În Marea Mediterană, o barcă care transporta refugiați și migranți s-a răsturnat pentru că era supraaglomerată. Zeci de oameni au căzut în apă. Însă nava de salvare Aurora a apărut printre valurile zbuciumate și a salvat oamenii care se înecau.

Organizația germană Sea-Watch este activă în Marea Mediterană de câțiva ani. Din 2018, are baza de operațiuni în Lampedusa. Insula din sudul Italiei se află la aproximativ 110 de kilometri de coasta Tunisiei, una dintre țările în care mii de refugiați încearcă să ajungă în Europa în fiecare an.

Hendrik Simon, care face parte din această organizație, a explicat că nava Aurora poate găzdui 72 de oameni, are și o plută care poate transporta încă 60 de persoane în siguranță și, de asemenea, deține o rezervă de 250 de veste de salvare pentru copii și adulți.

Când o barcă de migranți se află în pericol în Marea Mediterană, Aurora intră în acțiune. În timpul operațiunilor de salvare, Simon a întâlnit adesea situații sfâșietoare. Spre exemplu, într-o împrejurare, pe când a ajuns la o navă aflată în dificultate, oamenii de la bord i-au predat lui și colegilor săi o fată de 16 ani. „Au spus că doarme, dar am descoperit rapid că era moartă, fusese sufocată pe barca supraîncărcată”, a spus el.

Cu altă ocazie, o femeie africană i-a pus în mâinile lui Simon o pungă de plastic, la scurt timp după sosirea lui. O clipă mai târziu, și-a dat seama că s-a născut un copil pe mare cu o zi sau două înainte. „Este de neimaginat că această mamă a fost nevoită să nască pe o barcă fără toaletă. Cum este posibil acest lucru?” a întrebat Simon. Din fericire, mama și copilul erau bine.

Experiențele sale pe mare au avut un mare impact asupra salvatorului. „După prima misiune, am plâns zile întregi. Acum, întorcându-mă în Germania după misiunea mea la Lampedusa, a trebuit pentru prima dată să pun piciorul într-o cu totul altă lume. Trebuie să am grijă să nu reacționez nepotrivit față de prietenii care se îngrijorează dacă ceașca de cafea este galbenă sau verde. Ceea ce mă ajută să fac față evenimentelor neplăcute este să vorbesc mult despre ele și să împărtășesc povestea mea cu ceilalți.”

În câteva săptămâni, Sea-Watch va trimite o altă navă de salvare, Sea-Watch 5, dotată cu aparatură medicală, care poate găzdui 400 de persoane.

Sursa: CNE News