În ciuda sprijinului financiar considerabil din partea guvernului, școlile creștine din Ungaria se confruntă cu o problemă alarmantă: mulți dintre elevi își pierd credința odată ce absolvă liceul.

Ábrám Tibor, directorul unei școli creștine din Miskolc, avertizează că problema vine din interiorul comunității școlare. Aproximativ 70% dintre absolvenții școlii din Miskolc își abandonează credința când pleacă să-și continue studiile în alte orașe. Tibor a declarat pentru CNE.news că este preocupat de această tendință și a evidențiat nevoia tinerilor de a rămâne aproape de Dumnezeu. El a mai adăugat că o parte dintre absolvenți se întorc la credința creștină autentică după ce devin părinți.

Directorul Ábrám Tibor consideră că școlile creștine ar trebui să-și adapteze curriculumul pentru a-i pregăti pe elevi să-și păstreze credința și după ce ajung în mediul universitar. De asemenea, colaborarea strânsă între școală, familie și biserică esențială pentru a combate acest fenomen.

Cu toate acestea, există și aspecte pozitive. Chiar și familiile de creștini nepracticanți își încurajează copiii să se înscrie la astfel de școli, iar guvernul ungar susține aceste eforturi, protejând școlile de influențele liberale din Europa Occidentală prin controversata Lege a Protecției Copilului și prin blocarea ideologiei LGBT în școli.
Tibor a menționat faptul că educația creștină are un rol vital în diseminarea valorilor religioase și crede că investiția în tinerii de astăzi contează enorm.

Sursa: CNE News