În Moscova, o nouă biserică aflată în construcție atrage atenția și stârnește controverse puternice. Ridicată în memoria corespondenților de război ruși căzuți pe front, biserica reflectă o tendință tot mai evidentă a Bisericii Ortodoxe Ruse: apropierea de ideologia naționalistă promovată de stat. Această aliniere ridică întrebări esențiale despre rolul real al Bisericii — este ea, în primul rând, un sprijin spiritual sau un instrument al propagandei?
Pe un teren din apropierea stației de metrou Bratislavskaya, într-un cartier periferic al Moscovei, se află o mică biserică provizorie din panouri ușoare, unde câțiva credincioși se roagă zilnic. Atmosfera este liniștită, în mijlocul forfotei urbane. În spatele acesteia, însă, se ridică o construcție impozantă din cărămidă roșie, cu o înălțime de aproximativ 20 de etaje. Este viitorul lăcaș dedicat sfinților Anatolie și Protoleon, soldați și martiri din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Partea inferioară a clădirii va fi rezervată comemorării jurnaliștilor de război care și-au pierdut viața în misiune. Potrivit Bisericii Ortodoxe Ruse, acești oameni și-au sacrificat viețile pentru a face cunoscut adevărul despre conflictele în care Rusia a fost implicată. Templul este gândit nu doar ca spațiu liturgic, ci și ca monument al curajului și devotamentului.
În complex va exista și o „Alee a Curajului și Gloriei”, în memoria victimelor din diverse războaie — de la cel de-Al Doilea Război Mondial până la conflictul actual din Ucraina. Aleea este plantată cu cedri, simboluri ale rezistenței și longevității.
Zoia, o femeie care lucrează la magazinul de icoane al bisericii provizorii, susține cu tărie inițiativa. În timp ce citește din Evanghelie și ascultă slujba, ea vorbește cu emoție despre victimele războiului și despre importanța recunoașterii jurnaliștilor care au informat publicul despre luptele de pe front. Ea insistă că biserica nu are o agendă politică, ci doar una de recunoștință și comemorare.
Cu toate acestea, unii critici susțin că o astfel de apropiere între instituția religioasă și statul rus militarizat poate distrage atenția de la esența credinței — iubirea aproapelui și căutarea mântuirii. Ritmul alert în care se construiesc noi biserici (se spune că apar trei pe zi) este văzut de unii drept dovadă a unei expansiuni mai degrabă ideologice decât spirituale.
Corespondenții de război, supranumiți „soldații condeiului”, joacă un rol crucial în conflictele moderne, inclusiv în „operațiunea militară specială” a Rusiei. Ei nu doar relatează realitatea de pe front, ci devin adesea puntea dintre soldați și comandanții lor. Însă, în spatele recunoașterii oficiale, rămâne întrebarea: mai este credința necondiționată, sau a devenit un instrument al unei narațiuni de stat?