Tot mai des, presa germană tratează manifestările publice ale credinței creștine ca pe un pericol. Este concluzia jurnalistei Anja Tang, care observă că simpla asumare a credinței poate trezi suspiciuni în redacțiile germane.
Tang afirmă că știrile par, uneori, desprinse dintr-o satiră, dacă nu ar fi vorba de instituții finanțate din bani publici. Deși o analiză critică a comunităților religioase este firească, unele materiale recente dau impresia că unii jurnaliști acționează ca militanți, nu ca reporteri.
Situația a devenit vizibilă anul trecut, când un fotbalist creștin a fost criticat la Tagesschau pentru că s-a rugat pe teren și a vorbit studenților despre credință. Postul avertiza publicul că astfel de gesturi ar putea ascunde „activitate misionară intenționată”.
Puțini menționează însă că dreptul de a-ți împărtăși credința este garantat de Articolul 18 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, iar evanghelizarea și viziunea tradițională despre familie fac parte din creștinism de două milenii.
Contrastant, reacțiile față de alte religii sunt mult mai blânde. Această atenție disproporționată apare în timp ce statisticile poliției arată că infracțiunile motivate de ură împotriva creștinilor au crescut cu 105% între 2022 și 2023, și cu încă 22% în 2024. Bisericile raportează acte grave de vandalism, agresiuni și amenințări care au dus la anularea unor evenimente religioase.
Cu toate acestea, multe redacții evită subiectul persecuției creștinilor, iar când îl abordează, o fac într-o cheie surprinzătoare. Astfel, masacrul a circa 200 de creștini din Nigeria a fost prezentat de ZDF drept un conflict agricol agravat de schimbările climatice, minimalizând dimensiunea religioasă a atacului.
Fenomenul nu se limitează la Germania. În tot Occidentul, convingerile creștine tradiționale sunt adesea etichetate ca „homofobe” sau „fundamentaliste”, ignorând faptul că extremismul este definit prin recurs la violență, lucru străin celor care predică iertarea și modestia.
Tang avertizează că astfel de calificări nu doar nedreptățesc creștinii, ci și relativizează pericolul extremismului real.
În loc de resentiment, autoarea îndeamnă la reacții calme, argumentate și chiar cu un strop de umor, fie sub forma unor scrisori către redacții, fie prin comentarii publice. Creștinii, spune ea, sunt chemați să fie „sare și lumină”, iar o atitudine ancorată în credință poate contribui la o societate mai echilibrată și mai plină de compasiune.