Minunea Crăciunului care a pus stăpânire pe mine într-un mod deosebit este realitatea uimitoare a faptului că: Creatorul personal, infinit, etern și sfânt al Universului și-a trimis Fiul în această mică pată de habitat uman numită Pământ pentru a fi condamnat la moarte în locul meu.
Uneori trebuie doar să facem ceea ce spune Psalmul 46:10: „Opriți-vă și recunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” Cu alte cuvinte, trebuie să ne oprim și să lăsăm această realitate uluitoare să se așeze în inima noastră. Ajunul Crăciunului este un moment foarte bun, cred, pentru a face aceasta.
Așadar, ce realitate trebuie să lăsăm să ne pătrundă astăzi? O realitate ca aceasta: o realitate anterioară, superioară și exterioară oricărei realități create, o realitate exterioară întregului Univers, cu nenumărații săi ani-lumină de întindere. Dincolo de toate acestea, există și a existat întotdeauna un Dumnezeu personal, infinit, etern și sfânt. El este realitatea absolută. El este cel mai real. Lucrul suprem pe care l-a spus vreodată despre Sine a fost: „Eu sunt Cel ce este” (Exodul 3:14). El este pur și simplu acolo. El este acolo, așa cum a spus Francis Schaeffer. El este Dumnezeul care este acolo — deasupra, înaintea, în afara oricărei realități.
Gândiți-vă la asta. Realitatea eternă ar fi putut fi ca un gaz imperceptibil. Nimic nu ar fi putut exista înainte de realitatea originală pentru a o face ceea ce a fost. Pur și simplu a fost. Numai că noi descoperim că nu este un „obiect”. Realitatea ultimă este o Persoană. Acest lucru este pur și simplu uluitor.
„Eu sunt Cel ce este”, spune el (Exodul 3:14). Cu alte cuvinte, nu noi Îl creăm; nu noi Îl definim; nu noi Îl sfătuim, ajutăm, îmbogățim, nu noi inițiem ceva cu El. El Se revelează. Așa cum spune Evrei 1:1-2: „După ce Dumnezeu le-a vorbit strămoșilor noștri odinioară, în multe rânduri și în multe feluri, prin profeți, în zilele acestea de pe urmă El ne-a vorbit prin Fiul, pe Care L-a desemnat moștenitor al tuturor lucrurilor și prin Care a creat și lumea.” Trebuie să găsim un moment de liniște astăzi, am impresia, și să reflectăm la aceasta.
Când Dumnezeu L-a trimis pe Dumnezeu (Fiul)
Din eternitate, Creatorul infinit, etern, personal și sfânt a existat ca Tată, Fiu și Duh Sfânt. Ce ar putea însemna asta? Înseamnă că Dumnezeu a avut întotdeauna un Fiu. Acesta este genul de mister care face Crăciunul uluitor. Dumnezeu are un Fiu. El a avut un Fiu dintotdeauna. Fiul nu a fost creat. Nu a existat niciodată un moment în trecutul infinit al eternității în care El să nu fi existat. Apostolul Ioan ne ajută să înțelegem în timp ce ne cuprinde uimirea. El spune: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). Cuvântul era cu Dumnezeu, iar Cuvântul era Dumnezeu. Deci Dumnezeu era cu Dumnezeu. Iar Dumnezeul care era cu Dumnezeu — Cuvântul — era Fiul lui Dumnezeu.
„Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, iar noi am privit gloria Lui, o glorie ca a Singurului Fiu venit de la Tatăl, plin de har și de adevăr.” (Ioan 1:14). Noi marcăm acest moment în care Dumnezeu L-a trimis pe Dumnezeu în lume printr-o sărbătoare numită Crăciun.
În această zi specială din an, să ne luăm un moment de liniște știind că, din eternitate, chipul lui Dumnezeu era desăvârșit — o strălucire perfectă a gloriei Sale, o esență perfectă a naturii Sale. Acest Dumnezeu care era cu Dumnezeu era Cuvântul și era Fiul. Și, așa cum spune Pavel în Galateni 4:4, când timpul a fost deplin și perfect pentru a împlini toate scopurile eterne ale lui Dumnezeu pentru umanitate, Dumnezeu L-a trimis pe Dumnezeu Cuvântul, pe Dumnezeu Fiul, pe această mică așezare umană numită Pământ, și atunci s-au pus bazele sărbătorii de Crăciun.
De ce L-a trimis Dumnezeu pe Dumnezeu (Fiul)
Acum întrebarea este: de ce? Răspunsul pe care Dumnezeu Însuși îl dă — cel de care am fost profund captivat — este Romani 8:3: Dumnezeu a realizat cee ace era imposibil pentru lege, întrucât aceasta era neputincioasă. Cum? Prin trimiterea propriului Său Fiu — acesta este Crăciunul. Romani 8:3 este Crăciunul.
Iată a doua parte a versetului: Trimițându-L pe Însuși Fiul Său în asemănarea firii păcătoase și din cauza păcatului, El a condamnat păcatul în firea pământească.” (Romani 8:3). Dumnezeu L-a trimis pe Dumnezeu ca Dumnezeu-om, Dumnezeu-trup, pentru a fi condamnat în trupul Său muritor, iar Cel care L-a condamnat pe Dumnezeu a fost Dumnezeu Însuși. Dumnezeu a condamnat păcatul în moartea Dumnezeului-om, Isus Hristos. Iar Isus nu a avut niciun păcat. Isus a fost singura persoană din lume care nu merita să fie condamnată. Noi ceilalți meritam.
John Piper a acumulat aproape 76 de ani de păcate — mii și mii de păcate. Dacă am alege chiar și unul din aceste păcate, acesta este suficient de ofensator înaintea unui Dumnezeu atât de sfânt, încât Piper ar fi meritat să fie aruncat într-o ruină veșnică. Nu am nicio șansă pe cont propriu să fiu achitat în fața unui Dumnezeu al dreptății. Sunt condamnat, și pe bună dreptate. Legea dreaptă a lui Dumnezeu pe care am încălcat-o atârnă deasupra capului meu ca un blestem.
Ce speranță există atunci pentru mine? Peste foarte puțin timp, John Piper, acum în vârstă de 75 de ani, va sta în fața lui Dumnezeu pentru a da socoteală de viața sa. Deci, ce speranță am eu? Speranța mea este aceasta: „Stai în liniște și află ce înseamnă Crăciunul”.
Dumnezeu a făcut ceea ce legea, care atârna asupra mea ca un blestem, nu a putut face. Eu nu am puterea de a plăti pentru încălcarea legii. Așa că, din eternitate, Dumnezeu a plănuit să Îl trimită pe Dumnezeu Fiul, Omul-Dumnezeu, astfel încât, în carnea Sa muritoare — fără de păcat — să poarte condamnarea pe care o merit. „Trimițându-L pe Însuși Fiul Său în asemănarea firii păcătoase și din cauza păcatului, El a condamnat păcatul în firea pământească.” (Romani 8:3).
Ce simți cu privire la Crăciun?
Cum te simți când te gândești la sărbătoarea Crăciunului? Mă simt ca un om care stă așezat pe spânzurătoare cu frânghia înfășurată în jurul gâtului, iar Fiul Regelui face un pas în față, îmi ia frânghia de la gât, o așează în jurul gâtului Său, mă privește în ochi și — chiar înainte de a se prăbuși la moarte în locul meu — îmi spune: „Te iubesc. Eu te iubesc. Du-te și arată lumii această dragoste a Mea”.
Ce simți cu privire la Crăciun? Mă simt ca un om care se îneacă în Atlanticul înghețat după scufundarea Titanicului, disperat, dorindu-și să fie urcat într-o barcă de salvare, dar este refuzat. De ce? Nu este loc în barcă. E plină. Și un bărbat — cel mai bogat, cel mai sănătos și cel mai influent om de pe acel vas — mă trage spre el în timp ce sare peste bord pentru a-mi face loc. Privește la mine în timp ce eu plutesc în siguranță și îmi spune: „Te iubesc”.
Ce simți cu privire la Crăciun? Mă simt de parcă aș fi într-o sală de judecată unde viața mea atârnă în balanță. Avocatul acuzării este statutul suprem al lui Dumnezeu, iar avocatul apărării nu există. Nu există apărare. Este evident pentru toată lumea din sala de judecată că toate dovezile sunt împotriva mea, iar judecătorul, Fiul Regelui, coboară ciocanul: „Vinovat”. Sunt condamnat la execuție și ruină veșnică. Și în timp ce aceștia părăsesc sala de judecată cu mine în lanțuri, Fiul-Judecător mă urmează afară, mă trage deoparte și îmi spune: „Îți voi lua condamnarea. Du-te acum și împărtășește lumii minunea aceasta. Te iubesc.”
Iată ce m-a condus la acest moment din Ajunul Crăciunului. Am reflectat la Romani 8:3: „Căci Dumnezeu a realizat ceea ce era imposibil pentru Lege, întrucât aceasta era neputincioasă din cauza firii pământești. Trimițându-L pe Însuși Fiul Său în asemănarea firii păcătoase și din cauza păcatului, El a condamnat păcatul în firea pământească.”
Ceea ce reprezintă Crăciunul este infinit de prețios. Este. Dacă Îl vei accepta pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca Mântuitor al tău, tot ceea ce Dumnezeu este pentru tine în Hristos va fi al tău în El. Nu vei fi condamnat niciodată. Și vei avea parte de un Crăciun minunat.
John Piper