Calculatoarele par să devină tot mai inteligente pe zi ce trece. Nu uită nimic. Par să învețe cum să învețe și se dezvoltă într-un ritm cu care noi nu vom putea ține pasul niciodată. Așadar, va ajunge inteligența artificială să ne înlocuiască pe toți, făcând ca viețile noastre să pară lipsite de sens?
Nu.
Există multe lucruri pe care inteligența artificială și roboții le pot face deja și pe care vor învăța să le facă mai bine decât noi. Dar nu pot face totul, mai ales ceea ce ține de partea cea mai importantă din noi.
Închinarea este subiectul asupra căruia ne concentrăm astăzi. Citim împreună Psalmul 86 și privim spre imaginea frumoasă a destinului omenirii: „Toate neamurile pe care le-ai făcut vor veni să se închine înaintea Ta, Doamne, și să dea slavă Numelui Tău.” (Psalmul 86:9) Acolo se îndreaptă întreaga istorie: spre o închinare globală, adusă lui Dumnezeu de oameni din toate națiunile.
Cum privești rolul emoțiilor în relația noastră cu Dumnezeu?
De ce sunt emoțiile sau, cum îmi place mie să le numesc, simțămintele spirituale atât de importante în viața creștină? Folosesc expresia ”simțămintele spirituale” pentru a le deosebi de reacțiile fizice, cum ar fi mâinile care tremură, fluturii în stomac, genunchii care slăbesc sau alte manifestări ale trupului. Nu despre acestea vorbim aici, ci despre acele trăiri adânci ale sufletului în raport cu Dumnezeu.
Inteligența artificială și sufletul
Viața emoțională a sufletului, mai exact satisfacția sufletului nostru în Isus, are o legătură directă cu identitatea noastră profundă ca ființe umane. Nu este un lucru secundar. Este esențial. Contează cine ești. Contează pentru ce ai fost creat. Contează ce anume te poate amenința. Spun asta pentru că cineva s-ar putea simți amenințat de inteligența artificială, mai ales dacă își imaginează că esența lui ca om stă în puterea rațiunii, a gândirii, a inteligenței, a vorbirii sau a limbajului.
Dacă aceasta este definiția ta despre om, atunci ai o problemă. Dintr-odată, o mașinărie poate gândi și vorbi mai bine decât tine. Mai bine decât mine. Te amenință lucrul acesta? Îți dă un sentiment de neliniște sau poate chiar de panică? Te face să te întrebi dacă nu cumva nu suntem nimic mai mult decât o acumulare de piese biologice, iar creierul nu este decât un computer format prin materie, timp și întâmplare?
Cred că un astfel de gând m-ar speria. Dacă aș crede că identitatea mea cea mai profundă poate fi acum imitată sau depășită de o mașină, cred că viața mea ar începe să se destrame. Dar nu cred asta. Nu cred asta despre mine și nu cred asta despre noi. Aceasta nu este esența a ceea ce ești ca ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu. Capacitatea spirituală a sufletului tău de a vedea și de a gusta frumusețea lui Hristos este capacitatea de a te bucura, de a te desfăta și de a prețui. Capacitatea sufletului tău de a vedea și de a savura gloria lui Isus este esența unicității tale ca om.
Părtași la bucuria lui Dumnezeu
Când Isus îți va spune, la sfârșitul veacurilor: „Bine, rob bun și credincios… intră în bucuria stăpânului tău”, El te va primi în împlinirea deplină a naturii tale umane (Matei 25:21).
Pentru aceasta ai fost creat în cele din urmă: să fii părtaș la bucuria Stăpânului tău. Vei trăi plinătatea sensului tău ca ființă umană atunci când vei lua parte la bucuria lui Dumnezeu în Dumnezeu.
„Acesta este Fiul Meu preaiubit”, spune Tatăl, „în care Îmi găsesc plăcerea”(Matei 3:17), adică în care Îmi găsesc desfătarea. Iar Fiul, la rândul Lui, Îl iubește pe Tatăl cu o dragoste care își găsește bucuria deplină în gloria Tatălui. Iar când El ne va primi în bucuria Stăpânului nostru, Îl vom vedea și Îl vom savura pe Dumnezeu cu bucuria pe care El o are în El Însuși.
Aceasta va fi împlinirea umanității noastre și, în același timp, împlinirea capacității noastre de a-L glorifica pe Dumnezeu. Nicio mașinărie, niciun computer, nicio formă de inteligență artificială nu va putea reproduce vreodată realitatea spirituală a bucuriei sufletului în Dumnezeu.Acesta este răspunsul meu la afirmația că emoțiile nu ar fi chiar atât de importante în viața creștină. Cum ar putea cineva care citește cu atenție Noul Testament să spună așa ceva? De fapt, ele se află chiar în centrul a ceea ce înseamnă să fii om într-un mod unic. Capacitatea sufletului de a-L glorifica pe Dumnezeu bucurându-se de El pentru totdeauna este esența a ceea ce înseamnă să fii om.
Satisfacția supremă
Am mai spus acest lucru înainte: emoțiile au o legătură profundă cu suferința.
Noul Testament ne învață că a fi creștin înseamnă și a suferi, nu putem ocoli acest adevăr. Și nimeni nu poate suferi așa cum se cuvine, ca un creștin, fără să-și găsească satisfacția supremă în Dumnezeu. Acesta este răspunsul. Dacă ești creștin, vei suferi.
„În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” (Faptele apostolilor 14:22)
„Toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.” (2 Timotei 3:12)
„Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” (Matei 16:24)
„Suntem … împreună-moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.” (Romani 8:17)
Fiecare creștin va suferi. Nu există alt drum spre cer. De aceea, felul în care suferim devine o temă importantă în Noul Testament, nu una marginală. Și ceea ce descoperim este că niciunul dintre noi nu va suferi așa cum ar trebui dacă nu își găsește satisfacția supremă în Dumnezeu, adică dacă afecțiunile noastre spirituale, izvorâte din inimă, nu sunt trezite de adevărul că „bunătatea Ta prețuiește mai mult decât viața” (Psalmul 63:3).
Drumul suferinței
Noul Testament ne arată din nou și din nou cum ar trebui să arate trăirile noastre atunci când ajungem față în față cu suferința, alături de Isus.
„Ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea.” (Romani 5:3,4)
„…îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.” (2 Corinteni 7:4)
„Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări.” (Iacov 1:2)
„Ei au plecat dinaintea soborului și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui.” (Faptele apostolilor 5:41)
„Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri;” (Matei 5:11,12)
„Mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” (2 Corinteni 12:9)
„Ați avut milă de cei din temniță și ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care știți că aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuiește.” (Evrei 10:34)
„Bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos.” (1 Petru 4:13)
„Ca niște întristați, și totdeauna suntem veseli.” (2 Corinteni 6:10)
Mă întreb: ar putea cineva să citească aceste nouă texte și să spună că emoția bucuriei în fața suferinței nu este importantă? Mi-e greu să înțeleg cum. Aș putea oferi cel puțin încă o duzină de motive, asemenea acestora, pentru care simțirile inimii omenești sunt esențiale în viața creștină.
Dar mă opresc la aceste două idei: trăirea satisfacției sincere în Dumnezeu definește esența umanității noastre și definește, în același timp, drumul suferinței pentru un creștin.