Dacă privești cu atenție la tine, s-ar putea să observi, spre dezamăgirea ta, prezența unei creaturi deosebit de neatrăgătoare. Va trebui să te uiți cu atenție, pentru că nu se mișcă repede (sau uneori deloc). Se camuflează sub pătura patului. Preferă mormăitul în locul cuvântului clar. Pleoapele îi cad pe jumătate deschise; gura îi reține un firicel de salivă. Numele lui este Sluggard (Leneșul).
S-ar putea să preferăm să-l ținem pe Sluggard la distanță, să privim această creatură leneșă doar prin binoclu sau prin geamul de la grădina zoologică. Dar, cumva, el își găsește un habitat natural în fiecare suflet, chiar și în cel mai harnic. Când sună alarma, el este acela care o amână. Când un proiect la lucru necesită cea mai mare concentrare, el deschide în liniște o nouă filă de browser. Când ne întâmpină o datorie nedorită, una pe care am amânat-o deja prea mult, el ne sfătuiește: „Mâine”.
S-ar putea să ezităm să îl studiem pe leneș, preferând să ne ferim de o asemenea priveliște nepotrivită. Dar, uneori, leneșul nostru moare doar atunci când ne uităm lung și atent la el. „Am trecut pe lângă terenul unui leneș și pe lângă via unui om fără minte: iată că era plină de spini”, ne spune înțeleptul. „Când m-am uitat, am cugetat în inima mea; când am văzut, am primit învățătură:” (Proverbe 24:30, 32).
În timp ce ascultăm mormăielile leneșului și luăm în considerare rezultatul lenei sale, învățăm, prin contrast, cum trebuie să muncim având frică de Domnul. Așadar, ce învățătură ar putea primi înțeleptul atunci când se gândește la leneșul său interior?
- „Puțin” se adună
„Să mai dormi puțin, să mai ațipești puțin, să mai încrucișezi puțin mâinile ca să dormi…”, (Proverbe 24:33)
Ambalajele de bomboane împrăștiate în jurul patului leneșului, care acum sunt aproape până la glezne, au un lucru în comun: pe moment, fiecare dintre ele a fost „un pic”. O mică gustare, o mică pauză, o mică recompensă, un mic răsfăț. El a luat banii părinților săi cam în același mod. Încă o achiziție. Încă un pic de mâncare la pachet.
Înțeleptul aude și primește instrucțiuni. Din multe micuțe picături de ploaie rezultă un lac. Multe cioburi mici doboară un copac. Și, prin urmare, modul în care gestionăm puținul – mici ispite, mici decizii, mici oportunități de renunțare la disciplină – contează foarte mult.
Solomon ne arată ca dovadă una dintre cele mai mici creaturi ale lui Dumnezeu. „Du-te la furnică, leneșule! Uită-te la căile ei și fii înțelept!” (Proverbe 6:6). Da, furnicile sunt minuscule, una purtând o fărâmă de pământ, alta o bucată de frunză, o a treia o fărâmă de pâine. O furnică nu poate realiza prea multe rapid, dar în timp, puțin câte puțin, un furnicar se ridică din țărână; o rețea de tuneluri subterane prinde contur.
De prea multe ori, fugind de leneșul meu interior, m-am împiedicat încercând să alerg prea repede. Socotind cât de distructive pot fi micile compromisuri ale leneșului, m-am gândit: „Mult! Trebuie să fac mai mult!”. Voi termina zece proiecte săptămâna aceasta – nu, douăzeci! Voi face sport de luni până vineri, fără excepție!
Uneori, într-adevăr, drumul leneșului este abrupt la început și necesită un start în forță. Dar, de cele mai multe ori, suntem mai înțelepți să mergem pe jos, schimbând micile nebunii cu mici înțelepciuni, dezvoltând modestie, ca o furnică, și apoi construind pe baza acestor calități. Pe drum, refuzăm acest mic compromis pentru acea mică ascultare; evităm această mică lene pentru acea mică muncă. Așezăm fiecare mică dificultate înaintea Tatălui nostru din ceruri. Și, încetul cu încetul, primim de la El puterea de a lucra mai sârguincios.
- Neglijența este îngrășământ pentru buruieni
„Am trecut pe lângă terenul unui leneș și pe lângă via unui om fără minte: iată că era plină de spini.” (Proverbe 24:30-31)
În timp ce se răsucește în pat sau mănâncă trei porții la prânz, leneșul nu-și imaginează că face vreun rău. Ce rău poate face un pic mai mult somn? Care este problema cu câteva îmbucături în plus? Dar, în timp ce el doarme și mănâncă, spinii îi cuceresc liniștiți curtea. Leneșul nu a plantat el însuși spinii, desigur – dar, nereușind să muncească, ar fi putut la fel de bine să o facă. Dacă nu sădim, nu arăm și nu semănăm semințe bune, implicit pregătim terenul pentru alte scopuri. Neglijența face să crească buruieni.
Imaginați-vă, așadar, că apare unul dintre acele momente de cumpănă: continui să lucrezi la temele pentru acasă sau urmărești noul episod din serialul preferat? Citești Biblia și te rogi, sau te bucuri de o nouă pauză de relaxare? Te concentrezi din greu în următoarea oră și termini proiectul, sau îți verifici mesajele (din nou)? Am putea crede că astfel de mici indulgențe sunt doar paranteze neutre, inofensive în mijlocul muncii noastre.
Dar ori de câte ori îi permitem leneșului să ne apuce de mână, nu numai că ne oprim de la o lucrare bună, dar producem și buruieni. Poate că, pentru moment, buruienile apar doar în propriul nostru suflet, în timp ce ne instruim la școala lenei. Sau poate că buruienile cresc în văzul tuturor – în munca făcută pe jumătate și în angajamentele încălcate, în scuzele prostești și în responsabilitățile abandonate. Oricum ar fi, așa cum spune un alt proverb: „Cine este leneș în lucrul lui este frate cu cel ce distruge.” (Proverbe 18:9). Casa leneșului și cea a celui care distruge sfârșesc prin a arăta la fel. Singura diferență este viteza cu care se distrug lucrurile.
Leneșul, așadar, pare adesea nevinovat. Cu siguranță că ne putem gândi la creaturi mai dăunătoare decât acest leneș zâmbitor, stând liniștit pe creanga lui. Dar înțelepții văd prin el. „Dacă nu inițiez această conversație dificilă, pun în pericol această relație.” „Dacă nu termin această lucrare cât timp am ocazia, voi pune povara pe umerii altcuiva.”
Nu facem nimic atunci când facem pe leneșii. Cultivăm buruieni, dărâmăm ziduri, ciobim fundații și cultivăm spini.
- Dorințele noastre ne înșală adesea
„Dorința leneșului îl omoară.” (Proverbe 21:25)
Dorințele leneșului parcă ar fi cei mai apropiați prieteni ai săi, ajutoarele sale cele mai înțelepte. Sfaturile lor sună atât de plăcut: „Nu, nu tunde gazonul acum. Oricum se pare că va ploua”. „Nu, nu vorbi despre Isus astăzi, nu în această conversație. Va veni timpul (poate)”. „Lasă-ți soția să schimbe scutecul copilului. Tu ai nevoie să te odihnești.” Ce sugestii minunate. Dar sunt și asasini seducători.
Înțelepciunea pune problema fără menajamente: „Dorința leneșului îl omoară” (Proverbe 21:25). În acea cultură și în acel timp, supraviețuirea depindea de muncă, de câmpuri arate, de recolte strânse și de zile lungi, care păreau să nu se mai sfârșească. Lumea era cândva un loc mult mai aspru pentru leneși.
Lenea nu este atât de letală astăzi, cel puțin nu în multe locuri. Dar cei înțelepți știu că deși „dorința leneșului” nu-i ia viața, îi ia aproape tot ce-i rămâne. Îi ia bucuria unei zile bune după muncă. Îi ia pacea unor relații păstrate cu grijă. Îi ia răsplata talentelor bine administrate. Leneșul se poate bucura de o existență mai ușoară – pentru câteva zile sau câteva minute. Dar apoi fiecare parte a vieții sale devine mai dureroasă.
Așadar, atunci când se apropie dorințele leneșe, în toată frumusețea lor aparentă, înțelepții își ancorează dorințele undeva mai trainic decât plăcerile pe termen scurt ale somnului, mâncării sau distracției. Ei Îl ascultă în schimb pe Domnul Isus; ei iau în considerare sfaturile Duhului Său și promisiunile Sale pline de putere. Apoi, se ridică și își fac treaba cu spor.
- Munca cu sârguință izvorăște din inimă
„Leneșul se consideră mai înțelept decât șapte oameni care răspund cu discernământ”. (Proverbe 26:16)
Până acum, armele noastre împotriva leneșului au fost confecționate în principiu din bunul simț – și este de înțeles, având în vedere că leneșul este „un om lipsit de bun simț” (Proverbe 24:30). Dar acum ajungem la miezul problemei, adică la problema inimii.
Când cartea Proverbe ne spune că leneșul este „[înțelept] în ochii lui”, aceasta plasează munca evlavioasă în domeniul înțelepciunii, un domeniu în care Dumnezeu stăpânește ca Domn. „Frica de Domnul este începutul înțelepciunii, iar cunoașterea celui Sfânt este pricepere” (Proverbe 9:10). De ce leneșul doarme până târziu și ajunge târziu? De ce este dominat de distragere a atenției și de amânare? În cele din urmă, pentru că nu are înțelepciunea care decurge din frica de Domnul.
Dumnezeu nu ocupă un loc important în viața leneșului – nici pe departe un loc atât de important ca dulapul și canapeaua. Înțelepții, în schimb, își amintesc: „căile omului sunt înaintea ochilor Domnului” (Proverbe 5:21) și le place să fie așa. Dumnezeu le umple perspectivele lor așa cum albastrul umple un cer fără nori; El este începutul și sfârșitul lor, alfa dimineților lor și omega serilor lor, Cel în care trăiesc, se mișcă și muncesc.
Astfel, atunci când înțelepții simt că se îndreaptă spre lenevie și o lasă să preia controlul vieților lor, ei știu că munca făcută cu sârguință este mult mai mult decât o chestiune de bun simț și de autocontrol. Lenea dezvăluie o lipsă de loialitate; lenea arată nu doar un trup, ci și o inimă adormită. Și, prin urmare, ei iau în mână pumnalul care taie o rană mai adâncă în inima leneșului: „Tot ceea ce faceți, cu vorba sau cu fapta, să faceți în Numele Domnului Isus, mulțumind, prin El, lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3:17).
În Hristos, tot ceea ce facem are o semnificație spirituală, de la rugăciunea tainică până la trezire, de la părtășie până la dublarea eficienței muncii noastre. Trăim și muncim înaintea ochilor bunului nostru Domn Isus. Împărăția Lui ne cheamă. Duhul Său ne umple. Promisiunile Sale ne dau putere. Iar puterea Lui ne obligă să ne împotrivim zilnic leneviei.
Sursa: Desiring God