Pe pastorul Jeremiah Braudrick, fost veteran al marinei americane, războiul spiritual l-a făcut să se îndoiască de Dumnezeu și să se eticheteze ca un „eșec spiritual” pentru o mare parte a vieții sale de adult.

„În mare parte a vieții mele, am presupus că din punct de vedere spiritual eram un eșec”, a scris Braudrick în martie 2021. „Cum poate fi asta? Sunt pastor. Sunt tată. Sunt veteran al marinei. Conduc o lucrare care oferă asistență spirituală deținuților din închisorile din Oklahoma. Fac tot posibilul pentru a-L face pe Dumnezeu cunoscut oamenilor disperați după ceva în care să creadă. Cum ar putea un eșec spiritual să facă toate astea?”

Însă Braudrick a dezvăluit că sentimentul său de rușine, vinovăție și eșec a început înainte de a intra în lucrare.

„Acum 12 ani, mă întorceam la viața civilă după opt ani de serviciu militar, inclusiv serviciu pe timp de război din Afganistan. Căsnicia mea se destrăma. Am fost pe cale să îmi abandonez credința în timpul serviciului militar. Am suferit de depresie. Eram convins că Dumnezeu mă vedea ca pe un eșec fără valoare și eram de acord cu El”, a mărturisit Braudrick.

Cu toate acestea, Dumnezeu încă veghea asupra lui Braudrick, chiar dacă el se lupta cu necredința. Începutul unui răspuns la întrebările lui Braudrick a venit, în sfârșit, sub forma unei postări pe Facebook.

„A fost unul dintre acele citate inspiraționale aleatorii postate de oameni. Scria: ,Am descoperit (din păcate) că gradele de rușine și dezgust pe care le simt, de fapt, față de propriile păcate nu corespund deloc cu ceea ce îmi spune rațiunea mea despre gravitatea lor comparativă’, a spus Braudrick. „Limbajul era complicat și formal, cum ar scrie un profesor de la Oxford. Eu am auzit un mesaj simplu: Poate că sentimentele mele de nevrednicie nu aveau ultimul cuvânt în viața mea. Poate că nu eram fost cel mai bun judecător al atitudinii lui Dumnezeu. Poate că mi s-a mai dat o șansă până la urmă”.

Braudrick a spus că a fost surprins să afle că autorul citatului a scris și unele dintre cărțile lui preferate din copilărie, Cronicile din Narnia.

„A fost același C. S. Lewis care a scris cărțile Cronicile din Narnia pe care le-am citit în copilărie? A fost creștin? Era ca și cum știa exact ce simțeam și exact ce aveam nevoie să aud”, a spus Braudick, punându-și întrebarea: „Cine era tipul ăsta?”

„Răspunsul la această întrebare mi-a schimbat viața. Pe parcurs, am învățat ceva despre C. S. Lewis – un veteran de război ca și mine – care mi-a întărit credința din nou,” a adăugat el.

Un lucru pe care l-a remarcat Braudrick din scrisul lui Lewis a fost capacitatea lui de a simpatiza cu veteranii.

„La mai bine de un secol de la nașterea sa, în 1898, rămâne iubit de milioane de oameni. Încurajez cititorii cu experiență militară să citească ceea ce a scris”, a spus Braudrick. „Lewis a crescut într-o familie irlandeză care mergea la biserică, dar a început să-și pună la îndoială credința în timpul adolescenței. La vârsta de 19 ani, a fost trimis de armata britanică în linia întâi a Primului Război Mondial și a luptat ca infanterist în tranșee. A fost rănit și s-a întors acasă un ateu convins. După serviciul militar a trecut mai bine de un deceniu înainte ca el să-și redescopere credința.”

„Lewis cunoștea rănile psihice pe care soldații le poartă. De asemenea, știa cum Dumnezeu poate răscumpăra toate acestea”, a adăugat el. „Mulțumită lui Lewis, acum știu și eu.”

Braudrick a spus că imaturitatea sa spirituală, îndoiala de sine și rușinea l-au condus la un moment de decădere a vieții sale, până când a dat peste lucrările lui C.S. Lewis.

„În acel moment dificil din viața mea, am dat peste citatul lui C. S. Lewis de pe Facebook. Am căutat originea citatului. Era dintr-o carte numită Rugăciune: Scrisori către Malcom. Am găsit cartea la bibliotecă și am devorat-o. Era ca și cum Lewis mi-ar fi trăit viața, simțindu-mi sentimentele, punându-mi întrebări. Dificultate în rugăciune? El a experimentat-o. Îndoială de sine intensă? La fel. Confuzie? Aveam. Singurătate spirituală? Aveam și eu”, și-a amintit Braudrick. „Mi-am dorit mai mult. Am citit Despre creștinism pur și simplu, de C.S. Lewis, care a explicat credința în care am crescut într-un mod care m-a făcut să vreau să fiu creștin. Până atunci, am crezut că trebuie să fiu un creștin perfect sau ceva de genul”.

După ce a crescut spiritual la Fuller Theological Seminary, Braudrick a știut că vrea să-și împărtășească mărturia altora care poate că se luptă cu îndoieli similare.

„Mulți soldați seamănă cu mine atunci când se înrolează: sunt tineri, în căutare de direcție, fără experiență în a face alegeri importante în viață. Sunt trimiși peste tot în lume și li se acordă responsabilități enorme. Ei descoperă o tovărășie profundă, dar care dispare de îndată ce se întorc la viața civilă”, a spus Braudrick. „Există atât de multe moduri de a dezamăgi. Atâtea oportunități de a dezamăgi pe cineva. Poate fi greu să devii o persoană matură, încrezătoare din punct de vedere spiritual, cu o viață de familie sănătoasă și cu un plan solid de viitor.

Dacă ești ca mine, poți părăsi serviciul militar simțindu-te un eșec și mai mare decât ai fost atunci când ai intrat.”

„Citind pe C. S. Lewis, mi-am dat seama că Dumnezeu este de acord cu asta. Dumnezeu îmi știe greșelile și mă iubește oricum. Sunt o lucrare în curs de desfășurare. Lucrarea lui Dumnezeu în curs de desfășurare”, a adăugat el, concluzionând: „L-am rugat pe Dumnezeu să mă ierte. Știam în inima mea că El mă iertase deja.”

Mărturia integrală redescoperirii credinței cu ajutorul cărților lui C.S. Lewis o puteți citi în cartea lui, Removing the Dragon’s Skin.

Sursa: Movieguide