Singuri nu vom putea birui. Dumnezeu aduce frați și surori în Hristos în viețile noastre pentru a ne sprijini pe drumul către cer. Acesta este de fapt una dintre marile teme din celebra alegorie a lui Bunyan, „Călătoria creștinului”. Credinciosul și Speranța sunt prietenii de care Creștinul are nevoie, comunitatea lui, pe calea către porțile Cetății Cerești. Acesta este un subiect pe care îl abordăm astăzi într-o discuție despre o întrebare foarte specifică din partea unui ascultător anonim. Iată-l.
„Bună ziua, pastor John. Mă gândeam la 1 Corinteni 10:13, care vorbește despre faptul că Dumnezeu oferă o cale de ieșire din ispită, și am început să mă gândesc la răstignirea lui Isus, în special la momentul în care Simon a fost obligat să poarte crucea lui Isus. În studiul meu, am descoperit că acest act poate fi văzut ca o providență a lui Dumnezeu pentru Isus, ajutându-l să îndure durerea inimaginabilă a crucificării. Deoarece Isus a venit să experimenteze tot ceea ce înfruntă omenirea, inclusiv suferința, se pare că Dumnezeu nu i-a permis lui Isus să se bazeze pe puterea sa divină pentru a purta crucea. În schimb, implicarea lui Simon în purtarea crucii i-a oferit lui Isus o alinare fizică, permițându-i să îndure suferința până la capăt.
Acest lucru mă face să mă întreb dacă, într-un fel, actul de ajutor divin oglindește modul în care Dumnezeu ne oferă mijloace pentru a îndura propriile noastre ispite și încercări, așa cum este promis în 1 Corinteni 10:13. Oare în momentele noastre cele mai grele, când suntem ispitiți peste puterile noastre, providența lui Dumnezeu — fie prin ajutorul Său direct, fie prin intermediul altora — ne oferă ceea ce avem nevoie pentru a merge mai departe? Aș vrea să discutăm despre legătura dintre suferința pe care Hristos a îndurat-o și răbdarea noastră în momentele dificile.”
Simon și Isus
Încep prin a spune câteva lucruri despre Simon și rolul său în purtarea crucii lui Isus. Apoi, vreau să accentuez un lucru extrem de important: Dumnezeu aduce în viața noastră oameni care ne sprijină să putem răbda în suferință.
Dacă aș predica despre Simon, probabil că nu m-aș concentra pe faptul că el a intrat în scenă la momentul potrivit pentru a-l ajuta pe Isus să-și îndeplinească misiunea, tocmai când puterea umană a lui Isus era pe cale să se epuizeze. Pur și simplu nu știm asta. Poate că este adevărat — nu am nicio obiecție teologică în privința asta — dar textul nu oferă o explicație clară pentru asta, spre deosebire de alte câteva lucruri care sunt clar prezentate.
De exemplu, Simon este din Cirene, menționat în toate cele trei Evanghelii în care este consemnat acest lucru. Aceasta este capitala provinciei romane Cirenaica. Aceasta este astăzi Libia, în Africa de Nord. De ce se menționează acest lucru? De fapt, de ce se menționează numele lui? Avem aici un străin, care îi este alături lui Isus în suferința pe care o poartă pentru noi, ceea ce este, poate, o imagine a uceniciei, deoarece Isus a spus că a-L urma înseamnă a purta o cruce. De aici aș începe. Aș acorda atenție doar celor menționate, evitând presupunerile că Isus ar fi fost epuizat din cauza loviturilor.
Răbdarea și sprijinul
Totuși, această întrebare este mult mai importantă și mai profundă decât reflecțiile asupra lui Simon. Întrebarea este dacă această imagine a lui Isus fiind ajutat este similară cu 1 Corinteni 10:13, care spune: „Nici o ispită” – sau nici o încercare. Cuvântul pentru încercare și ispită este același cuvânt în greacă, și vă recomand ca atunci când citiți 1 Corinteni 10:13 să încercați ambele variante pentru a vedea care se potrivește situației voastre, deoarece este valabil atât pentru ispită, cât și pentru încercare. „Nu v-a cuprins nicio (încercare) care să fie peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui să fiți (încercați) peste puterile voastre, ci odată cu (încercarea) a pregătit și o cale de ieșire, ca s-o puteți răbda.”
Iar întrebarea pe care o pune prietenul nostru este următoarea: „Ar putea fi oare vorba despre faptul că în momentele noastre cele mai grele, când suntem ispitiți (sau încercați) peste puterile noastre, providența lui Dumnezeu — fie prin ajutorul Său direct, fie prin intermediul altora”, spune el, „ne dă ceea ce avem nevoie pentru a merge mai departe?” Răspunsul este categoric da. Asta transmite 1 Corinteni 10:13.
Să observăm trei lucruri din Scriptură. În primul rând, observă că trebuie să răbdăm până la sfârșit pentru a fi mântuiți. Marcu 13:13: „Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit.” Iacov 1:12: „Fericit este omul care îndură ispita! Căci, după ce a fost dovedit bun, va primi coroana vieții, pe care a promis-o Domnul celor ce-L iubesc.” Trebuie să răbdăm. Trebuie să continuăm să ne încredem în Hristos. Dacă ne pierdem credința și renunțăm la încrederea noastră, vom arăta pur și simplu că nu am fost niciodată născuți din nou, că nu am avut niciodată viața veșnică și că suntem pierduți.
Iată al doilea lucru de remarcat: nu numai că trebuie să răbdăm, ci vom răbda. Vom răbda până la sfârșit. Cei pe care Dumnezeu i-a ales înainte de întemeierea lumii vor ajunge la credință; credința duce la îndreptățire, îndreptățirea la perseverență, perseverența la glorificare, iar glorificarea înseamnă mântuire și viață veșnică. (Aceasta este parafrazarea mea din Romani 8:30.) Deci, da, trebuie să perseverăm; vom persevera.
Acum, iată al treilea lucru, care are legătură directă cu întrebarea. Dumnezeu folosește mijloace nu numai pentru a ne aduce la pocăință și credință (credința vine din auzire, iar auzirea din Cuvânt, Romani 10:17), ci folosește mijloace, mijloace umane, pentru a ne menține în credință. Siguranța veșnică este un proiect comunitar.
Perseverența și ajutorul
Iată pasajul esențial care vorbește despre acest lucru, Evrei 3:12-14: „Fiți atenți, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea, necredincioasă.” „Fraților” – el se adresează creștinilor – „fiți atenți… ca nu cumva vreunul dintre voi… o inimă rea, neccredincioasă, care să-l depărteze de Dumnezeul cel Viu, ci îndemnați-vă unul pe altul în fiecare zi” — aceasta este instrumentul uman, mijlocul uman — „cât timp se zice „astăzi“, astfel încât niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Căci am devenit părtași ai lui Cristos dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit convingerea noastră de la început”.
O, cât de importante sunt aceste cuvinte pentru fiecare creștin care intenționează să persevereze până la sfârșit și să fie mântuit. În primul rând, există o avertizare împotriva unei inimi necredincioase care ne face să ne îndepărtăm de Dumnezeul cel viu. Și știu că sunt unii care gândesc că Dumnezeu nu ar trebui să ne vorbească astfel dacă suntem creștini. Dumnezeu nu ar trebui să ne avertizeze astfel. Dar eu aș spune că, din moment ce avertismentul există, ar trebui să credem că acesta este modul în care Dumnezeu îi ferește pe copiii Săi de cădere. „Nu respingeți darul prețios pe care Dumnezeu vi l-a oferit pentru a vă ajuta să perseverați până la sfârșit — un avertisment menit să vă păzească de cădere.”
Apoi, alături de avertisment, el oferă instrucțiuni practice foarte specifice. „Îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, cât timp se zice „astăzi””, ca aceștia să nu se împietrească și să nu se abată. Nu lăsați să se întâmple asta. Dumnezeu folosește îndemnurile umane ale prietenilor, pastorilor, familiei, cărților, e-mailurilor și predicilor de pe internet pentru a ne menține credincioși. Siguranța veșnică este un proiect comunitar.
Nu ar fi o contradicție să spunem: „Isus nu ar fi ajuns la cruce dacă Simon nu l-ar fi ajutat”, dacă spunem și: „Dumnezeu a plănuit în mod infailibil ca Simon să-l ajute”. Acum, nu știu dacă este adevărat că Isus nu ar fi ajuns la cruce fără Simon. Spun doar că nu ar fi o contradicție să spunem: „El nu ar fi reușit fără Simon”, dacă spunem și: „Dumnezeu a plănuit în mod infailibil ca Simon să-L ajute să reușească”.
Și același lucru este valabil pentru orice ajutor de care avem nevoie de la oameni pentru a persevera până la capăt în credință. Nu este o contradicție să spunem: „Trebuie să rămânem statornici în credință până la capăt; nu vom reuși fără mijloacele pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru a ne ajuta să ajungem acolo”, dacă spunem și: „Dumnezeu va avea grijă ca acele mijloace să apară și ca noi să răspundem la ele”. El va avea grijă de asta. 2 Petru 2:9 spune: „Domnul știe cum să-i scape pe cei evlavioși din încercare și să-i păstreze pe cei nedrepți ca să fie pedepsiți în Ziua Judecății,” Într-adevăr, așa este. Și unul dintre modurile în care o face este prin a-i determina pe oameni să ne avertizeze și să ne îndemne să avem încredere în promisiunile lui Dumnezeu și să mergem mai departe.
Pavel ne oferă o încurajare uimitoare în 2 Corinteni 9:8: „Și Dumnezeu poate să reverse peste voi orice har, pentru ca, având întotdeauna de toate din abundență, să lăsați să se reverse din voi orice faptă bună.” Cu alte cuvinte, pentru fiecare lucrare a credinței pe care Dumnezeu ne cere să o ducem la îndeplinire, El ne dă harul necesar pentru a o realiza. El nu ne lasă niciodată singuri. Așadar, trebuie să perseverăm și vom persevera, pentru că vor exista Simoni din Cirene care să ne ajute să purtăm povara.