„Tinerețea”, se plângea un vechi scriitor, „este irosită de către tineri”. De ce să dăm cea mai prețioasă porție de viață celor care știu cel mai puțin ce să facă cu ea? De ce să încredințezi ochii plini de strălucire și energia fără limite celor care dau scroll pe Instagram și își tratează cei mai buni prieteni cu superficialitate? Cu prea puține cicatrici care să-i instruiască, tinerețea, poate știți prea bine, este adesea irosită de către cei tineri.
Oh, dacă ați putea așeza un cap bătrân pe umerii tineri – cât de diferit ar fi decurs viața. Să te gândești, să te gândești cu adevărat, la ce decizii iei, ce căi urmezi, ce inimi frângi – dacă ai fi știut atunci ce știi acum. Dar nu poți să recitești și să-ți editezi viața. Trecutul este lipsit de milă față de rugămințile tale.
Viața – te așază pe o bicicletă înainte ca tu să înveți să te echilibrezi. Te-ai prăbușit de atâtea ori, iar alții au suferit în căderile tale. Nu ai știut încotro să te îndrepți. Și totuși, acum, tocmai când pornești pe bicicletă în direcția cea bună, cât de crud, ți se pare, să ajungi la capătul trotuarului. De ce învățăm în cele din urmă să profităm la maximum de zilele de vară tocmai atunci când sosește toamna cu briza ei rece?
Unde era în momentele acelea predicatorul care treabuia să te înștiințeze: „Adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: ‚Nu găsesc nicio plăcere în ei’” (Eclesiastul 12:1)? Vocea lui profetică a vorbit prea încet și totul a trecut atât de repede. Dacă ai putea să te întorci înapoi în timp și să trăiești din nou anii aceia; de data aceasta lucrurile ar merge diferit.
„Doamne, fă-mi cunoscut care este sfârșitul vieții mele și care este numărul zilelor mele? Fă-mă să înțeleg cât sunt de trecător! (Psalmul 39:4)
Cât de necesar este să ne „cunoaștem sfârșitul” înainte de a ajunge acolo? Cât de important este să ne „măsurăm zilele” înainte de a le irosi?
Cine ne va învăța să ne măsurăm zilele? Omul ne flatează și ne ascunde sfârșitul. Conspirăm, înșelându-ne pe noi înșine, noi, zeii în mijlocul muritorilor. Satana încă vine și ne spune: „Sigur nu veți muri!”(Geneza 3:4). Lumea nu cunoaște nimic dincolo de zidurile ei. Cine ne va învăța despre sfârșitul înfricoșător la care nu dorim să ne gândim? Cine ne va spune adevărul?
Doamne, învață-mă despre sfârșitul care va veni peste mine! Fă-mă să cunosc sfârșitul tuturor făpturilor pentru binele sufletului meu. Fă-mi cunoscut sicriul; lasă-mă să-mi citesc piatra de mormânt. Lasă norii acelei zile să mă înconjoare, arată-mi cât de întunecată este acea tăcere la doi metri sub pământ. Acolo, lasă-mă să mă gândesc. Acolo, lasă-mă să învăț. Căci „mai bine să mergi într-o casă de jale decât să mergi într-o casă a ospățului, căci acesta este sfârșitul oricărui om și cine trăiește, cugetă în inima lui la lucrul acesta. (Eclesiastul 7:2)
Îngroapă-mă, Doamne – aruncă țărână peste aspirațiile mele, peste visele mele, peste viața mea – și apoi exhumează ceea ce este vrednic, ceea ce este adevărat, ceea ce este bun, ceea ce este frumos, ceea ce este plăcut în ochii Tăi. Eu nu sunt decât un vis, o umbră, un fir de iarbă care bate în vânt. Arată-mi moartea ca să mă înveți să trăiesc viața!
Rugăciunea celor vii
Doamne, în școala ta, învăț să-mi măsor existența – nu urmându-i pe alții, ci urmându-Te pe Tine.
Iată, Tu ai făcut zilele mele de lungimea unei palme,
și viața mea este o nimica toată înaintea Ta.
Cu siguranță, întreaga omenire este doar o simplă suflare! (Psalmul 39:5)
La școala Ta, învăț să cântăresc această viață și deșertăciunea bogățiilor ei.
Cu siguranță că omul cutreieră ca o umbră!
Cu siguranță că degeaba se zbate;
omul strânge averi și nu știe cine le va moșteni! (Psalmul 39:6)
În școala ta, învăț să alung orice speranță înșelătoare.
Și acum, Doamne, ce aștept?
[Nădejdea mea este în … … aceste relații, lucruri, realizări? Nu].
Nădejdea mea este în Tine. (Psalmul 39:7)
Tu mă disciplinezi, Tu mă corectezi, Tu mă smulgi din brațele bucuriei înșelătoare și mă conduci către o împlinire deplină în Tine. O, învață-mă să prețuiesc fiecare zi! Îndrumă-mă în siguranță prin acest tărâm întunecat și mohorât, prin acest cimitir. Învață-mă să trăiesc autentic. Condu-mă la finalul vieții mele, ca să învăț să trăiesc cu adevărat această viață, în timp ce aștept cu nerăbdare să trăiesc o viață cu Tine.
Cu privirea ațintită spre moarte
Îl rugăm pe Domnul nostru să ne învețe cum să măsurăm zilele pe care El ni le dăruiește. Dar noi trebuie să ne măsurăm viața prin meditarea la Cuvântul Său și petrecând timp în rugăciune. Practic, John Bunyan, un ghid turistic al credinței, ne sfătuiește să ne îndreptăm mai mult privirile către moarte:
„Este convenabil ca tu să concluzionezi că mormântul este casa ta și să-ți faci patul o dată pe zi în mormânt. . . . Nebunul ține departe de el ziua cea rea, dar înțeleptul o are aproape. Mai bine să fiu gata să mor cu șapte ani înainte de a veni moartea, decât să vreau o zi, un ceas, o clipă, o lacrimă, un suspin de durere la amintirea vieții pe care nu am trăit-o așa cum ar fi trebuit înaintea lui Dumnezeu.”
Problema noastră nu este că moartea vine prea repede, ci că o vizităm prea rar. Cititorule, ești pregătit să mori? Pierde-ți viața acum, tânăr sau bătrân, ori persoană de vârstă mijlocie: Mormântul este casa ta. Plata păcatului tău este moartea; în țărână trebuie să te întorci. Dar nu te opri aici, căci sufletul tău nu se oprește aici. Cu toții trebuie să citim dincolo de capitolul rece al morții. Ce se întinde în fața ta de cealaltă parte? Ce destinație finală este moartea, dacă nu zborul turbulent? Viața veșnică sau moartea cu chinul ei nesfârșit? Este moartea un câștig sau o ruină totală?
Trăiește autentic
Fie ca acest gând să îți ofere un imbold de schimbare. Gândiți-vă la câte zile au scăpat deja nevalorificate. Cât a mai rămas din viața ta? Poate că nu prea mult. Singura viață pe care am avut-o de trăit în această lume – cât de nerespectuoși am fost irosind-o în fața Creatorului nostru. Viața, cât de valoroasă; noi, cât de nechibzuiți.
Totuși, gândiți-vă mai mult. Odată cu toate zilele pe care le-ați irosit și le-ați gestionat așa cum nu ar fi trebuit, conștientizați potențialul timpului rămas. Dacă ești suficient de tânăr pentru a citi aceste cuvinte, ești suficient de tânăr pentru a spera.
Multe se pot întâmpla într-o zi. Astăzi, poți telefona o persoană dragă cu care nu ai mai vorbit de câțiva ani buni. Astăzi, poți ierta, poți reconstrui poduri dărâmate demult. Astăzi, putem alege calea dreptății în loc de calea care ni se pare nouă mai ușoară. Astăzi, ne putem mărturisi păcatul pe care l-am ținut ascuns atât de mult timp. Astăzi, războaiele pot înceta, prieteniile se pot lega din nou, viețile oamenilor pot fi schimbate.
Astăzi, Isus Hristos poate salva în mod decisiv sufletul tău. De aceea, așa cum spune Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii” (Evrei 3:7-8). El va prelua viața pe care ai irosit-o și de care ți-ai bătut joc. El încă poate face din ea ceva frumos. Din pământul sterp, încă pot crește flori.
Astăzi, poți descoperi care este scopul tuturor zilelor tale: Isus Hristos. Privește la Hristos, și toate zilele pe care le-ai irosit vor fi preluate de către El și date uitării, iar zilele tale vor fi sub paza Lui de acum.
Răscumpărătorul zilelor
A fost cineva care a preluat păcatul tău, prin moarte, care a gustat moartea și S-a sacrificat pentru poporul Său. El vede dincolo de numărul zilelor noastre. Chiar și o viață irosită și stricată înaintea lui Dumnezeu poate fi răscumpărată. Dacă Îl ai pe Hristos, moartea este un câștig. El se află dincolo de sfârșitul nostru; distanța față de El marchează măsura zilelor noastre. Viața noastră este trecătoare, da, dar noi alergăm către El.
Ascultați cum Hristos poate să cartografieze atât de minunat scurta noastră existență, numită „viață”:
Doamne, nu e treaba mea
Dacă mor sau trăiesc;
Să Te iubesc și să-Ți slujesc este de datoria mea,
Și acest lucru vine numai prin Harul Tău.
Dacă viața va fi lungă, eu voi fi fericit,
Ca să pot experimenta ascultarea de Tine;
Dacă e scurtă, de ce să fiu trist
Ca să întâmpin o zi nesfârșită?
Hristos nu mă conduce prin camere mai întunecate
Decât prin cea care a trecut El însuși mai înainte;
Cel ce la împărăția lui Dumnezeu dorește a veni
Trebuie să treacă prin această ușă.
Vino, Doamne, când Harul m-a pregătit
În fața Ta să mă prezint;
Căci dacă lucrarea Ta pe pământ e atât de dulce,
O, cât de minunată va fi gloria Ta!
Multe nu știu despre viața pe care Mi-ai pregătit-o,
Credința mea e slabă;
Dar e destul că Hristos știe totul,
Și eu mă voi afla acolo cu El. (Richard Baxter, „Legământul și credința”)
Viața, cât de trecătoare! Viața cu Hristos, cât de veșnică! Viața, cât de umbrită! Viața cu Hristos, cât de luminoasă! Viața, cât de regretabilă! Viața cu Hristos, cât de răscumpărată!