John W. Whitehead, președintele Institutului Rutherford, o organizație non-profit pentru libertăți civile, a declarat că clientul său, Rich Penkoski, a fost sancționat cu un ordin de restricție de cinci ani care îl împiedică să protesteze online sau în persoană împotriva activităților unei organizații LGBT din Oklahoma.

După cum a relatat anterior CBN News, situația s-a derulat după ce predicatorul și-a postat online preocupările sale morale și religioase, exprimându-și convingerile cu privire la o biserică care ar fi susținut căsătoriile între persoane de același sex și un spectacol de travestiți în fața copiilor.

De asemenea, Penkoski ar fi postat pe Facebook despre ceremonia de nuntă a unui cuplu de lesbiene, împărtășind o fotografie publică a bisericii cu nunta celor două; una dintre femei ar fi președintele consiliului executiv al organizației Oklahomans for Equality Bartlesville.

Împreună cu această postare ar fi fost distribuit și Romani 1:32. Acest verset spune (NTR): „Și, deși cunosc hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce fac astfel de lucruri își merită moartea, ei nu numai că le fac, ci îi și aprobă pe cei ce le fac..”

După cum a remarcat The Christian Post, a fost împărtășit și Matei 18:6, care proclamă: „Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos pentru el să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării.”

Cuplul de lesbiene ar fi cerut un ordin de restricție pe motiv că versurile și postările erau amenințătoare, deși Penkoski a negat această afirmație. Un ordin de protecție pe o perioadă de cinci ani a fost acordat de un judecător după ce cuplul și-a exprimat temerile cu privire la siguranța lor.

Hotărârea a constatat, potrivit documentelor instanței, că Penkoski „în mod conștient și intenționat, a avut un comportament pe care o persoană rezonabilă l-ar considera hărțuire și, prin urmare, ar suferi o puternică durere emoțională. Și a cauzat efectiv suferință [emoțională] reclamanților din acest caz”.

Whitehead consideră că acest ordin încalcă First Amendment și cere Oklahoma Supreme Court să îl anuleze.

„El poate fi băgat în închisoare, amendat, dacă vorbește despre versete biblice sau orice are legătură cu aceste persoane LGBT care s-au simțit amenințate”, a spus Whitehead. „El nu a abordat niciodată pe nimeni fizic sau nu i-a contactat în mod direct. El doar a postat pe rețelele de socializare”.

Ca urmare, se pare că lui Penkoski i se interzice să posteze mesaje similare în următorii cinci ani – iar Whitehead a declarat că este profund îngrijorat de impactul disputei juridice.

„Acesta este un caz foarte important”, a spus el. „Când m-a contactat și am analizat faptele, am spus: Wow! În America, proclamându-l pe Iisus Hristos, poți primi un ordin de restricție de cinci ani și poți fi băgat la închisoare dacă împărtășești versete?”.

Whitehead a spus că astfel de cazuri sunt „foarte rare” și a precizat că nu a mai văzut unul asemănător cu cel al lui Penkoski.

„Este prima dată când am văzut pe cineva împărtășind versete biblice, iar acest lucru să fie considerat o infracțiune”, a spus el, menționând că avertizează de ani de zile despre unde ar putea duce încălcarea libertății de exprimare. „Acum, întrebarea este: vom ceda în fața acestei situații sau vom lupta împotriva ei?”.

Whitehead a declarat că The Rutherford Institute luptă pentru „libertatea de exprimare în toate domeniile, indiferent cine ești” și a spus că oamenii au dreptul de a-și exprima convingerile.

„Omul acesta nu a amenințat pe nimeni”, a spus el. „El nu a mers la ei, nu s-a întâlnit cu ei. Nu a arătat cu degetul”, a spus el. „El doar a postat ceva pe rețelele de socializare”.

Whitehead a spus că speră ca apelul să ajute la rezolvarea situației și să îi redea libertatea de exprimare lui Penkoski. Chiar dacă apelul eșuează, el nu are de gând să oprească eforturile de a îndrepta ceea ce el consideră că este o greșeală.

„Dacă vor decide că nu vor să ne susțină, se va face apel mai sus”, a spus el. „Vom vedea cât de departe se ajunge, dar suntem dispuși să luptăm până la capăt”.

Sursa: CBN News