Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, prin aceasta El ne vorbește. Totuși, în multe locuri din lume, textul sacru este greu de înțeles din cauza limbajului arhaic. Astfel, multe biserici se confruntă cu întrebarea: cât de clar poate Dumnezeu să ne vorbească printr-un text atât de vechi?
Un episod semnificativ s-a petrecut într-o biserică din Edinburgh, unde pastorul John J. Murray a citit din 1 Samuel 19, versiunea King James. La versetul „Și Ionatan l-a chemat pe David” („And Jonathan called David”), un copil a ridicat mâna la ureche, imitând un apel telefonic. Gestul, deși amuzant, ne amintește că sensul cuvintelor se schimbă odată cu timpul — telefonul nici nu exista când a fost scris acel verset, și nici în 1611, când a apărut King James Version.
Această schimbare a sensului se datorează nu doar progresului tehnologic, ci și evoluției limbii. Unele expresii ajung chiar să capete înțelesuri opuse celor originale. Pentru bisericile care folosesc traduceri vechi, aceste transformări ridică dileme: ce este sacru și imuabil și ce poate fi actualizat pentru o mai bună înțelegere?
În Țările de Jos, de exemplu, se poartă o dezbatere aprinsă despre necesitatea actualizării Statenvertaling, traducerea Bibliei din secolul al XVII-lea. Considerată o moștenire a Reformei, ea este încă utilizată în multe biserici, deși limbajul este dificil pentru generațiile tinere. Fiecare încercare de revizuire stârnește discuții ample despre autenticitate și fidelitate.
Aceeași problemă apare și în alte țări. În Africa de Sud, de exemplu, s-a renunțat în anii ’80 la vechea traducere Totius, în favoarea uneia moderne — un pas care a fost făcut cu ușurință, datorită contextului istoric diferit. În Israel, creștinii nu sunt atașați de o traducere anume, ceea ce le oferă mai multă libertate de a alege texte mai accesibile.
În schimb, în Europa, unde tradițiile religioase sunt adânc înrădăcinate, atașamentul față de versiunile vechi este mai puternic. Pastorul scoțian John J. Murray spunea că pentru el, versiunea King James este traducerea epocii de aur a Bisericii — un argument istoric valabil într-un context presbiterian, dar care nu se aplică pretutindeni.
În ciuda rezistenței la schimbare, realitatea este clară: limbajul se schimbă, iar generațiile viitoare au nevoie de o Biblie pe care să o poată înțelege. Discuția despre actualizarea traducerilor nu este un fenomen local, ci o problemă globală. Peste tot în lume, bisericile își pun aceeași întrebare: Cum transmitem Cuvântul lui Dumnezeu într-un limbaj clar și accesibil, fără a pierde profunzimea și autenticitatea mesajului?
Poate că e timpul ca bisericile să privească această provocare nu ca pe o amenințare, ci ca pe o oportunitate de a redescoperi vocea lui Dumnezeu — clară, vie și actuală — în mijlocul unei lumi aflate în continuă schimbare.