TRANSFORMAT PRIN HAR

Transformat prin har - Monica Preda

Cea mai mare siguranță o ai atunci când știi că aparții cuiva care te iubește.
I am dat lui Dumnezeu atâtea motive pentru care să nu mă iubească si totuși, fără să merit, El m-a căutat, m-a răscumpărat și mi-a schimbat viața, arătându-mi cea mai mare dovadă de dragoste : sacrificiul

Transformat prin har

Ce ar trebui să fac mai departe? Deschide-mi Tu ușa potrivită! Când nu am știut unde să merg, El avea deja ceva pregătit pentru mine și când L-am chemat mi-a venit în ajutor. Mi-a deschis o ușă pe care am știut că eu prin puterea mea nu aș fi putut niciodată să o deschid și am ajuns în China, un loc foarte departe de țară, dar unde El mi-a descoperit lucruri noi, despre inima Lui.

Transformat prin har - Alexandrina Nisipeanu

Dumnezeu striga spre mine, dar eu îmi țineam urechile acoperite. A avut răbdare cu mine cand Îl răneam, dar niciodată nu m-a părăsit. Am refuzat mângâierea Lui intenționat, pana mi-a șoptit “ Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, iar eu vă voi da odihnă “. Am acceptat dragostea și compasiunea Lui, iar după m-a eliberat de toate poverile mele și m-a făcut un om liber.

Transformat prin har - Adi Dulgheru

“Căutarea adevărului este cea mai de preț posesiune”, spunea Albert Einstein. Am căutat Calea adevărului prin multe minciuni. Apoi, Adevărul m-a vizitat El. L-am aflat când m-a găsit. După ce m-a găsit, m-a schimbat pe veci. De atunci, nu L-am mai schimbat pentru o minciună. Isus a zis: „Eu sunt Adevărul… Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine.”

Transformat prin har - Alina Silion

Ce te împiedică să fii copilul lui Dumnezeu? Aceasta este întrebarea prin care Dumnezeu mi-a deschis inima și mintea pentru a Îl primi în viața mea, eu, un copil crescut în biserică, ce încerca, fără succes, să trăiască o viață fără păcat. Am înțeles că trebuie să dau la o parte prejudecățile, să vin la Dumnezeu așa cum sunt și El este cel care mă va elibera de păcat și mă va transforma.

Transformat prin har - Oana Silion

Am crescut intr-o familie de creștini și am mers de mică la biserica. Deși știam despre Dumnezeu nu aveam o relație personală cu El. Dumnezeu a ales sa schimbe acest lucru și a intervenit in viața mea într-un mod minunat.                                                                            

Transformat prin har - Larisa Badea

Dumnezeu a făcut minuni de-a lungul miilor de ani, atât cât a trăit Domnul Isus pe pamant, cât și în restul miilor de ani și o minune pe care a făcut-o a fost să mă răscumpere pe mine din viața greșită și plină de păcat în care trăiam. Mărturia mea nu este despre mine, ci despre El, despre Dumnezeu.

Transformat prin har - Sabin Enea

Noi am fost răscumparați prin jertfa Domnului Isus, nu prin faptele noastre,ci prin faptul că El ne-a iubit mai înainte ca noi să fi existat. Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi să urmăm calea credinței. Astfel, ne încredințăm în mana Domnului și El lucrează la inima noastră, la caracterul nostru chiar și la prieteniile noastre cu scopul de a ne transforma în oameni noi.

Transformat prin har - Luca Preda

De la o cunoaștere informațională la o cunoaștere personală a lui Isus, realizând că numai prin harul Lui pot fi salvat și nu prin străduințele mele.

 

 

Transformat prin har - Emi Popa

Aprobarea anturajului toxic sau dragostea lui Dumnezeu?
Marturia mea este despre cum Dumnezeu Și-a arătat harul și îndurarea față de mine, și nu m-a lăsat să rătăcesc când eu nici nu eram interesat să-L caut.

 

Transformat prin har - Larisa Ciucă

A fi creștin nu înseamnă a te naște într o familie credincioasă, a merge la biserică duminica, a-ți cere iertare o dată pe săptămână de la Dumnezeu de păcatele tale generale sau a cunoalte lucruri despre El. Viața alături de Dumnezeu e mult mai mult decat o religie, e o relație.

Transformat prin har - Miriam Nițu

În ciuda vârstei fragede și a mediului creștin în care am crescut, Dumnezeu m-a conștientizat că am mare nevoie de mântuirea sufletului, pentru a putea ajunge în cer, iar Dumnezeu a pregătit un moment unic pentru înțelegerea personala a acelor informații deja știute.

Transformat prin har - Cristiana Aninoiu

Ignorând semnalele de atenționare, într-un oraș străin, departe de toți, mi-am înăbușit conștiința și m-am lăsat în voia minții mele. Însă El scoate totul la lumină,chiar și cele mai bine păstrate secrete, într-un fel sau altul.

Transformat prin har - Andreea Mihalache

De-a lungul timpului, bunătatea lui Dumnezeu m-a urmărit necontenit și m-a tras la El cu funii de dragoste. Sunt recunoscătoare că în fiecare zi văd împlinindu-se promisiunea că nimic nu ne poate despărți de El.

Transformat prin har - Călin Simescu

Mărturia unui baiat care a înțeles că Dumnezeu are un plan bun cu fiecare dintre noi, iar viața e o călătorie prin care El ne modelează caracterul pentru ceea ce are deja pregătit.                                                            

Transformat prin har - Carla Pascu

Dumnezeu poate lucra la inima omului oricând, oriunde și prin multe căi de neînțeles pentru noi. Despre asta este mărturia mea, despre cum Dumnezeu m-a scos din lume la momentul potrivit, ca să își arate dragostea și mila Lui față de mine.

Transformat prin har - Dan Stoican - Partea 1

Ce este frumos la Dumnezeu este că El nu caute vieți perfecte, nepătate, ci caută tocmai imperfecțiunea omului. Așa m-a găsit și pe mine Dumnezeu, într-o lume murdară de păcat ca mai apoi să mă așeze lângă El, pe stâncă.

Transformat prin har - Dan Stoican - Partea a 2 a

Ce este frumos la Dumnezeu este că El nu caute vieți perfecte, nepătate, ci caută tocmai imperfecțiunea omului. Așa m-a găsit și pe mine Dumnezeu, într-o lume murdară de păcat ca mai apoi să mă așeze lângă El, pe stâncă.

Transformat prin har - David Nitu

“Spune mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești” nu e decât o zicală populară, ci oamenii cu care ne petrecem timpul descriu indirect modul in care ne vom comporta și dezvolta în viitor. Dacă pe mine Dumnezeu m-a putut scoate din anturajele nepotrivite în care mă aflam, cu siguranță are putere să te elibereze și pe tine de aspectele cu care te confrunți și să transforme radical firul vieții tale.

Transformat prin har - Sabin Cîrstoveanu

Ce veți auzi este despre un om slab de care Dumnezeu s-a îndurat. Până acum, pot spune că am cunoscut ambele fațete ale acestei lumi și în fiecare zi mă bucur de harul pe care mi l-a arătat Dumnezeu cand m-a ajutat să cunosc viața trăită alături de El. Ce mare e dragostea Lui!

 

Transformat prin har - Camelia Ciucă

Dumnezeu a fost alaturi de mine in cele mai cumplite momente din viata si m-a protejat inca de cand eu nici nu-L cunosteam. Din momentul in care l-am primit pe Isus in inima, viata mea este o continua transformare. Desi am mai avut perioade cand m-am departat de Domnul, El nu m-a lasat niciodata.

Transformat prin har - Georgiana Nitu - Partea 1

Mărturia mea este despre cum Dumnezeu mi-a reparat viața, sufletul, relațiile cu persoanele din jurul meu și chiar familia mea! Atunci când Dumnezeu s-a apropiat din nou de mine și mi-a întins mâna, am știut că nu trebuie să Îi mai dau drumul vreodată și am decis să stau strâns legată de El și de dragostea Lui!

Transformat prin har - Georgiana Nitu - Partea a 2 a

Mărturia mea este despre cum Dumnezeu mi-a reparat viața, sufletul, relațiile cu persoanele din jurul meu și chiar familia mea! Atunci când Dumnezeu s-a apropiat din nou de mine și mi-a întins mâna, am știut că nu trebuie să Îi mai dau drumul vreodată și am decis să stau strâns legată de El și de dragostea Lui!

Transformat prin har - Ramona Deaconu

Dragoste pură fără plată!

Momentul în care am decis să mă întorc la Dumnezeu a fost atunci când am înțeles ce înseamnă de fapt moartea Lui, învierea și că mântuirea este de fapt un dar pe care l-am primit de la El fără să plătesc eu nimic, a fost numai harul Lui.

Transformat prin har - Ilinca Simescu

Poți fi fericit? Sunt multe teorii care pretind că-ți aduc fericirea, când de fapt te amăgesc cu lucruri efemere! Îi mulțumesc lui Dumnezeu că prin harul Lui am descoperit fericirea..fericirea de a fi mântuită și de a avea viața veșnică alături de Hristos! Nu este fericire mai mare decât să fii copleșit de dragostea fără margini a lui Hristos arătată la cruce!

Transformat prin har - George Luca

De la o viață duplicitară și lipsită de sens, la o credință autentica și o direcție în viață. De la nefericire, minciuni și păcate multe, la împlinire, adevăr și păcate iertate. Toate acestea s-au întâmplat numai prin puterea Învierii lui Hristos.

 

Transformat prin har - Liliana Musat

Am decis să depun această scurtă mărturie având speranța, în ceea ce privește înțelegerea celui ce o va asculta, că  va căuta cu convingere să cunoască, dincolo de ideologii, de apartenenta la religii, pe Dumnezeul triunic, și, de asemenea, că va ințelege că amânarea  acestei decizii pentru un moment ulterior duce la ratarea a ceea ce ar fi putut fi o viață plină de sens.

Transformat prin har – Larisa Badea

Transformat prin har – Larisa Badea

Dumnezeu a făcut minuni de-a lungul miilor de ani, atât cât a trăit Domnul Isus pe pamant, cât și în restul miilor de ani și o minune pe care a făcut-o a fost să mă răscumpere pe mine din viața greșită și plină de păcat în care trăiam. Mărturia mea nu este despre mine, ci despre El, despre Dumnezeu.
Transformat prin har – Larisa Badea

Transformat prin har – Emma Boboc

Ce ar trebui să fac mai departe? Deschide-mi Tu ușa potrivită! Când nu am știut unde să merg, El avea deja ceva pregătit pentru mine și când L-am chemat mi-a venit în ajutor. Mi-a deschis o ușă pe care am știut că eu prin puterea mea nu aș fi putut niciodată să o deschid și am ajuns în China, un loc foarte departe de țară, dar unde El mi-a descoperit lucruri noi, despre inima Lui.

 

Toți am trecut prin experiențe frumoase sau mai puțin frumoase, dar toate ne-au ajutat să creștem și să ne maturizăm spiritual. Vrem să fim un ajutor unii pentru alții, de aceea scrie povestea ta, mărturia ta, orice experiență din viața ta, împărtășește-o cu noi și fii o încurajare și pentru alții.

 

Abia aștept să îți aud povestea!