Filmele și serialele se aseamănă cu predicile. Dau învățătură. Ilustrează. Îndeamnă. Încearcă să te convingă de ceva. Toate producțiile acestea încearcă să ne transmită ceva.
Ele nu își expun planul, nu prezintă ideea principală și nu enunță propunerea pe care urmează să o adopte. În schimb, acestea folosesc ușa din spate a imaginației pentru a influența: ele spun o poveste. Furtișagul lor le face periculoase. Ele țintesc credința omului fără să alarmeze rațiunea acestuia. Actorii și actrițele foarte bine pregătiți devin predicatorii noștri.
Așadar, atunci când stăm și sorbim din hidrantul Hollywood-ului, un loc cunoscut pentru faptul că îneacă lumina în întuneric, de ce ne mirăm când consecințele își fac aparițita? Putem fi catehizați ore în șir în ceea ce lumea crede, iubește și vinde, dar credem că ieșim nevătămați doar pentru că „este doar un film”.
Mesajele sunt previzibile.
Pentru a fi fericit, trebuie să rămâi sincer cu tine însuți.
Culcă-te cu cine vrei; trăiește pentru cine vrei; fă doar ceea ce îți aduce bucurie.
Binele și răul sunt structuri sociale. Răufăcătorii sunt modelați de păcatele altora împotriva lor.
Creștinii sunt într-adevăr cei mai neinteresanți și ipocriți oameni din lume.
Nu există demoni, îngeri sau miracole; nu există rai sau iad.
Nu există niciun Dumnezeu care să vină să judece lumea cu dreptate.
Isus Hristos este irelevant — cu excepția înjurăturilor.
„Lumea”, scrie David Wells, „este acel sistem de valori care, în orice cultură, îl are în centrul său pe păcătosul căzut, care nu ține cont de Dumnezeu sau de Cuvântul Său și care, prin urmare, consideră păcatul ca fiind normal și dreptatea ca fiind anormală” (No Place for Truth, 215). Nu este aceasta chiar definiția multor spectacole din zilele noastre? Atât de multe dintre filmele și emisiunile noastre hrănesc mondenitatea. Ele apără convingerile care plasează omul în centru, apreciază păcatul ca fiind normal și marchează neprihănirea ca fiind comică sau ofensatoare.
Comediile romantice
Priviți la modul în care sunt prezentați bărbatul și femeia. Să presupunem că cineva se așează lângă tine pe canapea și îți spune următoarele. Cât timp ai suporta compania acestei persoane?
„Bărbații sunt complet idioți. Dacă femeia nu îi educă, sunt lipsiți de speranță. . . . Femeile sunt la fel de puternice ca bărbații, la fel de capabile precum aceștia, la fel de asertive și la fel de pregătite pentru a conduce — de fapt, adesea mai bune decât bărbații. . . . În ciuda a ceea ce spun creștinii, dragostea este dragoste, indiferent pe cine iubești. . . . Pactul matrimonial este obligatoriu doar atâta timp cât este convenabil. . . . Este o tragedie pentru o femeie să aibă grijă de casă. . . . Modestia nu câștigă niciodată bărbatul. . . . Creșterea copiilor este una dintre cele mai opresive părți ale existenței umane. . . . Ești un ratat total dacă ești încă virgin.”
Cu toate acestea, după ce dați afară o astfel de persoană din casa voastră, vă așezați la loc pe canapea și apăsați butonul de play. Permițând acestor celebrități să își petreacă următoarele două ore gravând artistic același scenariu în inima voastră. Vă așezați să vizionați o emisiune care poate fi la fel de lungă precum o lună întreagă de predici, ascultând chiar opusul a ceea ce vă învață Scriptura, oferindu-vă o viziune asupra lumii extrem de diferită. Și apoi ne întrebăm de ce căsniciile noastre se aseamănă cu cele ale lumii, de ce bărbatul cu care vrei să te întâlnești nu prea se aseamănă cu Hristos, de ce râvna noastră pentru veșnicie este știrbită, de ce învățătura Bibliei pare atât de nedreaptă și de ce Hristos și împărăția Sa par atât de ciudate și ireale.
Așteptați un soț sau o soție care să vă completeze? Femei, sunteți în căutarea unui soț care să fie mai mult decât un ajutor potrivit — ci un sprijin neclintit pentru visele, cariera și obiectivele dumneavoastră? Admirați femeile din emisiunile de televiziune care se laudă că au libertate stând departe de treburile casnice și departe de îngrijirea copiilor? Femei care iau în derâdere însăși ideea de a fi supuse unui soț? Aceste femei batjocoresc Cuvântul lui Dumnezeu (Tit 2:3-5).
Bărbați, v-ați lăsat catehizați de filme cu bărbați care trăiesc fără coloană vertebrală, care nu fac decât să cadă în mâinile nevestelor lor care îi conduc? Sau, apucându-vă furca în semn de revoltă, scăpați de pasivitatea domestică a ratatului modern de pe ecran în emisiuni, filme sau conturi de social media cu playboy și bătăuși care spun povești despre cât de uimitoare sunt viețile lor de curvie, copii bastarzi și isprăvi fizice, încercând totodată să vă învețe despre noblețe și auto-disciplină? Acești bărbați, lipsiți de demnitate, se supun orbește și nu ar ezita să te distrugă, dacă asta le-ar cere cineva.
Rotten Tomatoes
Cred că putem învăța de la generațiile din urmă care nu s-au înecat în diversiunile noastre. De multe ori i-am respins pe predicatorii vremurilor trecute când au deplâns teatrul. Ei acuzau teatrul pentru faptul că ne corupe societatea și exportă viciul și ateismul. Când predicatorii aruncau cu critici asupra teatrului, eu nu făceam decât să râd nervos, de parcă nu-i auzeam. Părea exagerat.
Cu toate acestea, am vrut să știu de ce protestau, așa că am citit recent un tratat împotriva teatrului scris de un cleric în secolul al XIX-lea. Potrivit lui Hiram Mattison (1811-1868), vechii moraliști păgâni, biserica primară și biserica vremurilor trecute s-au unit pentru a protesta împotriva teatrului ca „școală a viciului”.
Acum, mersul la teatru atunci și mersul la film astăzi nu sunt pe deplin comparabile, dar reproșul său se răsfrânge cu forță asupra multor servicii din confortul casei noastre. El acuză o piesă importantă a vremii sale:
În afară de blasfemia care umple piesa, ce ar putea să iasă din ea decât răul în sine? Viciul este un lucru plăcut. Licențiozitatea este lăudabilă. Religia autentică este condamnată. Oamenii răi sunt cei care comit fapte bune — și toate faptele rele sunt comise de oameni buni. . . . Dacă lucrarea lui Isus a fost ascendentă— atunci lucrarea acestei piese este descendentă. Alegeți ce evanghelie veți îmbrățișa.
Puține emisiuni de televiziune și filme mainstream scapă de spiritul acestei cenzuri. Nu uitați, compania proastă distruge morala bună. Împrieteniți-vă cu gangsteri, prostituate, escroci, bufoni, adulteri, criminali, blasfemiatori și alții asemenea lor și așteptați-vă să se producă în voi degradarea. „Doar oferă-le ecranul”, le spune Satana demonilor săi. „Vom vedea cât timp vor rezista”.
Devorându-ne pe noi înșine
Am descoperit recent că șerpii sunt cunoscuți pentru faptul că se sinucid involuntar. Așa cum se întâmplă, fie din cauza confuziei, fie din cauza foamei sau a stresului, șarpele își înghite propria coadă și continuă să mănânce din corpul său până când se epuizează și moare. Ne descrie acest lucru pe mulți dintre noi? Suntem stresați, nefericiți, înfometați spiritual și, astfel, stăm amorțiți pe canapea, devorându-ne propriile suflete cu un divertisment fără noimă?
Ideea nu este să nu urmărim niciodată un film, o emisiune sau un joc. O piesă de teatru s-a dovedit a fi un balsam pentru sufletul meu anul trecut.
Ideea este următoarea: nu priviți niciodată cu nepăsare modul în care alegeți să vă distrageți atenția în situații tensionate. Lăsați lumea să se compromită și să consume acest divertisment punându-și în pericol sufletul; voi nu ar trebui. Majoritatea programelor, recunoaștem, probabil că nu ne îndreaptă privirea prea mult spre cer. Generațiile anterioare de creștini păreau mai conștiente de acest lucru și mai neîndruplecte față de mondenitate. Ei se întrebau unii pe alții: „Nu știți că prietenia cu lumea înseamnă dușmănie față de Dumnezeu?” (Iacov 4:4).
Creștinule, nu-i permite altuia să te îndepărteze de bine, de adevăr și de frumusețea autentică. Alege ce povești vei îmbrățișa, ce evanghelie vei crede și ce predici — ale lui Dumnezeu sau ale lumii — te vor forma.