cross one radio logo

Când am început să lucrez la Desiring God, pe un perete din birou era atârnat un monitor. Dintre multe alte funcții utile, acesta arăta personalului nostru câte persoane se aflau pe site în timp real. Dacă te uitai în partea de jos, puteai vedea câți utilizatori se aflau pe anumite pagini. Astfel, pentru un articol nou publicat în acea dimineață, puteai să te uiți și să vezi câteva sute de persoane pe pagină. Puteai să urmărești creșterea numărului de utilizatori pe măsură ce articolul se răspândea, iar câteva ore mai târziu să vezi cum acesta atinge un nivel maxim și începe să scadă încet.

Cu timpul, acel monitor, ca ochiul fără pleoape al lui Sauron, a ajuns să mă privească fix. Am văzut cum unele dintre articolele mele au fost doborâte în plin zbor. După-amiaza, articolul se scufunda în câteva zeci. Mă cuprindea o furnicătură caldă: nesiguranța. Am muncit din greu la acel articol. Am crezut că îl vor citi mai mulți oameni. Este aceasta cu adevărat chemarea lui Dumnezeu pentru viața mea?

Îmi amintesc că am rezonat cu Shakespeare atunci când a descris omul ca nefiind capabil să simtă ceea ce e al lui, decât prin reflectarea altora („Troilus și Cresida”). El a vrut să spună că un om nu poate ști că el însuși este ceea ce crede că este decât dacă ceilalți recunosc acest lucru. Eram oare bun? Nu puteam ști decât prin reflectarea altora. O admirație călduroasă sau numere mari pe un ecran trebuiau să-mi spună acest lucru. Dacă un scriitor publică un articol, dar nu primește nici un compliment, merita oare să fie scris? Tentația începe să se strecoare înăuntru: Vor fi ei impresionați? Va fi suficient de bun pentru a fi de invidiat?

Ecranul respectiv mi-a arătat nu numai vizualizările mele, ci și pe ale altora. Sunt sigur că vă puteți imagina tentația: Monitor, monitoraș, cine e cel mai citit scriitoraș? Deși nu toți suntem scriitori, cu toții cunoaștem ispita, nu-i așa? Poate că urmărim statistici diferite, dar fiecare dintre noi are monitoarele sale.

Ochiul bolnăvicios

Ce este invidia?

Invidia: Fiica preferată a mândriei, apetitul întunecat care transformă aliații în dușmani și îngerii în demoni.

Invidia: Luna rivală incapabilă să împartă cerul cu soarele, de teamă să nu se descopere că are lumina cea mai mică.

Invidia: Geneza crimei umane, un păcat despre care sângele lui Abel încă mai vorbește.

Invidia: Boala care se agravează odată cu binecuvântările oferite de Dumnezeu altora.

Invidia: Acel vânt amar care dă fiori regelui, chiar și după victorie, când aude cântând pe străzi: „Saul a ucis miile lui, și David cele zece mii ale lui” (1 Samuel 18:7).

Când Mândria a auzit acest cântec, textul ne spune: „Și din ziua aceea, Saul l-a privit cu suspiciune pe David.” (1 Samuel 18:9). Ochiul însângerat pus pe succesele altora, grimasa lăuntrică atunci când alții sunt mai bine observați, mai bine complimentați sau (nu-ți place să recunoști) pur și simplu mai buni decât tine la lucrul la care ești bun. Cunoașteți ochiul acela bolnăvicios care se uită de sus la frați, cu sulița în mână, și se gândește: „Îl voi pune la zid pe David”? Cu toții avem sulițele noastre. Avem modurile noastre de a explica de ce rivalii noștri nu sunt chiar atât de talentați sau de minunați sau de frumoși sau de evlavioși.

Invidia, vrăjmășia care îndeamnă pe om să-și ucidă fratele sau omul pe Dumnezeul său: „Vreți să vi-L eliberez regele iudeilor?” a întrebat odată Pilat. „Căci știa că din invidie Îl dăduseră conducătorii preoților pe mâna lui” (Marcu 15:9-10).

Înțelepciunea demonilor

În timpul acelui anotimp al ispitelor, Dumnezeu mi-a dat harul să fac ceea ce firea mea protesta: într-o zi, am luat deoparte un frate și i-am mărturisit tentațiile mele de a-l invidia pe el și succesul său recent. A fost o lumină umilitoare, jenantă și ucigătoare de păcate. Ești tentat să invidiezi pe cineva apropiat ție? Gândește-te să le mărturisești ispita pentru a putea lupta împreună împotriva acestei înțelepciuni demonice.

„Demonică” nu este o hiperbolă. Apostolul Iacov scrie: „Însă, dacă în inima voastră aveți invidie amară și ambiție egoistă, să nu vă lăudați cu aceasta și să nu mințiți împotriva adevărului! Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, demonică. ” (Iacov 3:14-15).

Cum să ne împotrivim? Pentru a răspunde, vreau să aduc în discuție demonul fictiv al lui C.S. Lewis, Sfredelin, pentru a ne ajuta, nu cu diagnosticul (în care Lewis excelează), ci pentru a ne îndruma spre un leac. În scrisoarea 14 din Scrisorile lui Sfredelin, demonul îi scrie nepotului său:

„Dușmanul vrea să-l aducă pe om la o stare de spirit în care ar putea proiecta cea mai bună catedrală din lume, știind că este cea mai bună și bucurându-se de acest lucru, fără a fi mai mult (sau mai puțin) sau altfel bucuros că a făcut-o decât ar fi fost dacă ar fi fost făcută de altcineva. Dușmanul vrea ca, în cele din urmă, să fie atât de liber de orice prejudecată în favoarea sa, încât să se poată bucura de propriile talente cu aceeași mândrețe și recunoștință ca și de talentele vecinului său – sau de un răsărit de soare, de un elefant sau de o cascadă.”

Nu-ți dorești o astfel de inimă? Genul care să spună împreună cu Moise, indiferent de darurile tale particulare, „O, de-ar fi toți profeți!” (vezi Numeri 11:29). Sau: „O, de-ar fi toți mame mature, predicatori puternici, oameni ingenioși care trăiesc pentru gloria lui Dumnezeu!”. Să fim ca Pavel, atât de preocupat de treburile Stăpânului, încât să nu mai permitem invidiei să se așeze în viețile noastre.

Este adevărat că unii Îl proclamă pe Cristos din invidie și ceartă, iar alții din bunăvoință. Aceștia din urmă Îl proclamă din dragoste, știind că am fost pus aici pentru apărarea Evangheliei. Dar ceilalți Îl proclamă pe Cristos din ambiție egoistă, nu în mod sincer, ci gândind să mai adauge un necaz la lanțurile mele. Dar ce contează? Indiferent în ce fel, fie în prefăcătorie, fie în adevăr, Cristos este proclamat, și de acest lucru mă bucur. Da, și mă voi bucura. (Filipeni 1:15-18)

Doamne, dă-ne inimi ca aceasta.

Doctrina darurilor date

Screwtape continuă să evidențieze o doctrină pe care Dumnezeu a folosit-o în viața mea pentru a da jos monitoarele de pe zidurile inimii mele.

„Vrăjmașul va încerca, de asemenea, să facă reală în mintea pacientului o doctrină pe care o profesează cu toții, dar pe care le este greu să o trăiască cu adevărat – doctrina că nu s-au creat singuri, că talentele le-au fost date și că ar putea la fel de bine să fie mândri de culoarea părului lor.”

Ar putea la fel de bine să fie mândri de culoarea părului lor. Dragi creștini, darurile voastre – sunteți pregătiți? – sunt daruri. Voi exercitați numai și numai daruri de la Dumnezeu – și asta pentru zidirea altora. Ori de câte ori începeți să credeți că, până la urmă, sunteți cu adevărat ceva, puneți întrebarea lui Pavel: „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7).

Gravate peste cele mai bune succese ale noastre, cele mai bune lucrări, cele mai bune momente vor fi două cuvinte: Lucruri primite. Sau un singur cuvânt: Har. Această doctrină ne eliberează să trăim în comunitate cu alții mai (și mai puțin) talentați decât noi și – îndrăznesc să spun – chiar să sărbătorim realizările altora.

Mături pentru a mătura podeaua

Ioan Botezătorul este un exemplu atât de bun pentru noi. Ucenicii săi l-au ispitit către invidie: „Rabbi, iată că Cel Ce era cu tine dincolo de Iordan, Cel despre Care tu ai mărturisit, botează și toți se duc la El!”. (Ioan 3:26). Care este primul lucru care îi iese din gură? „Omul nu poate primi decât ceea ce i-a fost dat din Cer.” (Ioan 3:27).

Permiteți-mi să vă împărtășesc o poezie pe care am scris-o în urmă cu un deceniu, meditând la această scenă dintre Ioan și ucenicii săi:

Ucenicii
Rabbi, am să-ți dau o veste,
Mă tem că n-o vei primi bine.
Un alt frate s-a pregătit să plece
La Omul de pe malul celălalt.

Ai spus că ne va lua păcatul,
Și toți Îl caută zi și noapte?
Mă întreb ce ai de spus,
Ar trebui oare să domnească?

Pe malul celălalt este El acum
Botezul Lui e ca al tău?
Este și el „Botezătorul”?
Așteptăm răspunsul tău…

– Ioan

Un om nu poate primi decât ce-i este dat de Sus,
Sandalele Lui… încă nu îndrăznesc să I le dezleg,
Așa că eu vă întreb de ce
Încă sunteți cu mine pe acest țărm?

Cel care vine după mine e mai înainte.
Eu botez cu apă, nimic mai mult.
Eu sunt doar mătura ce mătură podeaua,
înainte ca Regele să intre.

Iată-L pe Cel din neamul lui David,
Mirele ce-Și câștigă Mireasa,
Mielul care ne ia păcatul,
Și vindecă toate bolile noastre.

Cel în fața căruia se pleacă genunchii păcătoșilor,
Nu are Duhul cu măsură,
Tatăl Își găsește toată plăcerea în El
Și toată creația Îl salută.

Nu e ca și cum misiunea eșuează,
Când Stăpânul este deasupra sclavului.
Toți ucenicii să se pregătească să treacă,
La Omul de pe malul celălalt!

El trebuie să crească; noi trebuie să scădem. Talentele noastre ne sunt date pentru Hristos. Noi nu suntem decât niște mături pentru a mătura podeaua înainte ca Regele să vină din nou.

Sursa: Desiring God