Noile statistici conturează două tendințe aparent contradictorii. Pe de o parte, lectura Bibliei înregistrează o revenire după ani de scădere. Pe de altă parte, încrederea în mesajul Scripturii se diminuează, pe fondul unei scăderi generale a identificării religioase.
David Copeland, vicepreședinte cercetării din cadrul Barna Group, explică: „Anul acesta am observat o creștere încurajatoare și neașteptată a citirii Bibliei, în mod special în rândul tinerilor, și cu atât mai mult în rândul tinerilor bărbați.” El continuă: „Mulți bărbați încep să găsească relații și sens în comunitățile bisericești.”
Datele obținute de Barna, organizație de cercetare creștină, împreună cu platforma tehnologică Gloo, arată că aproape jumătate dintre persoanele din generația Y și generația Z accesează textul biblic cel puțin o dată pe săptămână.
Cu toate acestea, Copeland subliniază că deschiderea nu se traduce întotdeauna prin credință autentică: „Un alt aspect evidențiat în raport este că, deși numărul cititorilor a crescut, nivelul de acceptare a învățăturilor biblice nu a urmat același trend.” Această scădere a convingerilor religioase reflectă o tendință mai amplă. Conform celor mai recente date Gallup, numărul americanilor care se declară religioși a scăzut cu 17 procente din 2015, atingând cel mai mic nivel consemnat vreodată în SUA.
Specialiștii afirmă că această combinație, implicare fără convingeri puternice, reflectă o diminuare generalizată a încrederii în instituțiile americane. „Una dintre cele mai mari schimbări pe care le observăm este declinul instituțiilor, alimentat în mare parte de neîncredere, amplificată prin accesul tot mai larg la informație”, explică Copeland. „Din acest motiv, bisericile și liderii creștini sunt obligați să se adapteze într-un ritm accelerat, pentru că realitatea se transformă cu o viteză enormă.”
Aici intervin parteneri precum Gloo, care încearcă să transforme aceste dinamici naționale în strategii aplicate la nivel local. Brad Hill, Chief Partner Success Officer la Gloo, afirmă: „Considerăm că folosirea tehnologiei în activitățile de slujire nu mai este opțională. Vrem să îi ajutăm pe liderii religioși să o adopte corect și într-un mod constructiv.”
Hill activează în centrul unei industrii în plină expansiune: tehnologia dedicată bisericilor. Compania pune la dispoziție instrumente pentru peste 140.000 de congregații, oferindu-le posibilitatea de a se raporta la aceste tendințe naționale.
Pentru liderii spirituali, provocarea este de a transforma interesul crescut în credința stabilă. „Scopul nostru este să oferim bisericilor cea mai clară imagine asupra realității actuale, astfel încât fiecare lider să poată lua decizii strategice pentru comunitatea lui”, explică Copeland. „Pentru că, în cele din urmă, comunitatea locală este locul în care se construiesc relațiile și unde se produce adevărata schimbare.”
