Cine mai are timp să celebreze Adventul? Aceasta este, în fiecare an, prima mea întrebare. Dar tocmai aici se află răspunsul: Adventul cere timp. Nu poate fi „gătit rapid la microunde”, nu poate fi condensat în 24 de ore și nici adaptat mereu la ritmul alert al vieții noastre cotidiene. Adventul este lent în mod intenționat, pentru că această lentoare reflectă așteptarea îndelungată a nașterii Mântuitorului în istorie.
Pastorul Octavius Winslow scria în 1844, în cartea “The Glory of the Redeemer”, câteva rânduri care se potrivesc perfect acestui timp de încetinire. El spune că întreaga istorie a poporului Israel era strâns împletită într-un un sistem de simboluri de o semnificație profundă. Astfel, prin înțelepciunea și voia lui Dumnezeu, revelarea lui Isus către Biserică a fost concepută ca un proces consecutiv și progresiv. Nu o coborâre bruscă, ci una treptată. Așa a fost marcată venirea în lume a preaiubitului nostru Răscumpărător.
Același principiu al progresivității se regăsește și în descoperirea mântuirii. Isus nu este întotdeauna cunoscut printr-o revelație instantanee. Procesul este adesea lung și lent, o treaptă după alta, făcându-se din ce în ce mai lumină. Soarele răsare rază cu rază, lumina se mărește, iar Hristos devine mai cunoscut. Cu cât este mai cunoscut, cu atât este mai admirat, cu cât este mai admirat, cu atât este mai iubit.
La fel s-a desfășurat și revelarea gloriei lui Hristos pentru Biserica lui Dumnezeu. La începuturile ei, ea a avut mult de învățat și rectificat. Nu a putut primi o revelație bruscă și deplină, așa că Dumnezeu L-a făcut descoperit treptat, tot mai limpede și mai luminos, pe Fiul Său preaiubit, până când a venit „împlinirea vremii”(Galateni 4:4). El s-a arătat ca sensul deplin al tuturor.
Pe măsură ce lumina crește treptat și întunericul se retrage, zi după zi ne lăsăm purtați în taina Adventului.