Capelanii armatei ucrainene încearcă să ridice moralul soldaților în mijlocul groazei de pe front. În orașul Maryinka din estul regiunii Donețk, bombardat intens de artileria rusă, capelanii aduc pizza pentru a oferi un moment de alinare soldaților traumatizați și amorțiți de frig. Un exemplu palpabil al umanității în mijlocul ororilor războiului.
„Medicul a strigat către mine: ,Capelane, roagă-te mai tare!’ Puțin mai târziu, pacientul și-a recăpătat bătăile inimii.” Acestea sunt cuvintele lui Viktor Morozuk, un pastor baptist în vârstă de 34 de ani din Zhytomyr, care, alături de colegul său Igor Rozvodovsky, oferă sprijin soldaților aflați în linia întâi.
Maryinka, un oraș care cândva găzduia aproape 10 000 de locuitori, acum este o ruină devastată de război. Cu temperaturile scăzute, zăpada abundentă și ploaia, condițiile pe front sunt extrem de dure. Uniformele soldaților nu reușesc să îi protejeze de frig, aceștia ajung să aibă degerături la degetele de la mâini și de la picioare.
Pastorii Morozuk și Rozvodovsky călătoresc lunar în această zonă, străbătând aproximativ 2 500 de kilometri pe drumuri distruse de tancuri. Ei oferă sprijin soldaților, cât și familiilor care au suferit pierderea celor dragi.
„Armele” lor, așa cum le descrie Morozuk, constau în ascultare, rugăciune și un gest inedit – pregătirea pizzei. Folosind un mic cuptor adus din Zhytomyr, capelanii încălzesc pizzele congelate și le oferă soldaților înfrigurați. Acest gest simplu are un impact puternic, mulți soldați izbucnind în lacrimi de bucurie în timp ce mănâncă.
Pe lângă pizza, capelanii aduc biscuiți și cadouri de la comunitatea din Zhytomyr. Un bătrân a oferit chiar un borcan de miere înainte de plecare, încurajându-i pe capelani să ridice moralul trupelor. „Trebuie să faceți tot ce puteți pentru ca soldații noștri să rămână puternici”, i-a spus bătrânul.
Pe front, Morozuk se confruntă cu povești cutremurătoare. Ajutând la transferul soldaților răniți și al celor uciși, el devine martor la tragediile zilnice. Și totuși, în mijlocul durerii, acesta încearcă să aducă speranță. Ajutând un băiat să-și dea jos cizmele și să-și încălzescă picioarele vineții, acesta a spus: „Am încercat să-i arăt o altă perspectivă: faptul că el încă era în viață, că nu fusese ucis în luptă. Și el a fost recunoscător pentru asta, în ciuda tuturor lucrurilor.”
Capelanul Morozuk menționează faptul că traumele psihologice sunt prezente la tot pasul printre soldați. Mulți se confruntă cu pierderea camarazilor și cu incapacitatea armatei de a recuceri teritorii.
El adaugă că moralul trupelor variază, depinzând de factori precum conducerea grupului și perspectivele asupra situației militare. În contextul unei ofensive ucrainene, lansată în iunie anul trecut, Morozuk recunoaște că situația nu este plăcută. Armata nu reușește să avanseze, rămânând blocată pe poziții.
„Ai nevoie de puterea lui Dumnezeu pentru a învinge dușmanul. Cred că El ne poate oferi această putere”, afirmă Morozuk. Cu toate acestea, el aduce la lumină și nevoia disperată de resurse militare, precum trupe, muniții și echipament de sprijin. Situația de război se înrăutățește în Ucraina, iar pastorul atrage atenția asupra pierderilor umane și a rănilor severe suferite de către soldați.
Într-un efort de a ridica moralul trupelor, capelanii și personalul medical din Zhytomyr se implică activ în sprijinirea soldaților. Ei le oferă îmbrățișări, pregătesc pizza și aduc bunătăți pentru a-i ajuta pe soldați să facă față greutăților zilnice ale frontului.
Deși călătoria lor în Maryinka îi pune în pericol, Morozuk și colegul său consideră că este un lucru necesar. „Facem ce este necesar. Este dorința noastră. Tot ceea ce facem, facem din inimă și pentru slava lui Dumnezeu.”
În fața provocărilor zilnice, pastorii își găsesc puterea la Dumenzeu. „Trebuie să ne pregătim bine înainte de fiecare călătorie. Tot ce experimentezi pe front nu poate fi șters din memorie. Cu toate acestea, cel mai important este că Dumnezeu ne dă puterea de a rezista.” Într-un mediu unde se află întotdeauna la un pas de moarte, Morozuk găsește consolare în faptul că Dumnezeu este alături de el și îi oferă puterea necesară pentru a continua să slujească și să ofere oamenilor speranță în tot haosul acestui război.