În perioada 2-4 aprilie, a avut loc în Parlamentul European conferința „European Youth for Israel” organizată de Coaliția pentru Israel, formată în cadrul aceleiași instituții. Douăzeci de tineri din 15 țări, printre care și colegii noștri, Andreea și Edi Antoce, s-au întâlnit pentru a învăța strategii de luptă împotriva antisemitismului și pentru a afla perspective ale membrilor Parlamentului European cu privire la conflictul în care se află acum statul Israel.

Nevoia de a organiza astfel de evenimente la nivel înalt a crescut proporțional cu răspândirea opiniilor anti-Israel, mai ales în rândurile tinerilor din întreaga Europă. Astfel, scopul principal al conferinței a fost acela de a înțelege cum putem, ca tineri, să nu ne lăsăm influențați de adevărurile trunchiate din mediul online, ci să ne informăm din surse sigure și să fim implicați în susținerea semenilor noștri, atunci când sunt supuși nedreptății.

Directorul European Coalition for Israel, Thomas Sandell, a tras o concluzie în urma conferinței: „Există mulți prieteni tineri, pasionați și capabili ai Israelului în toată Europa, dar cei mai mulți dintre ei sunt separați, fiecare împrăștiați în campusuri universitare sau concentrați pe viețile lor profesionale. Dacă îi identificăm și îi aducem împreună, contribuind la formarea lor, putem construi o rețea puternică de „avocați” ai Israelului.”

Printre vorbitorii principali s-au numărat membrii ai Parlamentului European precum Jörg Meuthen (Germania), David Lega (Suedia) și José Ramón Bauzà (Spania), dar și fondatori ai asociațiilor evreiești (European Jewish Association), de exemplu Alex Benjamin sau Juan Caldes.