Fraza m-a luat prin surprindere: O străină își dorea ca îngerii „să vegheze asupra ei” în acea noapte.
Fraza m-a surprins atât de tare încât am căutat și am descoperit că era, de fapt, un vers dintr-un cântec. Ea a luat-o în serios. Îngeri să vegheze asupra mea — ca niște zâne micuțe care dansează în timp ce eu dorm. „În noaptea aceea, îngerul Domnului a ieșit și a omorât în tabăra Asiriei o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Când ceilalți s-au sculat dimineață, iată că toți erau niște trupuri moarte.” (2 Regi 19:35). Este acesta unul dintre îngerii pe care și-i dorea alături, să o protejeze? Adevărații îngeri ucid în timp ce noi dormim liniștiți. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca un astfel de înger să mă păzeacă.
Cititorule, permite-mi să te întreb: Care este starea imaginației creștinului de astăzi cu privire la tărâmul nevăzut? Din propria experiență și din simpla observație, se pare că mulți creștini locuiesc într-una din aceste două lumi. În prima, realitatea nevăzută pur și simplu nu este, sau cel puțin nu este relevantă. Nu am pronunța-o atât de clar, dar nevăzutul pare lipsit de importanță. Avem destule probleme cu creaturile pe care le putem vedea pentru a acorda prea multă atenție celor pe care nu le putem vedea. Bibliile noastre nu au fost desființate de modernitate, ci demitologizate. Inevitabil, avem câteva idei supranaturale care plutesc în capul nostru — creația ex nihilo, nașterea din fecioară, divinitatea lui Hristos, învierea — și totuși nu ne dorim să cunoaștem mai mult din lumea supranaturală.
A doua lume, mai puțin populată astăzi (cel puțin în Occident), trăiește într-o atmosferă pătrunsă de credința în tărâmul nevăzut. Cei din această lume pot fi obsedați de nevăzut (atribuind toate păcatele activității demonice, de exemplu) sau se pot complace în noțiuni ridicole despre acesta. Îngerii ne dansează pe pernă sau ni se așază ușor pe umeri.
Totuși, ceea ce găsim în Scripturi este o cosmologie supranaturală — o lume în care coexistă natura și supranatura, văzutul și nevăzutul. Bărbații și femeile pe care îi întâlnim în aceste pagini sunt mai puțin „iluminați”, dar mai înțelepți. Când ucenicii Îl văd pe Isus mergând pe apă, ei presupun că este o fantomă (Matei 14:26). Mai repede au crezut că îngerul lui Petru stătea la poartă decât faptul că Petru în carne și oase era eliberat din închisoare (Fapte 12:15). Chiar și lumea era văzută prin ochi mitici — munții, aceste obiecte moderne ale provocărilor de fitness, erau pe atunci spații sacre suspendate între cer și pământ, locuri în care profeții se întâlneau cu Dumnezeu. Mările erau locuința Leviatanului și a unor spaime de neînțeles din adâncuri, care pândeau încărcate de semnificație spirituală. Ființe întunecate și spiritele morților locuiau în lumea subterană, iar „zeii” rebeli domneau peste națiunile rebele.
Respingând sau denaturând lumea nevăzută, trecem adesea cu vederea una dintre cele mai dureroase realități ale sale: demonii.
Ce crezi despre demoni?
Demoni, dragă cititorule, demoni — ce crezi despre ei? Te gândești la ei? În timp ce pastorii te liniștesc cu faptul că ești în siguranță cât timp Îl ai pe Domnul de partea ta, ai vreun motiv pentru care să te temi? E ca și cum ai stropi cu apă o clădire despre care nici nu știai că arde. Ar fi la fel de folositor să se predice că Hristos ne apără de Dracula, de vârcolaci și de Voldemort, ba chiar și de extratereștrii verzi care s-ar ascunde în spatele norilor. În fond, mulți oameni din ziua de azi i-ar lua mai în serios pe extratereștri. Biblia descrie o lume populată de demoni, spirite necurate, spirite înșelătoare și puteri cosmice — ființe care gândesc, cred și înșală.
Ei îi pot teroriza pe oameni, ne pot fura cu minciuni, ne pot ispiti cu păcatul, ne pot hărțui și chinui, ne pot orbi în fața adevărului. Ei sunt lipsiți de formă, dar ne pot influența; îi vedem în Evanghelii rătăcind prin deșerturi și preferând întruparea, chiar și în porci. Ei le conferă unora dintre victimele lor o forță supraomenească, în timp ce pe altele le fac mute, epileptice sau masochiste. O legiune de demoni poate să se adune asupra unei singure persoane, iar odată alungați, ei se pot întoarce în număr și mai mare (cu excepția cazului în care cineva este în Hristos). Ei sunt de diferite feluri, unii mai lipicioși neputând fi exorcizați decât prin post și rugăciune. Iar unele dintre aceste ființe sunt numite „dumnezei” sau „fii ai lui Dumnezeu” (ființe supranaturale create) care au devenit corupte în domnia lor asupra diferitelor națiuni care le-au fost repartizate (Deuteronom 32:8-9). Aceasta este lumea în care Isus a intrat pentru a-și revendica supremația.
Arhidemonul, cel rău, este un dragon, un leviatan, un leu care dă târcoale, prințul puterii aerului, un ucigaș deghizat în înger de lumină. Mulți sunt prinși în plasa lui, mulți îi urmează căile, mulți sunt copiii lui și mulți îi vor împărtăși soarta atunci când Hristos se va întoarce. El este, într-un fel, dumnezeul acestei lumi, acuzatorul fraților, un ucigaș de la început și tatăl minciunii. Îl urăște pe Dumnezeu și, pentru că Îl urăște pe Dumnezeu, te urăște și pe tine, creatura lui Dumnezeu. El vrea ca tu să participi la nefericirea lui, la chinul lui, la distrugerea lui finală. Știm că Isus a venit pentru a distruge lucrările acestui adversar și pentru a elibera un popor de osânda lui.
Trăim într-o lume plină de diavoli care amenință să ne distrugă. Dacă ți-aș spune că cea mai mare recompensă cunoscută de om a fost pusă pe capul tău sau că orice persoană din mulțime ar putea fi ucigașul tău, ce om fără minte ar putea trece prin viață preocupat de orice altceva în afară de acest fapt?
Hristos supranatural
Acest lucru ne aduce la Isus, dragă cititorule, Isus — ce părere ai despre El? Acest articol nu este, în cele din urmă, despre demoni, acei dușmani nevăzuți ai sufletului tău, ci despre acel prieten nevăzut pe care îl avem în Isus. Martin Luther a scris,
„Și chiar dacă această lume plină de demoni
Ar amenința să ne distrugă,
nu ne vom teme, pentru că Dumnezeu a vrut
Adevărul Său să triumfe prin noi.
Prințul întunericului este îngrijorător de sinistru,
Nu tremurăm înaintea lui.
Furia lui o putem îndura,
Căci, iată, soarta lui e sigură.
Un mic cuvânt îl va doborî.”
Putem dezbate care este acel „mic cuvânt”, dar cu siguranță „Hristos” este un candidat convingător. Vrăjmașul nostru răbufnește, scrâșnind cu mare furie, pentru că știe că timpul său este scurt (Apocalipsa 12:12). Și cine îi va pune capăt? Când marele nostru Campion a vizitat tabăra inamicului, o întreagă legiune de soldați a rupt rândurile, s-a prăbușit în fața lui și a strigat: „Ce ai tu de-a face cu noi, Fiule al lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuiești înainte de vreme?” (Matei 8:29). Prin cruce, Dumnezeu „a dezarmat stăpânirile și autoritățile și le-a făcut de rușine, fiind biruitor asupra lor (Coloseni 2:15).
Viziunile seculare, mărunte și triviale despre dușmanii spirituali duc la viziuni la fel de seculare, mărunte și triviale despre Hristosul supranatural care i-a nimicit. Eroul este cunoscut prin monstrul pe care îl doboară; ceea ce îl îngrozește pe om este îngrozit de Fratele nostru mai mare. El este cel căruia toți demonii și dracii îi vor aduce în curând omagiu (Filipeni 2:9-11). Creștinule, stai aproape de El. Roagă-te la El. Caută-L în cuvântul Său. Închină-te, adună-te împreună cu alți credincioși și stai sub protecția Sa. Fie ca dușmanii supranaturali să fie întâmpinați cu o credință fermă, supranaturală în supremația unui Hristos supranatural.