cross one radio logo

Dormi mai puțin decât Isus?

19 Nov 2026 | Articole

Cuvântul S-a făcut trup și a dormit printre noi.

Dumnezeu Însuși, în deplina Sa umanitate – cu trup, inimă, minte și voință – a închis ochii și a adormit. Și nu doar o dată sau de două ori, ci în fiecare zi.

Din cei peste treizeci de ani în care a trăit aici, în trup, Dumnezeu Însuși Și-a petrecut aproximativ o treime din timp dormind. Nu doar că a mâncat, a băut, a plâns și S-a bucurat, asemenea oricărui alt om, ci a și obosit, fiind „ostenit de călătorie” (Ioan 4:6), așa cum obosim și noi. Iar faptul că Isus, Dumnezeu-Omul, obosea nu era un păcat, un defect sau o slăbiciune morală. Era o expresie a umanității Sale.

Totuși, una este să dormi și cu totul altceva este să dormi în timpul unei „furtuni mari”. Matei, Marcu și Luca relatează cu toții episodul în care Isus adoarme în barcă: „S-a stârnit o mare furtună de vânt, și valurile se aruncau în corabie, așa că mai că se umplea corabia. Și El dormea la cârmă, pe căpătâi” (Marcu 4:37–38). Valurile se aruncau în corabie. Episodul nu este doar o mărturie despre cât de obosit trebuie să fi fost, ci și despre câtă încredere avea. Ce liniște sufletească, ce odihnă în Tatăl Său, de a putut dormi în mijlocul furtunii!

Am putea spune chiar: „Nimeni nu a dormit vreodată așa cum a dormit acest Om!”

Încredere în Dumnezeu, nu în noi înșine

Dumnezeu ne-a creat astfel încât să ne petrecem o treime din viață în această stare: inconștienți, inactivi, vulnerabili, dependenți. Somnul ne reamintește în fiecare noapte cât suntem de fragili și de limitați. Suntem făpturi, nu Creatorul. Somnul ne transmite un adevăr profund. Și o face în fiecare noapte.

Somnul ne oferă prilejul de a ne exersa credința. Atunci când ne întindem în pat, închidem ochii și ne abandonăm somnului, devenim vulnerabili – asemenea lui Saul înaintea lui David sau lui Samson înaintea Dalilei. Isus nu doar că a avut încredere în ucenicii Săi, adormind în prezența lor, ci S-a încredințat și Tatălui Său credincios, care avea grijă de El și Îi împlinea toate nevoile esențiale. „Eu mă culc și adorm în pace”, spunea unsul lui Dumnezeu, „căci numai Tu, Doamne, îmi dai liniște deplină în locuința mea” (Psalmul 4:8).

Ce ne spune faptul că Dumnezeu-Omul Însuși a dormit despre caracterul sacru al propriului nostru somn? Este adevărat, Dumnezeu „nu dormitează, nici nu doarme” (Psalmul 121:4) – cel puțin până când Se face om. Atunci, El sfințește somnul nostru. Și ce ne spune faptul că Isus putea dormi chiar și în mijlocul furtunii despre pacea din propriul Său suflet?

Isus a sfințit somnul nostru

Poate că cea mai cunoscută afirmație biblică despre somn îi aparține lui Solomon, în Psalmul 127:2:

Degeaba vă sculați de dimineață
și vă culcați târziu,
ca să mâncați o pâine câștigată cu durere,
căci preaiubiților Lui El le dă pâine ca somn.

Dumnezeu ne oferă somnul ca expresie a iubirii Sale. Pentru cei care trudesc sub influența unui cult al productivității, somnul poate părea un inconvenient teribil și o pierdere de timp – opt ore irosite în fiecare zi! – însă el este un dar divin.

Fără îndoială, viața are suișuri și coborâșuri. Pentru orice lucru există un timp potrivit: o zi în care să te trezești devreme și una în care să te culci târziu. Dar Dumnezeu nu ne-a creat să tragem de noi până la epuizare, sacrificându-ne odihna la ambele capete ale zilei. El nu vrea să fim mereu activi și să simțim că trebuie să fim permanent productivi. Dimpotrivă, vrea să recunoaștem limitele minunate ale condiției noastre de făpturi, să ne acceptăm limitele umanității și să avem smerenia de a recunoaște, în fiecare zi, că am ajuns la capătul puterilor noastre: să ne întindem, să închidem ochii și să-I încredințăm nu doar întreaga lume, ci și propriile noastre preocupări.

Momentul culcării ne reamintește că El este suveran, iar eu nu sunt. Fiecare noapte este o ocazie de a ne opri și de a recunoaște: „Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10).

Trezit toată noaptea

Dar sfințenia somnului nu este singura lecție pe care o învățăm de la Isus. Nu te opri aici, ca să nu ratezi ceea ce face ca această lecție să fie una creștină. Somnul nu este doar un dar divin pe care trebuie să-l primim și să-l prețuim, ci și un bun la care putem renunța, atunci când este necesar, din dragoste pentru ceilalți. Isus nu doar că a acceptat limitele umanității Sale și a dormit, ci a fost dispus să renunțe la somn, la momentul potrivit, pentru a câștiga ceva mai important.

Avem două exemple clare în care Isus a renunțat la somn și Și-a refuzat această nevoie firească, pentru că în fața Lui se afla ceva mai urgent. Primul a fost momentul alegerii apostolilor:

În zilele acelea, Isus S-a dus în munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi și a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli. (Luca 6:12–13)

Înaintea Lui se afla o decizie uriașă: care erau cei doisprezece bărbați în care Dumnezeu-Omul urma să investească cea mai mare parte a timpului Său petrecut pe pământ? Cine avea să fie alături de El (Marcu 3:14) și să plece în lume ca reprezentant al Său? Care dintre acești „oameni necărturari și de rând” aveau să-i uimească într-o zi pe conducători, astfel încât aceștia să recunoască „că fuseseră cu Isus” (Faptele Apostolilor 4:13)? Și despre care dintre ei aveam să citim și două mii de ani mai târziu, ca despre cei care au vorbit sub inspirația lui Hristos Însuși, în cadrul noului legământ? Era o decizie importantă, iar credința în Tatăl Său L-a condus, de data aceasta, nu spre somn, ci spre o noapte întreagă de rugăciune.

Al doilea moment a venit pe măsură ce se apropia ceasul hotărâtor al vieții Sale, în noaptea petrecută în grădina Ghetsimani. Fără îndoială, Isus și ucenicii Săi erau epuizați. Deși i-a îndemnat să rămână treji și să se pregătească prin rugăciune și deși duhul lor poate că era plin de râvnă, trupul le era neputincios (Matei 26:41), Isus Însuși, știind ce Îl aștepta, nu S-a lăsat cuprins de somn, ci Și-a întărit și Și-a pregătit sufletul prin rugăciune.

„Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!” (Matei 26:42).

Isus a renunțat la somn

Acest exemplu se reflectă și astăzi în viețile celor care beneficiază de Persoana și lucrarea Sa. Isus nu doar că a sfințit somnul nostru, ci și a renunțat la propriul somn. Când a venit momentul, a fost dispus să renunțe la acest dar bun al lui Dumnezeu pentru a urmări un scop mai înalt. Somnul nu era dumnezeul Său. El nu și-a plecat genunchiul înaintea somnului, ci înaintea Tatălui Său. Aceasta a însemnat nu doar să aibă un program obișnuit de odihnă, ca expresie a credinței, ci și, atunci când a fost necesar, să renunțe la somn tot prin credință, în dependență de Dumnezeu și în slujba iubirii.

La fel și astăzi, în cele mai multe seri, Isus ne spune prin Duhul Său: „Veniți singuri la o parte [...] și odihniți-vă puțin” (Marcu 6:31). Dar nu acesta este singurul lucru pe care ni-l spune. Uneori, în anumite perioade, El vine prin Duhul Său și ne spune, în slujba iubirii: „Dormiți de acum și odihniți-vă!” (Matei 26:45). Există momente în care trebuie să primim darul lui Dumnezeu și să ne bucurăm de somn, dar și momente în care trebuie să renunțăm la această dorință firească pentru ceva mai important: fie că este vorba despre un nou-născut căruia îi este foame, un copil bolnav sau un vecin aflat în nevoie.

A trăi prin credință înseamnă ca, în mod obișnuit, creștinii să prețuiască somnul, dar să fie gata să renunțe la el atunci când este nevoie.

Eu nu sunt Dumnezeu și nici somnul meu nu este

Așadar, mica noastră teologie a somnului, desprinsă din viața lui Hristos, are două laturi: sfințește-ți somnul în mod obișnuit și renunță la el atunci când dragostea o cere. Prin Isus, Dumnezeu vrea să trăim prin credință, încredințându-ne Lui, renunțând la control, închizând ochii și mergând la culcare. Dar vrea și să trăim prin credință, ridicându-ne pentru a răspunde nevoilor celorlalți atunci când dragostea ne cheamă și renunțând la darul bun al somnului.

A dormi spre slava lui Dumnezeu nu înseamnă pur și simplu să dormim cât mai mult sau cât mai puțin. A trăi prin credință într-o lume căzută presupune să înțelegem situația în care ne aflăm și să urmăm călăuzirea Duhului. De cele mai multe ori, asta înseamnă să ne culcăm la timp, să închidem televizorul, să lăsăm telefonul deoparte și să spunem: „Tată, acum mă încredințez Ție prin somn. Tu ești suveran. Eu nu sunt. Nu ai nevoie de mine ca să conduci universul. Acum mă odihnesc în grija Ta și Îți cer darul somnului”. Cât de bine am putea dormi dacă, înainte de a pune capul pe pernă, ne-am încredința în mod conștient poverile pe umerii largi ai lui Isus?

Iar a trăi prin credință va însemna uneori să ne încredem în Dumnezeu și să rămânem treji până târziu sau să ne trezim la ore nepotrivite, chiar dacă ne-am dori mult mai degrabă să fim confortabil în pat, pentru binele altcuiva. Aceasta se numește dragoste. O astfel de ridicare prin credință poate transforma o oră care, în mod obișnuit, ar părea „nepotrivită”, într-o ocazie de a arăta dragostea lui Dumnezeu.

Sursa: desiringgod.org