nejustificată asupra noastră, ne putem întreba: Aș putea renunța la acel lucru anul acesta? Dacă răspunsul este nu, sau dacă răspunsul este da în capul nostru, dar nu în inima noastră, atunci nu mai avem de-a face cu ceva legitim. Avem de-a face cu un dominator, un dușman îmbrăcat în inocență.
5. Prietenii tăi: Pui în practică poruncile de tipul „unii pe alții”?
În Hristos, nu mai suntem singuri — nu mai suntem independenți ori autonomi sau libertini. Suntem membri ai unui trup (1 Corinteni 12:12), pietre într-o structură sfântă (1 Petru 2:5), frați într-o familie (Efeseni 2:19). Noi suntem păzitorii fratelui nostru, iar fratele nostru ne aparține, face parte din trupul nostru.
Poruncile din Noul Testament schițează chemările noastre familiale; ele sunt codul casei lui Dumnezeu. Pe măsură ce le respectăm, nu numai că ne trăim identitatea în Hristos, dar devenim și canale ale harului lui Dumnezeu pentru ceilalți. Ele sunt unul dintre principalele moduri prin care Dumnezeu își ajută copiii să se maturizeze și îi crește până la măreția cerească.
Am putea surprinde esența acestor porunci sub cinci aspecte:
Să ai smerenia lui Hristos (Filipeni 2:3; 1 Petru 5:5).
Să porți de grijă aproapelui așa cum a făcut Hristos (Romani 12:16; 15:7; 1 Petru 4:9).
Să încurajezi precum Hristos (Coloseni 3:16; 1 Tesaloniceni 5:11; Evrei 3:13).
Să arătați dragostea lui Hristos (1 Tesaloniceni 5:15; 1 Petru 4:10; Galateni 6:2).
Să oferi bunătatea iertătoare a lui Hristos (Efeseni 4:2, 32).
În timp ce reflectezi la ultimul an petrecut alături de biserica ta locală, te poți gândi la anumiți creștini care sunt mai sfinți, mai asemănători cu Hristos, datorită prezenței tale în viața lor? Ai oferit pastorului tău motive să conducă biserica „cu bucurie și nu cu gemete” datorită felurilor în care i-ai urmat cu bucurie exemplul (Evrei 13:17)? Ai rostit vreun cuvânt suficient de încurajator pentru a aduce înapoi un suflet rătăcitor?
6. Aproapele tău: Îl faci cunoscut pe Hristos celui de lângă tine?
În cele din urmă, gândește-te la lumea din afara bisericii și a cercului tău restrâns. Analizează cartierul, orașul, campusul sau locul de muncă și națiunile în care Vestea Bună încă nu a ajuns. Ultima poruncă pe care ne-a dat-o Isus a fost să „facem ucenici” (Matei 28:19). Facem noi asta?
Fără îndoială, ritmurile de evanghelizare și de formare a ucenicilor vor varia în funcție de etapele vieții noastre. Personal, pot depune mărturie că a-L face cunoscut pe Isus arată diferit în calitate de tată al unor copii mici decât în calitate de student. Dar nicio etapă a vieții nu ne scutește de marea aventură a Marii Trimiteri. De asemenea, o inimă cu adevărat schimbată nu poate fi mulțumită de faptul că stă pe bară când este vorba de vestirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Așadar, viața ta a intrat în rutina previzibilă a activității bisericești sau încă mai simți emoția de a-L urma și a-L duce pe Isus către oameni și locuri pe care altfel nu le-ai aborda niciodată? Încă mai pari ciudat pentru o lume înstrăinată de Dumnezeu rostind cuvinte ciudate, găzduind vecini ciudați, asumându-ți riscuri ciudate de dragul numelui Său? Și chiar și în mijlocul unei vieți ocupate — cu copii mici, părinți în vârstă sau cerințe grele la locul de muncă — tânjești totuși să-L faci cunoscut cumva pe Isus?
Către o inimă mai caldă
Cei mai sensibili dintre noi ar putea ajunge la finalul acestor întrebări simțindu-se descurajați sau chiar condamnați. Acuzatorul copiilor lui Dumnezeu știe cum să transforme autoexaminarea într-un exercițiu de autocondamnare. Dar scopul întrebărilor de cercetare nu este de a ne adânci într-o groapă a mizeriei — nu pentru cei care aparțin lui Isus.
Richard Sibbes scrie: „Dacă avem drept adevăr de bază faptul că există mai multă milă în Hristos decât păcat în noi, nu poate exista niciun pericol în a ne ocupa temeinic de această problemă” (Richard Sibbes, The Bruised Reed, 12). Putem îndrăzni să tratăm cu onestitate păcatele noastre pentru că Isus ne-a tratat deja cu milă. Și așa va face întotdeauna.
Deci nu, scopul acestor întrebări nu este de a condamna, ci mai degrabă de a expune orice zonă în care ne-am răcit insesizabil. Și, prin urmare, scopul acestor întrebări este de a ne apropia de Domnul care are suficientă căldură pentru a topi răceala noastră, dacă doar ne apropiem de El.
În ce domeniu, deci, ai devenit mai rece? În inimă, în obiceiuri, în speranță? Față de dușmanii tăi, față de prietenii tăi, față de aproapele tău? Du această problem la Isus Cristos. Primește „abundența de har” pe care o are de oferit (Romani 5:17). Și apoi gândește-te cum ți-ai putea recăpăta un spirit mai cald și să umbli tot mai aproape de El în acest an.