În dimineața aceasta, când mi-am deschis Biblia la Luca 10, mi-am dorit să aud glasul lui Isus. Dar, în același timp, voiam să aflu și scorul unui meci de la Campionatul Mondial. Voiam să-mi organizez activitatea pentru ziua respectivă. Voiam să dezvolt o idee despre rolul de tată. Voiam să încep să scriu acest articol. Și mai voiam ceva… și încă ceva…
În unele dimineți, mă surprind privind în gol, cu Biblia deschisă înaintea mea și cu gândurile zburându-mi prin minte asemenea unor păsări prea numeroase, înghesuite într-o colivie. La un moment dat, îmi dau seama ce se întâmplă. Oare de cât timp stau așa? De două minute? De cinci minute? Doamne, ajută-mă!
Îmi doresc să stau la picioarele lui Isus și să las lumea aceasta agitată să treacă pe lângă mine. Dar știu și cum este atunci când agitația lumii pătrunde în mine și îmi distrage atenția. În astfel de dimineți, îmi închid Biblia cu un oftat și mă întreb câtă pace și câtă bucurie tocmai am lăsat în urmă.
Încep să înțeleg că distragerea atenției este un dușman încăpățânat. Rare sunt diminețile în care reușesc să mă concentrez fără efort. De cele mai multe ori, trebuie să privesc dincolo de numeroasele sarcini, idei, distracții și solicitări care mă cheamă și să mă străduiesc să aud, deasupra tuturor, glasul mai bun: „Scott, Scott, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu, dar un singur lucru trebuie.” (vezi Luca 10:41,42).
Pe voi, cei care iubiți glasul lui Isus, dar care prea adesea nu reușiți să-L auziți, vă invit să vă opriți asupra unui adevăr, a unui plan, a unei rugăciuni și a unei comori.
Adevărul
Mai întâi, trebuie să recunoaștem un adevăr greu de acceptat: dacă îi dai voie, distragerea atenției îți va fura ceea ce este mai de preț pentru sufletul tău.
Vă amintiți cât de des le-a spus Isus celor care Îl ascultau să audă cu adevărat? „Cine are urechi de auzit să audă” (Marcu 4:9), „Luați seama la ce auziți” (Marcu 4:24), „Ascultați-Mă toți și înțelegeți” (Marcu 7:14), „Aveți urechi și nu auziți?” (Marcu 8:18).
De ce a repetat Isus atât de des acest îndemn? Pentru că, dacă nu ascultăm cu adevărat, vor veni păsările și vor smulge Evanghelia din inimile noastre sau vor crește spinii și o vor înăbuși (Marcu 4:15,18,19).
Odată primit, Cuvântul lui Dumnezeu nu rămâne în inimă fără ca noi să avem grijă de el. Fie îl păstrăm cu statornicie, acordându-i o atenție stăruitoare și plină de credință (Luca 8:15), fie îl pierdem.
Totuși, acest adevăr greu este însoțit de unul plin de speranță: dacă îi dai voie, atenția va aduce în sufletul tău ceea ce este mai bun.
Când locuitorii Samariei „luau aminte la cele spuse de Filip”, a urmat o mare bucurie (Faptele apostolilor 8:6,8). Când Lidia „a ascultat” cu atenție cele spuse de Pavel, apa unui râu a devenit locul unui botez (Faptele apostolilor 16:14,15). Iar atunci când acordăm atenție Scripturii, Dumnezeu continuă să ne dăruiască tot mai mult.
Când citim Biblia, atenția devine o plasă cu care prindem bucurii, un loc în care sunt așezate pietre prețioase, o mână care apucă poala hainei lui Hristos, un coș în care adunăm pâinea vieții, un drum spre Emaus pe care Îl întâlnim pe Domnul nostru și un tron pe care Îi recunoaștem domnia.
„Deschide-ți gura larg și ți-o voi umple”, i-a spus Dumnezeu poporului Său din vechime (Psalmul 81:10).
Același lucru ni-l spune și nouă în fiecare dimineață: „Am pace pentru neliniștea ta, înțelepciune pentru nedumerirea ta și o cale de întoarcere din rătăcirea ta. Deschide-ți larg atenția către Mine, copilul Meu, iar Eu o voi umple.”
Planul
Atenția este un dar de la Dumnezeu, dar este și un act al voinței noastre. De aceea, avem nevoie de un plan.
Asemenea psalmistului, folosim expresia „voi face”: „Mă gândesc adânc la poruncile Tale.”, „Îmi întind mâinile spre poruncile Tale.”, „Niciodată nu voi uita poruncile Tale” (Psalmul 119:15, 48, 93). Da, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi face aceste lucruri.
În general, când citim Biblia, ne confruntăm cu două feluri de distrageri: cele banale și cele apăsătoare.
Printre distragerile banale se numără știrile, mesajele electronice și curiozitatea de a vedea câte persoane au apreciat ultima noastră postare de pe Instagram. Distragerile apăsătoare pot fi conflictele din relații, dificultățile de la locul de muncă sau sarcinile importante pe care ne temem că le vom uita.
Două tipuri de planuri ne pot ajuta să ținem la distanță aceste distrageri.
Mai întâi, hotărăște-te să îndepărtezi distragerile banale. Imaginează-ți că ai putea apăsa un buton care să-i ofere creierului tău o mică doză de plăcere. Fără îndoială, un asemenea buton ți-ar distrage atenția în timp ce citești Biblia. Însă ar conta foarte mult dacă butonul s-ar afla pe masa de lângă tine sau dacă ar fi ascuns într-un dulap, la etaj.
Telefonul tău este acel buton.
Pentru timpul în care citești Biblia, contează enorm dacă telefonul se află la o întindere de braț sau dacă trebuie să traversezi camera ori să urci un rând de scări pentru a ajunge la el. Dacă există și alte lucruri care te distrag la fel de ușor, aplică același principiu: ține lucrurile banale cât mai departe de locul în care citești Biblia.
În al doilea rând, pregătește-te să prinzi distragerile apăsătoare.
Unele gânduri sunt atât de stăruitoare, încât nu putem merge mai departe până când nu le acordăm într-un fel atenție. Dar cum ne putem ocupa de ele fără să ne lăsăm absorbiți de ele? Eu consider că este folositor să țin în apropiere un carnețel și un pix, care să funcționeze asemenea unei colivii în care pot prinde gândurile ce încearcă să mă distragă. Faptul că notez o idee sau o sarcină nu înseamnă că am și rezolvat-o, dar măcar am siguranța că nu o voi uita.
Frământările mai adânci nu pot fi, de obicei, ținute sub control prin simplul fapt că le așternem pe hârtie. Atunci când rănile și durerile sufletești, jignirile și regretele ne tulbură atenția, este înțelept să transformăm frământarea minții în rugăciune. Varsă-ți înaintea lui Dumnezeu toate necazurile. Spune pe nume fiecare durere. Lasă-le în mâinile Sale, care poartă grijă de toate. Apoi întoarce-te la glasul Lui din Scriptură.
Rugăciunea
Atenția presupune și o alegere din partea noastră, dar este, mai presus de orice, un dar al lui Dumnezeu. De aceea, nu ne limităm la a face un plan, ci ne și rugăm.
Asemenea psalmistului, nu spunem doar „voi face”, ci și „Te rog, ajută-mă”: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale.”, „Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale.”, „Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deșarte” (Psalmul 119:18, 36,37).
Prin rugăciune, paginile Scripturii se luminează de frumusețea lucrurilor minunate pe care le cuprind.
În capitolul anterior celui în care Isus a intrat în casa Mariei și a Martei, El a urcat pe un munte împreună cu Petru, Iacov și Ioan. „Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare” (Luca 9:29). Isus, fiul tâmplarului din Nazaret, a fost schimbat la față înaintea lor. Ucenicii I-au văzut slava. Și niciunul dintre ei nu a fost distras de altceva.
Când același Domn a intrat în casa celor două surori, cu siguranță că Maria a putut sta la picioarele lui Isus fără să fie distrasă tocmai pentru că întrezărise ceva din slava Lui orbitoare. Cu ochii inimii, Îl vedea pe Cel care strălucea asemenea soarelui. Cu urechile sufletului, auzea ecoul glasului Tatălui spunând: „De El să ascultați!” (Luca 9:35).
Iar Maria a ascultat. Ea „s-a așezat jos, la picioarele Domnului, și asculta cuvintele Lui” (Luca 10:39).
Prin rugăciune, ne așezăm la picioarele lui Isus și Îl vedem așa cum L-a văzut Maria.
În unele dimineți deosebite, când Biblia ne este deschisă înainte, masa din bucătărie se transformă într-un munte al Schimbării la Față. Sufrageria devine un loc sfânt. Urcăm într-un loc în care distragerile nu îndrăznesc să se apropie.
Desigur, Dumnezeu poate răspunde rugăciunilor noastre făcute pentru a primi mai multă atenție fără să ne ofere o experiență spirituală copleșitoare, asemenea uneia trăite pe vârful unui munte, care să ne lase fără cuvinte înaintea Lui.
Cel mai adesea, probabil că vom simți pur și simplu că mintea ne este mai liniștită, iar inima mai sensibilă. Vom observa că reușim mai ușor să alungăm distragerile și că suntem mai pregătiți să răspundem Cuvântului lui Dumnezeu.
Dar acest lucru se va întâmpla numai dacă ne rugăm. Ce s-ar întâmpla dacă, în fiecare dimineață, înainte de a ne deschide Biblia, am lua un verset din Psalmul 119 sau dintr-un alt pasaj al Scripturii și l-am transforma într-o rugăciune pentru atenție?
Comoara
De fiecare dată când citim Biblia cu suficientă atenție, plecăm având în mâini o comoară: un cuvânt mai valoros decât argintul și aurul (Psalmul 119:72).
Sarcina noastră este apoi să păstrăm această comoară: „Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ți urechea la vorbele mele! Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale!” (Proverbele 4:20,21)
Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său nu doar pentru a ne întâlni în momentul în care îl citim, ci și pentru a ne pregăti pentru orele care urmează. Prin Cuvântul Său, El ne face gata să ne împotrivim ispitei, să îndurăm disconfortul, să umblăm în faptele bune și să-L păstrăm întotdeauna înaintea ochilor noștri. Cuvântul Lui este comoara de care avem nevoie astăzi.
Uneori, trăiesc asemenea unui om cu buzunarele găurite, care își pierde comoara înainte de jumătatea dimineții. Dar ce s-ar întâmpla dacă tu și cu mine am asculta glasul înțelepciunii și nu am lăsa cuvintele Scripturii să dispară dinaintea ochilor noștri? Ce s-ar întâmpla dacă am deveni nu doar cititori tot mai atenți ai Cuvântului lui Dumnezeu, ci să-L păstrăm tot mai grijulii?
Am putea scrie pe un cartonaș un verset din pasajul citit. Am putea reveni pentru câteva minute la acel text după masa de prânz. I-am putea trimite unui prieten un mesaj despre un adevăr pe care l-am descoperit. Am putea lăsa pasajul respectiv să modeleze rugăciunile pe care le rostim înainte de masă. Sau am putea face oricare dintre alte o sută de lucruri prin care să tratăm cuvintele lui Dumnezeu ca pe o adevărată comoară.
Distragerile zilei vor continua să apară, iar multe dintre ele vor încerca să ne acapareze întreaga atenție. Dar atunci ne băgăm mâna în buzunar și simțim din nou aurul.
Ne întoarcem gândurile spre Biblie și ne amintim din nou de Dumnezeul nostru. Iar pe tot parcursul zilei revenim la acea parte bună, care este comoara, care este cea mai bună decât toate celelalte (Luca 10:42).