Duminică dimineața pentru creștinii obișnuiți
Primul pas este să supraviețuiești atacurilor coordonate din partea copiilor. O pată apare brusc pe rochia fiicei mele. O reacție a fiului meu care răspunde la „ajutorul” surorii sale. Un lego de plastic bine plasat și așezat strategic la baza treptelor. Și, bineînțeles, un scutec murdar tocmai când ne îndreptăm spre ușă.
Liniștiți, în mașină, ne pregătim să ne îndeplinim rolul nostru în slujirea bisericii din care facem parte pentru programul din acea duminică. Nu am nicio îndatorire formală în această săptămână – nu predic, nu urez bun venit și nu fac rugăciunea de mulțumire – dar mă pregătesc totuși împreună cu familia pentru slujire. În mașină ascultăm un cântec de închinare. Făcând viraje de-a lungul drumului principal, ajungem la semaforul ales și începem să ne rugăm pentru slujbă. Muzica se oprește și o liniște se așterne în mașina noastră.
Tată, Te rugăm să fii cu noi în timp ce ne închinăm Ție în duh și în adevăr. Binecuvântează-l pe pastor să propovăduiască Cuvântul Tău cu putere. Dă-ne urechi să auzim și să ascultăm de Cuvântul Tău. Ai milă de poporul Tău iubit. Fă-ne să-L vedem pe Hristos. Dacă unii nu Te cunosc cu adevărat, mântuiește-i. Și, Doamne, pregătește-ne acum să fim o binecuvântare pentru poporul Tău.
După ce parcăm, ne pregătim pentru a ne saluta frații în credință și pentru a ne așeza împreună cu copiii la locurile noastre. Când începe slujba, ne concentrăm asupra versurilor care se cântă, cerându-I lui Dumnezeu să ne încălzească inimile noastre și ale celor din jurul nostru. Cei doi copii mai mari, imitându-și părinții, ridică mâinile în sus. Îl lăudăm cu toată ființa noastră. Doamne, acceptă cântările noastre! Iartă-ne că suntem așa de reci și distrași.
În timp ce închinarea continuă, eu și soția mea vedem câteva fețe noi, unele fețe pe care nu le-am mai văzut de ceva vreme, unele fețe pentru care ne-am rugat. Ne propunem să vorbim cu ele după slujbă.
În curând, predicatorul urcă la amvon. Doamne, dă-i iubire pentru gloria Ta, iubire pentru poporul Tău, iubire pentru cuvântul Tău. Vorbește-ne prin acest om.
După predică, după ce se cântă cântecul final și se dă binecuvântarea, ne uităm în jur – aici începe o mare parte din slujirea noastră. Cu cine am vrea să vorbim, pe cine să încurajăm, pe cine să întâmpinăm în biserică, pentru cine să ne rugăm, pe cine să confruntăm?
Cum plănuiești să Îl lași pe Dumnezeu să îi binecuvânteze prin tine pe oamenii din jur?
Are Biserica mea nevoie de mine?
Iată punctul principal, adevărul care poate schimba în bine umblarea ta cu Domnul și experiența ta cu biserica locală: Dacă Îl cunoști și Îl iubești pe Domnul Isus Hristos, e ceva cu care, cu siguranță, poți să contribui la biserica ta locală în fiecare duminică dimineața.
Crezi acest lucru? Vii nu doar pentru a primi – ceea ce ar trebui să faci – ci și pentru a binecuvânta?
Acest lucru a fost greu de crezut pentru creștinii „obișnuiți” încă de la început. În biserica primară, credincioșii se uitau în bisericile de casă din Corint și vedeau diferite slujiri în Domnul, diferite daruri. Unele păreau mai esențiale, iar altele mai dispensabile.
Răspunzând la o astfel de gândire, Pavel scrie:
„Ochiul nu poate zice mâinii: ,N-am trebuinţă de tine’; nici capul nu poate zice picioarelor: ,N-am trebuinţă de voi.’ Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuinţă.” (1 Corinteni 12:21-22).
În prea multe biserici din zilele noastre, picioarele, mâinile și urechile spun despre ele însele: „Pentru că nu sunt ochi, nu fac parte din trup” (1 Corinteni 12:16) – pentru că nu predicăm, nu învățăm și nu găzduim grupuri mici – nu suntem necesari. Mâinile apar duminica, apatice, doar pentru a asculta cum vorbește gura. Ele se odihnesc în public, tratând biserica locală ca pe un teatru care primește spectatori pentru a privi sfinți mai proeminenți făcând slujire reală.
Nu conduci închinarea. Nu saluți congregația în mod oficial, nu te rogi în timpul serviciului și nici nu dai împărtășania. Nu ești ușier, nu slujești la școala duminicală sau nu conduci o lucrare pentru femei. Ce rol ai cu adevărat? Totul, crezi tu, ar merge la fel de bine și fără tine.
Sper, dragă creștinule obișnuit, că ce-ți voi spune te eliberează de inactivitatea și de anonimatul relativ din diminețile de duminică: Dumnezeu are pentru tine un rol vital pe care trebuie să-l joci de fiecare dată când biserica ta locală se adună.
Slujirea din bancă
Permite-mi să-ți prezint ceea ce alții au numit „slujirea din bancă”. Slujirea pe care tu – creștinul obișnuit – o îndeplinești în fiecare zi a Domnului. Este slujirea celor care nu ies în față, armata care stă înaintea amvonului.
Timp de ani de zile nu am avut nicio idee despre asta. Poate că aduceam oameni la biserică, la slujba pastorului meu. Dar, cu timpul, am descoperit că slujirea pastorului nu o înlocuiește pe a mea; ea o rafinează pe a mea. Ea face ca slujirea noastră să fie mai bună, mai eficientă. Pastorul tău te echipează pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos în maturitate spirituală (Efeseni 4:12-13). Această lucrare se exprimă în diminețile de duminică prin slujire, atunci când te pregătești și îți folosești propriile daruri în cadrul trupului local numit biserică. O mare parte din cea mai bună slujire din bisericile sănătoase este făcută de către cei care nu țin niciodată un microfon în mână.
Așadar, cum poate arăta această slujire? Posibilitățile sunt nesfârșite, dar iată câteva principii pentru a te ajuta să începi:
1. Sosește devreme, rămâi până târziu
Gândește-te la modul în care autorul cărții Evrei descrie alternativa de a nu ne aduna duminica:
„Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie.” (Evrei 10:24-25)
Opusul neglijării întâlnirii nu este doar mersul la biserică – să te furișezi în spate și să fugi repede acasă la ultimul „Amin”. A eșua să ai părtășie cu frații presupune nu doar o lipsă de apropiere, ci și o lipsă de încurajare. Scriitorul pornește de la premisa că întâlnirea cu frații de credință va duce la o încurajare reciprocă la dragoste și la fapte bune. Și nu doar pastorul trebuie să ne încurajeze. Tu să mă încurajezi pe mine, iar eu să te încurajez pe tine. Sau, în prescurtare, ne încurajăm unii pe alții pe măsură ce vedem că se apropie venirea Domnului.
Cum putem face acest lucru dacă evităm să vorbim cu copiii lui Dumnezeu? Cum ne putem încuraja unii pe alții dacă venim târziu și plecăm devreme? Și luați în considerare crearea unui mediu adecvat pentru ca părtășia de după program să se prelungească până la prânz. Nu cu mult timp în urmă, multe biserici considerau că „ziua Domnului” (Apocalipsa 1:10) este ziua Domnului. Toată ziua. Timpul petrecut în preajma fraților în credință este necesar pentru slujirea din bancă.
2. Poartă povara cuiva, în rugăciune
Nu sta în biserică zăbovind în jurul fântânii de binecuvântări.
Fii cu ochii în patru pentru a fi aproape de fratele cu care poate nu ai mai vorbit de mult. Fii cu ochii în patru pentru acea față nouă, aflată în mijlocul mulțimii și care nu are cu cine vorbi. Roagă-te ca Domnul să îți dea o persoană din comunnitatea bisericii pentru care să te rogi – și apoi fă-ți curaj și mergi să vorbești cu ea.
Și dacă este ciudat? Gândește-te la Mântuitorul tău. Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc, a permis să fie biciuit, frânt, torturat, în timp ce sufletul Său a îndurat mânia Tatălui Său, deoarece a considerat interesele noastre mai presus de ale Sale. Noi trebuie să ne asemănăm Lui. Nu putem risca să mergem să facem cunoștință cu cineva sau să pierdem o parte din acel meci de fotbal, de dragul unei conversații adevărate cu cineva?
Un lucru pe care a trebuit să îl învăț este să nu evit contactul vizual cu oamenii de teama unei conversații. Iubirea îi privește pe oameni în ochi și invită la dialog. Pregătește-te pentru astfel de conversații. Împărtășește un verset cu cineva. Vino cu intenția de a pleca cu un motiv de rugăciune pentru o persoană. Nu pleca până nu ai întâmpinat o persoană nouă. Un frate drag din biserica noastră pregătește o banana bread și împarte câte una în fiecare duminică unui musafir nou. Fii creativ.
3. Riscă să ai conversații profunde
Odată ce ai început să vorbești cu cineva nou sau cu un membru pe care nu îl cunoști bine, sau cu cineva pe care îl cunoști deja, dar pe care vrei să îl încurajezi, asumă-ți riscuri în conversație. În loc să discuți doar despre planurile de după-amiază, despre cum a fost vremea în ultima vreme, dacă le-a plăcut programul din dimineața respectivă, direcționează conversația spre ape mai adânci.
Mi se pare că în cele mai multe conversații vine momentul în care mă întreb: Chiar vom vorbi? Vom duce lucrurile mai adânc, mai aproape de inimă?
Vom vorbi măcar despre predică? Vom împărtăși cum putem să ne rugăm unul pentru familia celuilalt? Vom vorbi despre Hristos? Sau poate că trebuie să riscăm să ne întrebăm de ce nu i-am văzut prea mult prin preajmă în ultima vreme.
O modalitate prin care încerc să fac pași pentru a mă îndepărta de superficialitate este să răspund eu însumi mai sincer la întrebări. Cum mă descurc? Pot să le răspund destul de bine și să le mulțumesc că mă întreabă. Sau pot mărturisi că am fost obosit și irascibil cu copiii mei în ultima vreme.
În conversație, profunzimea cheamă de obicei la profunzime. Împărtășește cu discreție, dar invită la profunzime. Arată mai mult din inima ta, din victoriile tale, din luptele tale. Adesea îi eliberează pe ceilalți să facă același lucru. Am descoperit că, de obicei, este nevoie doar de cineva care să se arunce primul.
Adu acea fasole la cuptor
Această viziune a slujirii din bănci, împărtășită pe scurt aici, necesită intenționalitate. E nevoie de efort. E nevoie de rugăciune. E nevoie să-ți asumi riscuri și să renunți la calea cea mai confortabilă și mai ușoară: vino, cântă, ascultă, pleacă. Unele dintre cele mai prețioase prietenii ale mele au navigat prin canalul subțire al deciziei: Voi cere ajutorul Domnului? Voi rămâne în preajmă? Mă voi duce să vorbesc cu el? Voi merge mai adânc? Am descoperit că de partea cealaltă e un ocean de care nu se bucură niciodată cei care nu vor.
Dacă ești al lui Hristos, ai un rol în biserica în care ai fost așezat. Refuză să te afli acolo doar de umplutură. Refuză să fii anonim. Refuză să nu aduci nimic la această ciorbă spirituală doar pentru că nu deții felul principal. Adu acea fasole la cuptor, varza de Bruxelles siciliană, sparanghelul cu miere și lămâie. Nu știi niciodată cum ar putea Dumnezeu să folosească ceea ce aduci pentru a satisface, susține sau chiar a salva un suflet în această duminică.
Sursa: Desiring God