În Germania de Est (GDR), copiii trebuiau să primească o educație conformă ideologiei politice socialiste. Dacă existau dubii în această privință, erau luați de lângă părinți.
Ani la rând, bebelușii născuți din părinți considerați „dușmani ai statului” erau luați imediat după naștere. Anii au trecut, dar unele mame încă își mai caută copiii.
Paragraful 42 din Codul Familiei al GDR afirma că „educația copiilor este o datorie civică importantă a părinților, pentru care aceștia primesc recunoaștere și apreciere din partea statului și a societății”. Totuși, dacă modul de educație nu era în conformitate cu cerințele statului socialist, autoritățile de protecție a copilului interveneau pentru a asigura o creștere conformă cu ideologia Partidului Comunist.
Dar când considera statul că o mamă a eșuat? De obicei, atunci când aceasta avea un comportament „asocial” sau era considerată „nesigură”. Acest lucru putea duce la pierderea drepturilor părintești. De exemplu, cineva era considerat nesigur dacă cerea permisiunea de a călători într-o țară capitalistă sau încerca să fugă din „paradisul muncitoresc comunist”.
Mamele singure fără venit stabil sau părinții care contestau regulile GDR erau, de asemenea, considerați inadecvați și riscau să-și piardă copiii. Aceștia erau plasați în orfelinate sau familii adoptive.
Cât de bine erau îngrijiți? Între 1949 și 1990, jumătate de milion de copii au crescut în orfelinatele din Germania de Est. Un studiu al Universității din Leipzig, realizat în 2023, arată că aproape 70% dintre acești copii au suferit abuzuri fizice.
Cazurile cele mai tulburătoare sunt cele ale femeilor singure care au născut în clinică, iar copiii lor au dispărut imediat după.
Martina Melding este una dintre aceste mame. În urmă cu mai bine de un an, ea povestea într-un interviu pentru Oranienburger Generalanzeiger că în iunie 1972 a născut o fetiță sănătoasă. A doua zi, i s-a spus că fetița fusese dusă la spitalul din Henningsdorf cu probleme respiratorii și că a murit acolo.
Majoritatea mamelor nu au avut șansa de a-și lua rămas bun.
Melding este convinsă că a fost mințită. „Fetița mea plângea și țipa ca orice copil sănătos.” Când i s-a spus că murise, a cerut să-și vadă copilul pentru ultima oară, dar i s-a refuzat. Nu a primit nicio informație despre ce s-a întâmplat, dacă a fost îngropată sau unde.
Încă o caută pe fiica ei și colaborează cu organizații care încearcă să lămurească aceste cazuri. În Germania, printre acestea se numără Asociația pentru Clarificarea Injustițiilor GDR și fundația Copiii Furați ai GDR.
Guvernul german ia acum în serios aceste mărturii și a demarat anchete. Reiese că majoritatea mamelor nu au putut să-și vadă copiii decedați. În multe cazuri, copiii au fost îngropați anonim. Nu există morminte care pot fi vizitate.
Documentele din spitale sunt pline de contradicții: greutatea la naștere diferă față de cea de după deces, unele formulare indică faptul că era băiat, altele că era fată.
Guvernul german a început recent să se ocupe de problema copiilor furați. Acordul de reunificare din 1990 nu recunoaște adopțiile forțate ca fiind o nedreptate politică. Prin urmare, cei responsabili nu pot fi urmăriți penal.
La peste 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, soarta copiilor furați din GDR începe în sfârșit să fie investigată sistematic. Istoricii și victimele vor ca adevărul să iasă la lumină. Ziarul Die Tagespost scria că, în ciuda tuturor obstacolelor, părinții separați de copiii lor pot spera că vor fi ascultați. „Iar cei responsabili să fie numiți în cărțile de istorie exact așa cum au fost: hoți de copii în slujba unui regim socialist.”