„Un om care respinge cu încăpățânare mustrările, va fi zdrobit deodată și nu va putea fi vindecat.” (Proverbe 29:1)
Se simte ofensat când i se dă o sugestie și roșește imediat ce este corectat. Da, păcătuiește — dar nu ține de tine să-l aduci pe drumul cel bun. Corecțiile nu-l ajută, dimpotrivă, îl întărâtă. Nu e cunoscut pentru tăria de caracter, ci pentru încăpățânarea lui — un om care face doar ca el, indiferent ce i-ai spune.
El este convins că are mereu dreptate. Prietenii — dacă mai pot fi numiți așa — încearcă, cu curaj, să-l ajute să vadă unde greșește. Îi vor binele, vor mai mult pentru el. Dar cât curaj îți trebuie să încerci să îndrumi un taur trăgându-l de ureche? Se repede înainte, fără să se uite în jur, indiferent pe cine calcă în picioare. Dumnezeu îi vorbește — dar el închide ușa. Înțelepciunea strigă — dar el se dă la o parte. Nici dragostea nu-l poate opri, nici conștiința nu-l clintește. Încăpăținarea lui e tot mai mare.
Nu este atât de rău pe cât pare, se gândește el. Mă pot opri oricând. Cine sunt ei să judece? El este un prost. Un Nabal. „El este atât de ticălos, încât nimeni nu poate să-i vorbească”. (1 Samuel 25:17). Un fiu prea înțelept pentru tatăl său. O oaie prea deșteaptă pentru păstorii ei. Un bătrân prea mândru pentru schimbare. Refuză cu dispreț mâna care-i aduce darul divin al corecției. Ignoră avertismentele care-l anunță că se apropie de prăpastie. La fel ca Faraon, strigă cu putere de pe tronul zidit de el însuși: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui?” (Exodul 5:2).
Căderea inevitabilă
Cu cât ignoră mai mult avertismentele, cu atât mai neașteptată îi va fi căderea. Neascultarea sfârșește în ruină. Calea lui se termină — „brusc”. Iată ziua despre care credea că nu va veni niciodată, sfârșitul pe care spunea că nu-l va vedea vreodată. Este distrus și nu există remediu pentru boala lui. Nu are parte de a doua șansă. Dumnezeu închide ușa arcei — și începe ploaia. Râsetele ginerilor lui Lot se sting — focul cade peste Sodoma. Profeții nu mai cheamă la pocăință, nu mai anunță nenorocirea — Ierusalimul e deja împresurat, de Babilon, de Roma. Și se apropie ziua când studiile biblice vor înceta, iar slujbele bisericești, așa cum le știm, nu vor mai avea loc. Isus va veni. Încăpățânarea va fi, în cele din urmă, frântă — definitiv.
Boii încăpățânați, greu de îndrumat și imposibil de corectat ajung, mai devreme sau mai târziu, în prăpastie.
Ei se zvârcolesc la fund și gem: „Cum am urât eu disciplinarea! Cum a disprețuit inima mea mustrarea și n-am ascultat de glasul învățătorilor mei, nici nu mi-am plecat urechea la cei ce mă îndrumau!” (Proverbe 5:12-13). Varsă înțelepciunea lacrimi pentru căderea lui? Se întristează ea văzându-i finalul dureros? „Voi râde de nenorocirea voastră, îmi voi bate joc de voi când groaza vă va ajunge, . . când groaza voastră va veni ca o distrugere, și nenorocirea voastră va veni ca o vijelie, când necazul și suferința vor veni peste voi” (Proverbe 1:24-27). Și totuși, credeți că Isus plânge pentru ei? „Cât despre acei dușmani ai mei, care n-au vrut să domnesc eu peste ei, aduceți-i aici și omorâți-i înaintea mea!” (Luca 19:27). Așa cum el nu a luat în seamă strigătele Celui Atotputernic, Cel Atotputernic nu va lua în seamă strigătele lui. Oh, mai mult decât de un cuvânt dur, feriți-vă de o inimă împietrită.
Dragostea ce mustră
Unii dintre voi ați fost „mustrați adesea” ani de zile fără niciun rezultat. Ați fost implorați, avertizați cu sobrietate, ați discutat cu mai multe dintre rudele voastre cele mai apropiate, și totuși încăpățânarea voastră s-a adâncit și mai mult. Ceea ce ați perceput drept o intervenție enervantă a creștinilor a fost, de fapt, invitația răbdătoare a unui Dumnezeu care nu se dă bătut: „Doresc Eu moartea celui rău? zice Stăpânul Domn. Oare nu doresc mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască?” (Ezechiel 18:23). Oferta Sa pentru iertare deplină, alături de promisiunea bucuriilor veșnice în familia Sa, va rămâne neascultată? Și faptul că această ofertă a venit la prețul răstignirii Fiului Său iubit nu va mișca nici măcar o părticică din inima ta de piatră?
Unii dintre voi știți că Dumnezeu vă cheamă să oferiți mustrare, dar totuși rămâneți tăcuți. Sunteți ca Iona, care refuză să meargă la Ninive pentru a transmite mesajul pocăinței. Cu umilință, cu dragoste, cu rugăciune, în mod adecvat, oferă-ți mustrarea. „Ca un cercel de aur și ca un colier de aur pur, așa este mustrarea înțeleaptă pentru o ureche ascultătoare.” (Proverbe 25:12). Rugați-vă să aveți o inimă deschisă și o ureche ascultătoare.
Uneori, e mai bine să nu intervii — până când nu mai ai de ales. Cel care este adesea mustrat, dar se încăpățânează, va fi dintr-o dată frânt dincolo de vindecare. El nu crede în Dumnezeu, dar voi credeți. Nu renunțați. Nu uitați să vă rugați pentru el. Plângeți pentru el. Nu lăsați ca dragostea voastră pentru el să se stingă, chiar dacă acesta lasă să intre în inima voastă „o mare întristare și o durere continuă în inimă.” (Romani 9:2). Acestea sunt avertizări pentru a posti, pentru a mijloci, pentru a vă arăta compasiunea față de el așa cum a făcut Mântuitorul vostru — „Ierusalime, Ierusalime” (Matei 23:37).
Iar noi, creștinii, să fim un popor care primește cu bucurie mustrarea. „Să mă lovească cel drept — aceasta este bunătate! Să mă mustre el — aceasta este ulei pentru capul meu! Să nu-mi feresc capul! Căci rugăciunea mea va fi mereu împotriva răutăților lor.” (Psalmul 141:5). Și totuși, noi tindem să respingem astfel de mustrări. Ne grăbim să criticăm felul în care este transmis mesajul. Dar nu vă feriți capul de acest ulei al mustrării. Primiți-l. Oamenii nesiguri, mândri sau încrezători în propria persoană nu pot suporta mustrarea. Dar voi știți că sunteți departe de voia perfectă a lui Dumnezeu. Și puteți recunoaște asta cu sinceritate, pentru că vă încredeți în neprihănirea lui Isus. Puteți suporta — și chiar primi cu ospitalitate — astfel de cuvinte mustrătoare. Duhul Sfânt folosește oameni limitați și mustrări stângace pentru a ne cizela în asemănarea cu Fiul — până la acel moment fericit, când vom fi vindecați și Îl vom vedea față în față.